Analizele de rutina (uzuale), alaturi de un examen clinic periodic, reprezinta cea mai importanta metoda de screening pentru boli frecvente cum sunt anemia, tulburarile de coagulare, hepatitele, insuficienta renala, bolile cardiovasculare, infectii digestive sau urinare.

Dincolo de identificarea precoce a unor afecțiuni, analizele de rutină pot semnala predispoziția pentru anumite boli, pot identifica factori de risc și pot indica măsurile necesare pentru stoparea evoluției către stadiul de boală. Deși există un standard privind setul de analize de rutină, uneori pot fi recomandate investigații suplimentare în funcție de vârsta, starea de sănătate și istoricul familial de boli al pacientului. La copii, analizele de rutină sunt rareori recomandate.

Cu trimitere de la medicul de familie sau de la medicul specialist, analizele de rutină pot fi efectuate gratuit (compensat) în laboratoarele și clinicile care au contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Iată un set analize de rutină care ar trebui făcute periodic:

Hemograma

Hemograma cuprinde mai multe determinări:

• numărul de eritrocite  (RBC, red blood cells): valori normale între 4.5 și 6 milioane/mm³ la bărbați, între 4 și 5.5 milioane/mm³ la femei și între 5-7 milioane/mm³ la nou-născuți.
• hemoglobina (Hb): valori normale 14-18 g/dl la bărbați și 12-16 g/dl la femei
• hematocritul (HT): valori normale 42-52% la bărbați și 37-47% la femei
• parametri (indici) eritrocitari: volum eritrocitar mediu (VEM, valori normale 80-94 fL), hemoglobina eritrocitară medie (HEM, valori normale 27-33 pg), concentrația medie a hemoglobinei eritrocitare (CHEM, valori normale 32-36%), lărgimea distribuției eritrocitare (RDW, 11.5-14.5%)
• numărul de leucocite (WBC, white blood cells): valori normale 5.000-10.000/mm³
• formula leucocitară: neutrofile (PMN) 55-70%, eozinofile 1-6%, bazofile 1%, limfocite 20-45%, monocite 2-8%
• număr de trombocite: între 150.000-300.000/mm³

Numărul de hematii, concentrația hemoglobinei, valoarea hematocritului (care este de obicei de 3 ori concentrația hemoglobinei) și indicii eritrocitari sunt utili în identificarea unei anemii și tipul acesteia (anemie hipocromă microcitară feriprivă, anemie megaloblastică, anemie hemolitică). Anemia poate fi cauzată de pierderi de sânge (digestive, urinare, genitale, gingivale, nazale – vizibile sau oculte), deficit de fier sau alți catalizatori necesari sintezei de eritrocite și hemoglobină (vitamina B12, acid folic), hemoglobinopatii, procese autoimune, boli cronice, afecțiuni hematologice sau unele medicamente. Aspectul morfologic al eritrocitelor identificat prin analiza frotiului de sânge poate fi util în completarea diagnosticului.

Numărul de leucocite și formula leucocitară ajută la diagnosticul infecțiilor, bolilor mieloproliferative și limfoproliferative acute și cronice. Leucocitoza (creșterea numărului de leucocite) apare în bolile infecțioase bacteriene, după corticoterapie, în leucemie, în atacurile de gută, iar leucopenia (scăderea numărului de leucocite) în infecții virale, în afecțiuni ale măduvei hematopoetice, în septicemie sau boala de iradiere. Neutrofilia (creșterea numărului de neutrofile) se întâlnește în infecții bacteriene, boli neoplazice, boli mieloproliferative, iar neutropenia (scăderea numărului de neutrofile) la imunodeprimați și după anumite tratamente medicamentoase. Eozinofilia (creșterea numărului de eozinofile) apare în boli parazitare, boli alergice, ateroembolism și leziuni cutanate extinse. Bazofilia (creșterea numărului de bazofile) este caracteristică bolilor alergice și bolilor mieloproliferative. Limfocitoza (creșterea numărului limfocitelor) este caracteristică infecțiilor virale, tuberculozei, sifilisului și bolilor limfoproliferative, iar limfopenia (scăderea numărului limfocitelor) sindromului Cushing, corticoterapiei, uremiei și bolii Hodgkin. Monocitoza (creșterea numărului de monocite) apare adesea în infecții virale.

