Dispneea, respiratia grea, lipsa de aer sau dificultatea în respiratie, este unul dintre cele mai frecvente motive de prezentare la medic.

Este atât simptom – subiectiv, bolnavul acuzând respirație grea, cât și semn – medicul putând obiectiva modificări de frecvență și amplitudine a mișcărilor respiratorii.

Este normal pentru orice persoană să acuze dispnee în cazul unui efort fizic intens (ex. alergat), însă nu este normal ca problemele de respirație să apară la urcatul scărilor, mers rapid sau în cursul desfășurării activităților de rutină.

Majoritatea cazurilor de dispnee (circa 90%) pot fi atribuite unor cauze cardiace (boală cardiacă ischemică, insuficiență cardiacă), cauze pulmonare (pneumonie, astm bronșic, boală pulmonară interstițială, BPOC), altor cauze non-cardiace non-pulmonare (anemie, acidoză) sau unei cauze psihogene.

Clasificare. Tipuri de dispnee

Frecvența respiratorie normal este de 12-16 respirații/minut la adult și 30-40 respirații/minut la copilul mic. În funcție de frecvența respiratorie, dispneea poate fi cu bradipnee (frecvență redusă) sau tahipnee (frecvență crescută), iar în funcție de faza ciclului respirator afectată, poate fi inspiratorie sau expiratorie.

Dispneea cu bradipnee inspiratorie apare în cazul obstrucțiilor căilor aeriene superioare – corp străin, epiglotită, adenopatie/tumoră care comprimă laringele sau traheea.

Dispneea cu bradipnee expiratoriei apare prin afectarea căilor aeriene mici, în astmul bronșic și bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPCO).

Dispneea cu tahipnee apare în boli pulmonare acute (pneumonie, pleurezie), boli cardiovasculare care evoluează cu congestie pulmonară și la nevrotici.

Dispneea poate fi acută (dacă se dezvoltă în câteva minute-ore) sau cronică (dacă persistă pentru mai multe săptămâni-luni).

Dispneea poate apărea la efort (dispnee de efort) sau în repaus (dispnee de repaus, ortopnee, dispnee paroxistică nocturnă). Clinic, dispneea poate fi cu ortopnee (decubitul dorsal nu poate fi tolerat, dispneea se ameliorează în poziție șezândă) sau cu platipnee (dispneea se ameliorează în poziție culcată).

Cauze de dispnee

• cauze pulmonare: astm bronșic, BPOC, pneumotorax, pneumonie, pleurezie, pneumopatii interstițiale, aspirație
• cauze cardiovasculare: boală coronariană, infarct miocardic acut, edem pulmonar acut cardiogen, insuficiență cardiacă congestivă, hipertensiune pulmonară, embolie pulmonară, tamponadă cardiacă, tahiaritmii, cardiomiopatii, valvulopatii
• cauze nonpulmonare noncardiace: musculoscheletale (obezitate, cifoscolioză severă, paralizie diafragmatică, distrofie musculară), neurologice (sindrom Guillain-Barre, scleroza laterală amiotrofică, scleroza multiplă), metabolice (acidoză metabolică),  hematologice (anemie), altele (șoc anafilactic, atac de panică, durere, anxietate, ascită), sarcina.
• cauze pediatrice: bronșiolită, crup viral, epiglotită, aspirație de corp străin, pneumonie, miocardită.

Manifestări clinice: semne și simptome

Dispneea este descrisă de pacienți în variate moduri: respirație grea, dificultate la respirație, sete de aer, disconfort respirator, senzație de sufocare. Ea poate fi însoțită de alte semne și simptome respiratorii – tuse, wheezing (respiraţie şuierătoare), stridor, cornaj, cianoză, junghi toracic sau tiraj (mişcare paradoxală a peretelui toracic cu depresiune în inspir şi expansiune în expir).

Evaluarea inițială a pacientului cu dispnee constă în aprecierea semnelor vitale, întrucât dispneea poate uneori anunța o urgență medicală. Hipotensiunea arterială, aritmia, cianoza, deviația traheei, absența sunetelor respiratorii, frecvență respiratorie peste 40/minut – toate acestea sunt semne de instabilitate cardiopulmonară și necesită tratament prompt.

La examenul clinic trebuie pus accent pe examenul aparatului cardiovascular și respirator, la care se adaugă examinarea venelor de la baza gâtului (pentru depistarea distensiei jugulare), a extremităților (în suspiciunea de embolie pulmonară) și a abdomenului (pentru evaluarea ascitei).

Diagnostic. Investigații

Diagnosticul cauzei dispneei se face de cele mai multe ori pe baza elementelor de anamneză și examen clinic, la care se adaugă un EKG, o radiografie toracică și o spirometrie. În anumite cazuri pot fi necesare teste suplimentare: BNP, D-dimeri, ecocardiografie, CT, gazometrie arterială, test de efort EKG.

Tratament

Pacienții dispneici cu hipoxie (saturație scăzută a oxigenului la pulsoximetrie) beneficiază de administrare de oxigen pe mască/narine. Tratamentul este al bolii cauzale.

Referințe: Diagnostic Evaluation of Dyspnea, AAFP, foto: jonathandwyer.net