Teoria arterei deschise

Teoria arterei deschise este o ipotez? fundamental? în cardiologie care sus?ine c? deschiderea ?i men?inerea paten?ei unei artere coronare într-un infarct duce la salvarea miocardului.

De aici a pornit și aforismul “timpul înseamnă miocard” (time is muscle). Chiar și în afara ferestrei terapeutice pentru salvarea miocardului, deschiderea arterei responsabile de infarct este asociată cu un prognostic mai bun deoarece previne expansiunea zonei de infarct, reduce remodelarea ventriculară și stabilizează electric zona ischemică.

Încă din 1941, Blumgart a demonstrat pe animale de laborator că mărimea infarctului depinde de durata ocluziei coronariene. Prin 1970, Reimer și Jennings au arătat că zona de necroză depinde de 2 factori – durata de timp până la reperfuzie și prezența colateralelor – și că în primele ore se poate salva cea mai mare cantitate de miocard. În 1989, renumitul cardiolog Eugene Braunwald a propus teoria arterei deschise (open-artery hypothesis), observând că pacienții cu recanalizare spontană a arterei responsabile de infarct au avut o evoluție mai bună pe termen scurt și mediu. Studiile angiografice au confirmat această ipoteză: pacienții la care s-a reușit obținerea patenței arterei de infarct (măsurată prin fluxul TIMI) au avut o supraviețuire mai bună.

Teoria arterei deschise stă la baza recomandărilor privind reperfuzia precoce (care reduce mărimea infarctului, promovează cicatrizarea și restabilește funcția miocardului hibernant) dar și a reperfuziei tardive (care s-a dovedit a fi asociată cu un prognostic mai bun). Rămâne însă o controversă privind recanalizarea intervențională tardivă post-infarct a unei artere complet închise (ocluzie 100%) la un pacient asimptomatic, pentru care nu a fost dovedită superioritatea față de tratamentul medical (studiul OAT). Pentru această ultimă situație se aplică principiul old habits die hard, astfel că deși studiul OAT nu a arătat beneficii suplimentare ale stentării tardive a unei artere responsabile de infarct comparativ cu terapia medicală la un pacient stabil, medicii continuă să deschidă artera prin angioplastie (Archives 2011). Mai mult, o angioplastie cu stent pe o ocluzie totală transformă o leziune coronariană stabilă într-una instabilă, având în vedere riscul de re-ocluzie cu producerea unui sindrom coronarian acut.

Referințe: The Open-Artery Hypothesis Revisited

Add comment


Security code
Refresh

Ultimele comentarii