Trombocitopenia (scăderea numărului de trombocite) apare în afecțiuni ale splinei cu hipersplenism (datorită distrugerii crescute a plachetelor), în diferitele tipuri de purpură, infecții virale, coagularea intravasculară diseminată, boli autoimune sau ale măduvei hematogene.

Trombocitoza (număr trombocite peste 400.000/mm³) poate apărea în boli infecțioase, după hemoragii (trombocitoza reactivă), după splenectomie sau ca fenomen paraneoplazic în anumite cancere. Trombocitemia definește o creștere severă a numărului de trombocite (peste 1 milion/mm³) și apare în sindroame mieloproliferative.

Pancitopenia (scăderea tuturor elementelor celulare – hematii, trombocite și leucocite) poate apărea în cadrul unei boli autoimune (ex. lupus eritematos sistemic), unei boli hematologice (aplazie medulară) sau ca reacție adversă la un medicament.

Detalii despre interpretarea hemoleucogramei găsiți aici.

Analize pentru ficat și rinichi

Testele de funcționalitate hepatică includ dozarea:

• transaminazelor: AST/GOT și ALT/GPT (valori normale: 0-40 UI)
• bilirubinei totale (valori normale: 0.3-1.2 mg/dl) și fracțiuni (bilirubină directă și indirectă)
• enzime de colestază: gamma-glutamiltranspeptidaza (10-50 U/l), fosfataza alcalină (25-115 UI), 5’-nucleotidaza, glutamat dehidrogenaza, leucin-aminopeptidaza.

Creșterea transaminazelor definește sindromul de hepatocitoliză (distrucție a celulelor hepatice), iar creșterea bilirubinei și a enzimelor de colestază definește sindromul de retenție biliară.

Testele de funcționalitate renală includ determinarea ureei (valori normale: 20-40 mg/dl) și creatininei (valori normale: 0.5-1.1 mg/dl), care oferă informații despre funcția de epurare a produșilor de catabolism. Creșterea ureei și creatininei realizează așa numitul sindrom de retenție azotată și poate fi întâlnit în afecțiuni prerenale (în insuficiența cardiacă, după hemoragii, după tratament cu antiinflamatoare nesteroidiene sau inhibitori ai enzimei de conversie), renale (insuficiență renală acută sau cronică) sau postrenale (litiază urinară).

Probe de coagulare și de inflamație

Coagulograma cuprinde o serie de timpi de coagulare care evaluează echilibrul hemostatic al organismului:

• timpul de sângerare (TS), valori normale 2-3 minute pentru metoda Duke (lobul urechii), 2-10 minute pentru metoda Ivy (la antebraț)
• timpul Quick (timpul de protrombină), valori normale 13-15 secunde
• INR (international normalized ratio), valori normale 1-1.5
• aPTT (timpul de tromboplastină parțial activată), valori normale 25-36 secunde
• timpul de trombină, valori normale 10-15 secunde

Probele de coagulare sunt utile în special la pacienții aflați sub tratament anticoagulant, la cei cu afecțiuni hepatice și biliodigestive, la care funcția de sinteză a factorilor coagulării este scăzută (datorită scăderii sintezei proteice și respectiv deficitului de vitamină K) și înaintea oricărei intervenții chirurgicale, pentru a evalua riscul de sângerare.

Probele de inflamație sunt reprezentate de:

• viteza de sedimentare a hematiilor (VSH): valori normale 3-10m/1 oră și 5-15 mm/2 ore la bărbați, 5-13 mm/1 oră și 5-20 mm/2 ore la femei, 7-11 mm/1 oră la copii
• proteina C reactivă (CRP); valori normale <1 mg/dl
• fibrinogen: valori normale 200-400 mg/dl

Valorile crescute ale probelor de inflamație definesc așa numitul sindrom biologic inflamator, care apare în condițiile unor procese inflamatorii (boli autoimune, artrite cronice, supurații bronho-pulmonare), infecții acute sau cronice, mielom multiplu, boli hematologice.

