Excreția produsilor de metabolism, reglarea echilibrului hidroelectrolitic si acidobazic, activarea vitaminei D, secretia de eritropoetină și renină – toate aceste funcții ale rinichiului pot fi explorate prin analize.

Investigarea funcției și patologiei rinichiului se face prin analize de sânge și de urină (uree, creatinină, rata filtrării glomerulare, clearance-ul creatininei, ionogramă, hemogramă, albumină, sumar de urină), imagerie (ecografie, urografie intravenoasă, CT/IRM, renogramă) și chiar biopsie renală.

Când trebuie făcute analize pentru rinichi?

• anual, ca parte din analizele medicale uzuale
• în caz de semne și simptome de deshidratare (amețeală, hipotensiune, puls crescut, uscăciunea tegumentelor și mucoase, presiune venoasă scăzută – jugulare colabate, hemoconcentrație) sau hiperhidratare (hipertensiune arterială, edeme periferice, distensie venosă jugulară, creștere ponderală).
• investigarea cauzelor edemelor
• insuficiență renală acută/cronică, pacienți aflați sub dializă
• evaluarea pacienților aflați sub tratament cu nefrotoxice (inhibitori de enzimă de conversie, antiinflamatoare, aminoglicozide)

Analize de sânge pentru patologia rinichiului

Ureea și creatinina evaluează funcția de epurare a produșilor rezultați din catabolismul proteic. Valorile normale sunt de 20-40 mg/dl pentru ureea serică și de 0.6-1.2 mg/dl pentru creatinină. Creșterea lor realizează sindromul de retenție azotată și apare în afecțiuni prerenale (hipovolemie), renale (nefropatii) sau postrenale (obstrucție urinară). Valori ușor crescute ale ureei pot fi întâlnite după un consum crescut de proteine, ale creatininei la un pacient cu masă musculară bine dezvoltată sau după un efort fizic crescut, iar în stări de deshidratare sunt crescute ambele. Bolile hepatice și musculare pot fi asociate cu valori scăzute ale ureei și creatininei. La pacienții cu insuficiența renală cronică, în funcție de valorile ureei și creatininei există mai multe stadii: stadiul compensat (scăderea ratei de filtrare glomerulară, densitate urinară scăută, fără renteție azotată), stadiul de retenție azotată fixă (uree 50-150 mg/dl, creatinină 1.5-5 mg/dl), stadiul de retenție decompensată (uree 150-300 mg/dl, creatină 5-15 mg/dl) și stadiul de uremie (uree> 300mg/dl, creatinină> 15 mg/dl). Ureea și creatinina sunt utile și pentru evaluarea eficienței dializei. Întrucât ureea și creatinina nu cresc decât atunci când s-a pierdut peste jumătate din masa de nefroni funcționali (funcția de excreție fiind preluată de nefronii restanți, hiperfuncționali), pentru depistarea precoce a disfuncției renale se pot folosi indicatori mai fideli cum sunt rata filtrării glomerulare și clearance-ul creatininei.

Clearance-ul creatinei se referă la volumul plasmatic din care creatinina a fost complet epurată într-un minut. Pentru determinarea ClCr este nevoie de dozarea creatininei de sânge și din urina pe 24 ore. Valoarea normală este de 100 ml/minut. O metodă simplă de estimare a clearance-ului creatininei constă în aplicarea unui algoritm care include vârsta, sexul, greutatea și creatinina serică (formula Cockcroft-Gault) și care este disponibil online aici.

Rata filtrării glomeulare (RFG) reprezintă volumul de plasmă filtrată de rinichi într-un interval de timp și este normal 110-125 ml/minut (180 litri/zi). Cea mai mare parte a filtratului glomerular este reabsorbit, astfel că doar 1-2% din filtratul glomerular va forma urina finală. Rata filtrării glomerulare se poate determina în mai multe moduri:

• injectând un trasor (inulină) în sânge și observând când de repede dispare din sânge sau apare în urină
• estimare pe baza clearance-ului creatininei
• estimare pe baza unor formule, cea mai cunoscută find MDRD. Există și calculatoare online pentru calcularea ratei filtrării glomerulare pe baza acestora formule – Renal Association, Nephron.com sau NKDEP.

