Diareea – cauze, diagnostic și tratament

Diareea acută reprezintă o cauză importantă de morbiditate și mortalitate la nou-născuți și sugari și de disconfort major la adulți.

Cei mai mulți dintre noi avem cel puțin 1 episod diareic pe an, iar copiii mici mult mai multe. Despre diareea la copil găsiți detalii aici.

Eliminarea unui singur scaun de consistență moale nu înseamnă diaree. Putem vorbi despre diaree doar atunci când se elimină cel puțin 3 scaune/zi de volum crescut și consistență redusă (cel mai adesea apoase). Ca și tusea, vărsăturile sau strănutul, diareea este de fapt un mecanism de apărare prin care organismul încearcă să elimine un agent iritant pentru tubul digestiv (infecțios, toxic).

Pe lângă simptomul cardinal, boala diareică poate fi însoțită și de alte semne și simptome – greață, vărsături, lipsa poftei de mâncare (anorexie), balonare, dureri abdominale (crampe, colici), tenesme rectale. De multe ori semnele de deshidratare sunt cele care aduc pacientul la medic: sete, oligurie (micțiuni rare și în cantități mici), urină concentrată (de culoare galben-închis), tensiune arterială scăzută, amețeală, cefalee, tegumente și mucoase uscate, ochi înfundați în orbite, stare de slăbiciune.

Diareea poate apărea prin mai multe mecanisme: creșterea volumului scaunului (scăderea absorbției intestinale) sau a cantității de substanțe osmotice care rețin apa, secreție excesivă în lumenul intestinal sau creșterea motilității tractului digestiv.

Cauzele diareei acute pot fi infecțioase și neinfecțioase:

  • cauze infecțioase – gastroenterită sau enterocolită (bacteriană, virală), parazitoze intestinale. Diareea infecțioasă poate fi toxigenă (produsă de toxinele bacteriilor care contaminează alimentele), citotoxică (cauzată de efectul toxic al bacteriilor asupra celulelor intestinale) sau invazivă (când bacteria invadează peretele intestinal și poate trece în sânge). O formă particulară este diareea călătorului. Diareea de cauză bacteriană este mai frecventă vara (căldura fiind un mediu propice pentru înmulțirea bacteriilor), iar cea rotavirală este mai frecventă în anotimpul rece.
  • cauze neinfecțioase – medicamente (diareea post-antibiotică, laxative, metformin, metoclopramid, antiinflamatoare, tiroxină, antiacide cu magneziu, produse de detoxifiere), consum de substanțe osmotic active (alimente foarte grase, unele fructe), excese alimentare, intoleranță alimentară (lactoză, gluten). În bolile inflamatorii intestinale (boala Crohn, colita ulcerativă), sindromul de colon iritabil, diferitele forme de colită (ischemică, radică), pancreatita acută/cronică, sindroame de malabsorbție, diverticuli/polipi colonici, cancer de colon, hipertiroidism, diabet zaharat, infecția HIV-SIDA, după chirurgie digestivă cu rezecții  – diareea este de obicei cronică.

Pentru diagnostic se recomandă examenul scaunului (coprocitogramă, coprocultură, coproparazitologic) și alte analize în funcție de etiologia suspectată a diareei – colonoscopie, analize de sânge, ecografie abdominală. Ionograma poate fi necesară pentru a surprinde tulburările electrolitice la anumiți pacienți (ex. care au vărsături și diaree severă, care iau tratament diuretic). În funcție de tabloul clinic se poate pune diagnosticul de enterocolită – infecție a intestinului subțire (enterită) și colonului (colită), sau de gastroenterită – infecție a stomacului și intestinului subțire.

Tratamentul în boala diareică acută trebuie să se adreseze simptomelor digestive (diareea propriu-zisă, durerea abdominală, greață, vărsături, balonare), factorului cauzal (infecția) și deshidratării. În diareile acute infecțioase toxigenice, autolimitate, nu se recomandă tratament cu antidiareice deoarece favorizează staza bacteriilor în tubul digestiv și agravarea bolii (în acest caz diareea fiind un mijloc de eliminare a bacteriilor). Antidiareicele (loperamid, hidrasec, smecta, lomotil, subsalicilat de bismut) pot fi necesare dacă deshidratarea evoluează rapid și sever. Tratamentul antibiotic nu este necesar decât în diareea invazivă, în care coprocitograma arată prezența de leucocite în scaun. Rehidratarea se face cu cantități mici de apă și ceai sau soluții de rehidratare orală (sau chiar Coca-Cola). În cazurile de deshidratare severă și de intoleranță orală este necesară hidratare parenterală pentru normalizarea volemiei.

Consultul medical trebuie solicitat dacă diareea persistă pentru mai mult de 3 zile, dacă este însoțită de modificări ale aspectului scaunului (mucus, sânge, puroi, steatoree), dureri abdominale severe, deshidratare severă, febră înaltă și vărsături incoercibile (care accentuează deshidratarea și nu permite rehidratarea orală). Deoarece copilul mic se deshidratează mult mai ușor decât adultul și efectele pot fi mult mai severe, boala diareică la populația pediatrică necesită un consult medical.

Regimul inițial trebuie să fie predominant hidric, la care se adaugă alimente ușor digerabile: supă de morcov și orez, ceai de mentă, pâine prăjită, brânză dietetică, piure/cartofi natur, piept de pui fiert/la grătar, banane și mere, covrigei, sticksuri, grisine, biscuiți. Trebuie evitate laptele, lactatele grase (unt, smântână, maioneză), cremele, sosurile, apa minerală, fibrele alimentare (cereale), grăsimile, prăjelile, dulciurile, fructele (altele decât banane sau mere), alimentele condimentate și cele suspectate că ar fi declanșat diareea.

Add comment


Security code
Refresh

Ultimele comentarii