Ionogramă

Ca analize de rutină este de obicei recomandată dozarea calcemiei (Ca), magnezemiei (Mg) și sideremiei (Fe). Pentru echilibrul fosfocalcic se va determina calciul total, calciul ionic și fosfații. Calciul ionic este fracțiunea din calciul total care circulă liberă în plasmă, nelegată de proteine și este forma activă biologic; el este de obicei calculat printr-o formulă în funcție de valoarea calciului total, fiind relevant doar dacă se corelează cu pH-ul sangvin. Sideremia (concentrația serică a fierului) este utilă în special pentru stabilirea cauzei unei anemii și pentru diagnosticul de hemocromatoză. Natremia (Na), kalemia (K) și cloremia (Cl) sunt de obicei utile la pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, renale, endocrine sau digestive, stări hipercatabolice, tulburări ale echilibrului acidobazic, și la cei care iau medicamente care pot influența concentrația serică a ionilor de sodiu și potasiu (glucocorticoizi, diuretice).

Valorile normale ale ionogramei sunt: Na 132-144 mmol/l, K 3.6-4.8 mmoli/l, Cl 96-105 mmoli/l, calciu 4.5-5.5 mEq/l (8.2-10.4 mg/dl), Fe 90-160 µg/dl, Mg 1.3-2 mEq/l.

Profil metabolic

Profilul metabolic este foarte util pentru screeningul diabetului zaharat, al dislipidemiilor și disproteinemiilor. Glicemia a jeun (bazală) este unul dintre cele mai des solicitate teste de laborator, dată fiind prevalența în continuă creștere a diabetului zaharat. Valorile normale ale glucozei în sânge sunt între 60 și 100 mg/dl; o concentrație sub 60 mg/dl este considerată hipoglicemie, între 100 și 125 mg/dl prediabet sau glicemie a jeun modificată (IFG, impaired fasting glucose) iar peste 125 mg/dl diabet zaharat. În cazul unei valori între 100-125 mg/dl se va efectua un test de provocare cu 75g glucoză anhidră administrată oral (test de toleranță la glucoză orală, TTGO), care verifică dacă este vorba despre o toleranță alterată la glucoză (IGT, impaired glucose tolerance) sau despre diabet zaharat.

Profilul lipidic cuprinde determinarea:

• lipidelor totale (lipemie): 600-800 mg/dl
• colesterol total: valori normale sub 180 mg/dl
• trigliceride: valori normale 30-135 mg/dl
• HDL-colesterol (“colesterolul bun”): valori normale peste 40 mg/dl
• LDL-colesterol (“colesterolul rău”): valori normale sub 130 mg/dl

Dislipidemia reprezintă modificarea cantitativă sau calitativă a metabolismului lipidic și este unul dintre cei mai importanți factori de risc cardiovascular. Ea este adesea asociată cu alte caracteristici clinice (obezitate abdominală) și paraclinice (hipertensiune arterială, toleranță scăzută la glucoză) în ceea ce se numește sindrom metabolic.

Ecografie abdominală

Ecografia abdominală vizualizează organele interne din cavitatea abdominală: ficat, colecist, calea biliară principală (canalul coledoc), vena portă, pancreasul, splina, rinichii, ansele intestinale, putând identifica modificări de structură, dimensiuni sau omogenitate (abcese și noduli hepatici, chisturi hidatice, alte formațiuni hepatice, litiaza biliară, litiaza reno-urinară). La femei, ecografia abdominală poate fi completată de o ecografie pelvină, pentru vizualizarea uterului și anexelor (trompe, ovare).

EKG și ecocardiografie

Electrocardiograma este un examen simplu, neinvaziv al activității electrice a cordului. Ea poate evidenția ischemia cardiacă, tulburări de ritm, tulburări de conducere sau poate indica prezența unor modificări morfologice cardiace (îngroșarea pereților ventriculari, dilatarea atriilor, prezența unor zone necrozate, sechelare după un infarct). La pacienții cu istoric personal sau familial de boli cardiovasculare și la cei cu factori de risc poate fi recomandată și efectuarea unei ecografii cardiace. Ecocardiografia permite vizualizarea cavităților și valvelor cardiace, precum și cinetica pereților cordului în timp real.