La pacienții cu insuficiență renală cronică, rata filtrării glomerulare scade progresiv pe măsura evoluției bolii. Rata filtrării glomerulare se corelează strâns cu procentul de nefroni funcționali din rinichi, fiind utilă pentru stadializarea bolii cronice de rinichi.

Ionograma măsoară concentrația principalilor ioni serici – sodiu (Na), potasiu (K), calciu (Ca), magneziu (Mg), clor (Cl), fosfat (PO4) și bicarbonat (HCO3), putând depista eventualele tulburări electrolitice de cauză renală. Ionograma trebuie efecuată periodic la pacienții cu edeme (insuficiență cardiacă, insuficiență hepatică, insuficiență renală) sau hipertensiune arterială care iau tratament diuretic, la cei cu insuficiență renală și dializați, cu tulburări de ritm cardiac, tulburări acidobazice (acidoză, alcaloză) și endocrin-metabolice (hiperparatiroidism). Valorile normale sunt 135-145 mmoli/l pentru sodiu (Na), 3.5-5 mmoli/l pentru potasiu (K) și 8.4-10 mg/dl pentru calciu (Ca) și 0.9-1.3 mmoli/l sau 2.5-4.3 mg/dl pentru fosfat. Calcemia poate fi influențat de pH și concentrația de albumină.

PTH (hormonul paratiroidism) explorează metabolismul fosfo-calcic. În insuficiența renală cronică, PTH poate avea valori crescute ca urmare a deficitului de activare renală a vitaminei D și excreției crescute de fosfor. PTH trebuie monitorizat periodic la pacienții cu insuficiență renală pentru a preveni osteodistrofia renală prin intervenție terapeutică (medicamentos sau chirurgical). Creșterea PTH în boala renală cronică (hiperparatiroidism secundar) duce la extracția de calciu din oase.

Hemograma este utilă pentru depistarea unei anemii de cauză renală, prin deficit de eritropoetină.

Albumina serică (normal 3-5 g/dl) poate fi scăzută în bolile cronice de rinichi, prin pierderea de proteine în urină (proteinurie). În mod proteinuria trebuie să fie 0 sau sub 150mg/24 ore. O valoare între 30-300 mg/24 ore definește microalbuminuria (marker de boală cardiovasculară subclinică și marker pentru evaluarea afectării renale la pacienții cu diabet), iar o valoare peste 3g/zi definește sindromul nefrotic. La pacienții cu insuficiență renală care nu au ajuns în stadiul în care este necesară substituția renală prin dializă, proteinele multe pot suprasolicita rinichiul iar proteinuria poate produce leziuni glomerulare (agravând disfuncția renală), motiv pentru care se recomandă restricție proteică. Albumina serică este un indicator important și pentru pacienții dializați, care trebuie să se afle pe o dietă hiperproteică.

Analize de urină pentru patologia renală

Sumarul de urină oferă informații despre funcția de concentrare a rinichiului (prin densitatea urinară), prezența anormală de glucoză, proteine, cetone sau bilirubină în urină, iar sedimentul urinar poate evidenția hematurie, leucociturie, cilindrurie, bacterii sau cristale în urină.

Pe larg despre sumarul de urină și sedimentul urinar am scris aici.

Investigații imagistice pentru evaluarea rinichiului

Ecografia este cea mai simplă metodă de investigare morfologică a rinichiului. Permite măsurarea dimensiunilor rinichilor, depistarea chisturilor renale, litiazei renourinare, abceselor perirenale și formațiunilor tumorale.

Urografia intravenoasă este o investigație morfo-funcțională care presupune injectarea intravenoasă a unei substanțe de contrast și urmărirea filtrării acesteia prin rinichi și trecerii prin căile urinare, prin realizarea de clișee radiografice la anumite intervale de timp. Întrucât implică utilizarea unei substanțe de contrast iodate, există riscul apariției de fenomene alergice și de nefropatie de contrast.

IRM și CT oferă imagini de rezoluție înaltă pentru depistarea patologiei renale – litiază, chisturi, abcese, tumori.

Imageria renourinară este utilă și pentru depistarea anomaliilor de poziție (rinichi ptozat) sau congenitale (rinichi unic, rinichi ectopic, rinichi în potcoavă, anomalii ale sistemului pielo-caliceal).

Biopsia renală

Biopsia renală este o investigație de rezervă care constă în prelevarea și examinarea unui fragment de țesut renal. Procedura se face sub ghidaj imagistic (ecografie).