Alunițele, când să ne îngrijorăm?

Aproape fiecare dintre noi are cel puțin o aluniță pe piele, care trebuie urmărită în timp pentru a vedea dacă apar modificări în ceea ce privește dimensiunea, culoarea sau forma.

Deși unele alunițe de pe față sau altă zonă a corpului pot conferi sex-appeal, altele pot pune probleme dacă sunt localizate în zone de frecare (axilă, inghinal), dacă interferă cu bărbierit la bărbați sau dacă deformează.

Alunița reprezintă o excrescență pigmentată rotund-ovalară ce apare pe piele de obicei din tinerețe și care, deși reprezintă o leziune benignă, necesită autoinspecție și evaluare dermatologică periodică deoarece prezintă risc de malignizare. Denumirea medicală pentru aluniță este de nev pigmentar (melanocitar); există și alte forme de alunițe: nevi vasculari, nevi tuberoși (alunițe în relief), nevi glandulari, papiloame, fibroame. Unele alunițe pot avea pe suprafața lor fire de păr.

Deși majoritatea alunițelor nu vor evolua către cancer de piele, este necesar ca fiecare persoană să își analizeze singură alunițele prin autoinspecție și periodic să efectueze un consult dermatologic. În unele cazuri, se poate recomanda excizia chirurgicală a alunițelor, fiind considerate la risc de malignizare: alunițele care au suferit traumatisme (rupere, tăiere, zgâriere, înțepare), cele inaccesibile autoinspecției (spate, regiunea fesieră și fața posterioară a coapselor), cele localizate în zone de frecare cu hainele (centură pelvină – prin contact cu cureaua, antebraț distal – prin contact cu cureaua de la ceas, sâni – prin contact cu sutientul) sau în pliuri cutanate (inghinal sau sub sâni), și cele foarte voluminoase. Deși există și metode laser, este preferată excizia chirurgicală a alunițelor deoarece se face cu margine de siguranță și nu prezintă riscul de distrugere incompletă cu persistența unor resturi care pot prolifera ulterior. Necesitatea screeningului periodic al alunițelor vine de la faptul că melanomul malign este o formă foarte agresivă de cancer (metastazează foarte rapid și este forma de cancer cu cea mai mare rată de deces). Melanomul malign este o tumoră care se dezvoltă din celulele pigmentare ale pielii, ca urmare a unor mutații ADN generate de radiațiile ultraviolete sau de alți agresori (fizic, chimici). Riscul de melanom malign este crescut la persoanele care se expun mult timp la soare și la cele care au suferit arsuri solare, chiar și în copilărie (istoricul de arsură solară în copilărie dublează riscul de cancer de piele la maturitate).

Pentru discriminarea leziunilor benigne de cele maligne trebuie ținut cont de o serie de caracteristici ale acestora: nevii cu aspect benign au de obicei dimensiuni mici (sub 6 mm), sunt bine delimitați, au marginea regulată și bine definită și o singură culoare (roz, bej, cafeniu, maro, cărămiziu). În contract, nevii cu aspect malign sunt de dimensiuni mai mari (peste 6 mm), au suprafață și margini neregulate, nu sunt net delimitați de tegumentul adiacent (pare că îl infiltrează), relieful este asimetric (parțial plat, parțial proeminent) și prezintă multiple nuanțe (roz, albastru, negru, roșu, gri, alb, maro).

Algoritmul pentru autoxaminarea alunițelor cu potențial cancerigen propus de Societatea Americană de Cancer a fost sintetizat în formula memotehnică ABCDE.

  • A (assymetry) – asimetrie (leziunea nu mai este rotund-ovalară)
  • B (border irregularity) – neregularitatea marginilor
  • C (color) – prezența mai multor culori sau nuanțe (pigmentare neuniformă, mozaicată), depigmentare, închiderea pigmentului
  • D (diameter) – diametru peste 6 mm
  • E (evolution/enlarging) – evoluție în timp

La acestea se mai adaugă pentru forma nodulară de melanom: E (elevated) – reliefare asimetrică față de nivelul pielii, creștere pe verticală, F (firm to touch) – consistență dură și G (growth) – creștere.

Ca și pentru cancerul de sân, autoexaminarea este cea mai bună metodă de depistare precoce a cancerului de piele. Astfel, se recomandă ca cel puțin o dată pe lună, fiecare persoană să urmărească la alunițe cele 5 semne de alarmă ABCDE. În cazul în care o aluniță are un aspect suspect, se recomandă palparea ganglionilor limfatici loco-regionali și efectuarea unui consult dermatologic cu dermatoscopul.

Deși nu numărul alunițelor trebuie să reprezinte un motiv de îngrijorare, ci modificările aspectului lor, studiile epidemiologice au arătat că persoanele cu nevi multipli prezintă un risc mai mare de melanom malign și necesită evaluare mai frecventă a leziunilor cutanate; persoanele cu peste 100 alunițe pe suprafața corporală trebuie să efectueze consult dermatologic bianual pentru depistarea unor eventuale transformări premaligne. De asemenea, nevii pigmentari congenitali (care apar la scurt timp după naștere) au un risc crescut de malignizare, comparativ cu nevii pigmentari dobândiți (care apar după vârsta de 1 an).

Sfaturi pentru îngrijirea alunițelor și prevenirea cancerului de piele

  • limitați expunerea prelungită (peste 90 minute) la soare, în special în intervalul în care razele ultraviolete sunt foarte puternice (10-16) și dacă luați tratament cu medicamente care produc fotosensibilitate (antibiotice, anticoncepționale, antiinflamatoare, antihipertensive, imunosupresoare); ultravioletele în exces (cumulative în timp) reprezintă principalul factor de risc pentru cancerul de piele, acest lucru fiind justificat și de faptul că localizările cele mai frecvente sunt în zonele expuse la soare: față, scalp, piept, brațe, picioare. Jumătate dintre melanoame apar totuși în zone neexpuse la soare și pe tegumente fără modificări.
  • folosiți creme și loțiuni cu factor de protecție solară (SPF) de minim 15 și alte metode de protejare a pielii (șapcă, pălărie)
  • nu smulgeți firele de păr de la nivelul alunițelor; dacă au un aspect inestetic, tăiați-le atent cu o forfecuță, cu grijă să nu lezați alunița
  • aveți grijă atunci când vă bărbieriți sau epilați în zone în care aveți alunițe, pentru a nu le leza
  • deși o aluniță traumatizată (prin rupere, tăiere, zgâriere, , înțepare) nu presupune transformarea imediată în cancer, se recomandă să consultați un dermatolog după incident pentru a stabili dacă este necesară excizia chirurgicală
  • efectuați lunar o autoexaminare a alunițelor pentru depistarea modificărilor de formă, relief, culoare și dimensiune
  • alunițele sunt leziuni asimptomatice; se recomandă efectuarea unui consult dermatologic dacă apar mâncărimi, sângerări, ulcerații, furnicături, usturime
  • inspectați pielea de pe întregul corp pentru apariția de noi alunițe
  • evitați tratamentele naturiste (rostopască, ulei de ricin, coada calului) pentru că deși alunița dispare la suprafață, leziunea poate rămâne profund în piele
  • supravegheați expunerea la soare a copiilor, deoarece până la vârsta de 18 ani se acumulează jumătate din potențialul nociv al ultravioletelor asupra pielii

Add comment


Security code
Refresh