Sumar de urină

Sumarul de urină oferă informații cu privire la:

• aspectul urinii (clar, tulbure, lăptos): aspectul tulbure poate fi cauzat de prezența de săruri (urați, oxalați, fosfați, carbonați), de lipide (lipurie) sau de o infecție (prin eliminare de puroi, epitelii sau bacterii).
• densitatea urinară (valori normale între 1015-1025 g/cm³): o densitate urinară scăzută indică o afecțiune tubulară renală și trebuie urmată de efectuarea unei probe de concentrație maximală.
• pH urinar (valori normale 4-8): un pH urinar scăzut (urină acidă) este întâlnit în procese maligne (datorită turnoverului proteic crescut), cetoacidoză diabetică (datorită excreției de corpi cetonici) sau alte forme de acidoză metabolică, iar un pH urinar crescut (urini alcaline) apare în infecții urinare (uretrite, cistite, pielonefrite).
• prezența în urină a unor compuși în cantități anormale (proteine, glucoză, corpi cetonici, pigmenți urinari – urobilinogen, urobilină, urocromi): Proteinuria poate fi fiziologică (după efort, ortostatism prelungit, emoții, expunere la frig și la gravide) sau patologică (litiază renală,  infecții renourinare, glomerulonefrite, tubulopatii, cancer de tract urinar, insuficiență cardiacă, diabet zaharat). Prezența glucozei în urină (glicozuria) poate apărea după ingestia unor cantități mari de glucide (cu depășirea pragului renal de 180 mg/dl de reabsorbție a glucozei) dar apare caracteristic în diabetul zaharat, în boli endocrine sau nefropatii tubulo-interstițiale. Cetonuria crește în diabet zaharat, în sarcină (ca urmare a vărsăturilor din cadrul disgravidiei), în inaniție sau regimuri hipoglucidice drastice, în sindroamele dispeptice și după eforturi musculare susținute. Bilirubinuria este asociată icterului obstructiv (prin colestază intra- sau extrahepatică: calculi biliari, tumori de cale biliară, colangită, formațiuni compresive de vecinătate, paraziți canaliculari) și icterului hepatocelular (hepatite acute, septicemii, ciroză hepatică); urobilinogenuria este întâlnită în icterele prehepatice (hemolitice).

Serologii virale

Într-o țară cu o prevalență foarte mare a hepatitelor virale, determinarea periodică a markerilor de infecție cu virusurile hepatitice B și C este o reală necesitate, mai ales pentru categoriile cu risc (personal medico-sanitar, persoane care își fac frecvent tratamente stomatologice, manichiură/pedichiură, tatuaje sau piercinguri). Statistici recente arată că aproximativ 5% din populație prezintă infecție cronică cu virusul hepatitic B (VHB) și până la 8% hepatită cronică cu virusul hepatitic C (VHC). Episodul contagios poate fi adesea asimptomatic, iar infecția evoluează către cronicizare, hepatită cronică,  ciroză hepatică și carcinom hepatocelular. Pe lângă AgHBs și anticorpii anti-VHC, serologia virală trebuie să includă și screeningul infecției HIV. Dacă ați fost expus recent riscului de infectare cu virusurile hepatitice sau virusul HIV trebuie știut că în primele 6 luni testele pot fi negative (acest interval fiind denumit fereastră serologică). Citește mai multe despre interpretarea testelor serologice pentru hepatita B și hepatita C.

Mamografie, examen citologic Babeș-Papanicolau (pentru femei) și PSA (pentru bărbați)

