Hipertensiunea arteriala este definita ca o crestere a valorilor tensionale peste 140 cu 90 mmHg.
Hipertensiunea este adesea asimptomatică, ceea ce face ca pacienţii să fie puţin complianţi la tratament, cu atât mai mult cu cât medicamentele antihipertensive nu aduc beneficii vizibile, din contră, pot chiar cauza neplăceri datorită efectelor adverse. O altă problemă care contribuie la complianța redusă la tratament este numărul mare de pastile pe care trebuie să-l ia zilnic un pacient cardiac (de unde și necesitatea unei polipastile). Din aceste motive este foarte important ca pacientul să fie informat asupra severităţii complicaţiilor acestei afecţiuni aparent „inofensive”: accident vascular cerebral, infarct miocardic, disfuncţii renale (nefroangioscleroză), afectare cardiacă (cardiopatie hipertensivă), favorizarea aterosclerozei. O scădere a tensiunii arteriale cu 5 mmHg la pacienţii hipertensivi scade riscul apariţiei unui AVC cu 35-40%, riscul de boală cardiovasculară cu 11-13% şi riscul de afecţiuni renale cu 25%.
Efectele negative ale hipertensiunii sunt cu atât mai grave cu cât pacientul are şi alţi factori de risc cardiovasculari: vârsta peste 50 ani, sexul masculin, diabet zaharat, dislipidemie, obezitate, fumat, consumul de alcool, sedentarism.
Tratamentul hipertensiunii arteriale este un tratament integrat care trebuie să includă tratamentul tuturor factorilor de risc identificaţi la pacient şi care pot fi modificaţi (fumatul, profilul lipidic alterat, diabetul, sedentarismul), managmentul afecţiunilor asociate, controlul valorilor tensionale la 130/80 mmHg şi tratament nonfarmacologic (impunerea unui regim fără sare, practicarea de exerciţii fizice, evitarea consumului de băuturi carbogazoase şi junk-food).
În ceea ce priveşte medicaţia antihipertensivă, există mai multe clase terapeutice eficiente:
- simpatoliticele de tip central (clonidina, metildopa) sau periferic (alfa şi beta-blocante)
- antagoniştii sistemului renină-angiotensină-aldosteron:
- beta-bocante
- IECA (captopril, enalapril, fosinopril, ramipril, quinalapril, perindopril)
- antagoniştii de receptori pentru angiotensina II – sartani
- inhibitori de renină (aliskiren)
- diuretice
- diuretice de ansă (furosemid)
- diuretice tiazide (hidroclorotiazidă)
- diuretice antialdosteronice, economisitoare de potasiu (spironolactonă, amilorid, triamteren)
- vasodilatatoare (hidralazină, nitroprusiat, diazoxid, minoxidil)
- calciu-blocante
- dihidropiridinice (nifedipină, amlodipină, felodipină)
- non-dihidropiridinice (verapamil, diltiazem)
Se administrează combinaţii de 1-3 medicamente hipotensoare în vederea unui control optim al tensiunii arteriale. Actualmente există și combinații fixe de antihipertensive, pentru creșterea complianței pacientului. Studiul ACCELERATE a arătat necesitatea inițierii tratamentului hipotensor mai degrabă cu o combinație decât cu monoterapie.
Pacientul hipertensiv trebuie să-și controleze periodic tensiunea arterială, cel puțin o dată pe lună, atunci când merge să-și reînnoiască rețeta pentru hipertensiune.
Cât timp se face tratamentul pentru tensiune?
Tratamentul pentru hipertensiune se face pe tot parcursul vieţii, eficacitatea ei depinzând şi de aderența pacientului la tratamentul nonfarmacologic (respectarea restricţiei sodate, practicarea de exerciţii fizice, renunţarea la fumat şi consumul excesiv de alcool). Este important de transmis pacientului mesajul că tratamentul antihipertensiv este o "investiție pe termen lung", care îl va proteja mai încolo de un acident coronarian sau cerebrovascular.
În cazuri selecționate există și posibilitatea întreruperii tratamentului antihipertensiv. Cele mai noi achiziții ale cardiologiei sunt terapiile intervenționale pentru hipertensiune: stimulatoarele carotidiene și denervarea renală.