Mamografia și examenul citologic Babeș-Papanicolau sunt două metode de screening foarte eficiente pentru cancerul de sân și cancerul cervical, două dintre primele 3 cauze de deces prin cancer la femei. Mamografia este recomandată anual sau o dată la 2 ani tuturor femeilor cu vârsta peste 40 ani și este dovedit că reduce mortalitatea prin cancer de sân cu 30-35%, datorită depistării precoce a leziunilor maligne, care pot beneficia de tratament curativ (cancerul mamar depistat în stadiul I este curabil în 97% din cazuri). La pacientele sub 40 ani, în cazul suspiciunii unor leziuni la nivelul sânului, se recomandă efectuarea unei ecografii mamare. Alături de mamografie, depistarea precoce a cancerului de sân include autoexaminarea lunară (la 7-14 zile de la prima zi de menstruație, când sânii sunt mai puțin tensionați) și examenul clinic anual al sânilor. În ceea ce privește examenul citologic Babeș-Papanicolau, acesta se efectuează la interval de 1-2 ani la femeile peste 21 ani sau la 3 ani de la începerea vieții sexuale. Testarea Babeș-Papanicolau nu se întrerupe înaintea vârstei de 65 ani. În cazul mai multor rezultate negative consecutive, testarea se va efectua la interval de 2-3 ani. Odată cu testul Babeș-Papanicolau ginecologii recomandă și analize pentru detectarea virusului HPV (genotiparea HPV).

PSA (antigenul specific prostatic) face parte din trepiedul de screening al cancerului de prostată, alături de tușeul rectal și ecografia transrectală. Determinarea PSA și tușeul rectal sunt recomandate anual tuturor bărbaților cu vârsta peste 50 ani, pentru depistarea persoanelor cu risc de cancer prostatic. Pentru a crește acuratețea diagnostică, se folosește și raportul PSA liber/PSA total. În cazul unor rezultate anormale la dozarea PSA sau tușeu rectal, se va efectua o ecografie transrectală și ulterior o biopsie.

Radiografie toracică

Deși multă lume este îngrijorată de iradierea asociată efectuării de radiografii, este bine de știut că o doza de iradiere la o radiografie toracică este echivalentă cu doza de iradiere din fondul natural pe câteva zile (în comparație, un CT toracic este echivalent cu iradierea naturală pe 3-4 ani). Sigur că efectuarea examenelor radiologice trebuie evitată pe cât posibil, însă o radiografie toracică poate fi efectuată de rutină la câțiva ani, în special la fumători, la pacienții cu antecedente de tuberculoză sau alte afecțiuni cardiopulmonare (BPOC, bronșiectazii, revărsate pleurale, pneumoconioze, valvulopatii).

Testul sângerărilor oculte în scaun

Cancerul colorectal este una din primele 3 cauze de deces prin cancer la ambele sexe și poate fi depistat precoce prin screening cu testul hemoragiilor oculte în scaun (la interval de 1-2 ani după vârsta de 50 ani), tușeu rectal anual (după vârsta de 40 ani) și colonoscopie (la interval de 3-5 ani după vârsta de 50 ani). La persoanele cu risc crescut de cancer colorectal (consum crescut de carne afumată, polipoză familială, boli inflamatorii intestinale – boală Crohn sau colită ulcerativă), supravegherea colonoscopică este recomandată la interval de 6-12 luni și se începe chiar mai devreme de vârsta de 50 ani.

Examinarea alunițelor la dermatoscop

Frecvența cancerului de piele este în continuă creștere, ca urmare a expunerii excesive la soare și a folosirii din ce în ce mai mult a cabinelor de bronzat (solare). Se recomandă un consult dermatologic anual care să includă și o examinare cu dermatoscopul a alunițelor de pe corp. Melanomul malign, o tumoră malignă a pielii, este una dintre cele mai agresive forme de cancer.

Analize recomandate persoanelor cu risc

Persoanelor cu antecedente heredocolaterale de boli cu agregare familială sau transmitere ereditară li se poate recomanda efectuarea de teste specifice: teste de funcționalitate tiroidiană (TSH, T3, T4) și ecografie tiroidiană la persoanele cu rude tireopate, factorul reumatoid la cei cu părinți cu poliartrită reumatoidă, colesterolul în familiile de dislipidemici.

O altă categorie de persoane cu risc sunt femeile în postmenopauză, pacienții peste 65 ani și cei care au avut o fractură de fragilitate (definită ca o fractură produsă la traumatisme minime – ex. prin cădere de la propria înălțime) care trebuie să își determine periodic densitatea minerală osoasă prin testul DXA (dublă absorbțiometrie cu raxe X), pentru depistarea osteoporozei.

Diabeticii și hipertensivii trebuie să efectueze regulat un consult oftalmologic cu examen fund de ochi.