Aparatul genital masculin

Testiculul este organul genital masculin, ampoule care asigur? formarea spermiei sau gametului masculin, iar prin func?ia sa endocrin? este asigurat? sinteza de testosteron, hormon care imprim? caracterele sexuale masculine.

Ajunge în scrot prin procesul numit descensus testis, care are loc în luna a 3-a de viaţă intrauterina, concomitent cu  ascensus renis. Anomalii legate de acest proces duc la ectopia testiculară, cu potenţial cancerigen. La coborârea în scrot, testiculul străbate toate straturile peretelui abdominal anterior, fapt ce explică structura capsulei testiculare.

După  ce testiculul a ajuns în scrot, canalul peritoneo-vaginal se obliterează şi formează ligamentul peritoneo-vaginal Cloquet.

În mod normal, testiculul stâng este mai lung decât cel drept. În scrot, extremitate inferioară a testiculului este fixată prin ligamentul scrotal, totuşi prezintă o mobilitate parţială faţă de acesta. Temperatura de la acest nivel este mai mica decât cea din cavitatea abdominală, condiţie necesară pentru a se asigura fertilitatea masculină.

Extremitatea laterală a marginii  posterioare are raport cu epididimul. Doar capul şi coada acestuia aderă de testicul,corpul fiind separat printr-o prelungire a vaginalei, care formează recesul inter-epedidimo-testicular.

Extremitatea medială este locul pe unde componentle funiculului spermatic pătrund în testicul, de unde şi denumirea de margine hilară. În treimea ei superioară se găseşte mediastinul testicular sau hilul testiculului.

Configuraţie externă

Învelişul testiculului este format din trei tunici.

Tunica vaginală.

Formată la rândul ei din două foiţe: viscerală şi parietală. Între ele se delimitează o cavitatea virtuală, numită cavitate vaginală, care conţine o lamă fină de lichid. În momentul în care această cavitate devine reală, fie prin acumulare de lichid fie de sânge se formează hidrocelul respectiv hematocelul.

Tunica albuginee.

Tunică inextensibilă, de culoare alb-albăstruie, învelşte atât testiculul cât şi epididimul. În treimea superioară a marginii posterioare, se prelungeşte sub forma unui sept gros, numit corpul Highmore sau mediastinul testicular.

Asigură transportul pasiv al spermiilor către epididim datorită presiunii intratesticulare, pesiune asigurată de compoziţia structurală a acestei tunici.

Tunica vasculară.

Tapeteză suprafaţa internă a albugineei şi conţine un bogat plex vascular. Împreună cu foiţa viscerală a tunicii vaginale şi albugineea, formează capsula testiculară.

Configuraţie internă

Parenchimul testiculului.

Este format din 250-400 de lobuli cu formă piramidală, cu vârful spre mediastin şi baza spre suprafaţa testiculului. Fiecare lobul prezintă tubii seminiferi contorţi şi un ansamblu de trei tipuri celulare: spermatogoniile, celulele de susţinere şi celulele cu rol endocrin.

Tubii seminiferi contorţi, în număr de 1-3 pentru fiecare lobul, sunt conducte sinuoase, la nivelul cărora se desfaşoară spermatogeneza. La vârful lobulului se anastomozează înte ei dând naştere unui singur tub seminifer drept. Aceşti la rândul lor se anastomozează între ei, în mediastinul testiculului, formând reţeaua testiculară Haller. Din ea se desprind ductele deferente.

Între tubii seminiferi contorţi se dispune ţesutul conjunctiv interstiţial, slab dezvoltat şi în care se găsesc celulele interstiţiale Leydig. Aceste celule au rolul de a sintetiza şi de a secreta hormoni androgeni, iar proporţia lor, în raport cu alte componente intertubulare, variază cu vârsta şi cu unele boli.

Căile spermatice intratesticulare.

Îşi au originea la nivelul tubilor seminali drepţi, care, dupa ce părăsesc lobulii, se anastomează în mediastinul testicular şi formează reţeaua Haller. Aceasta din urmă stabileşte legături cu epididimul prin intermediul canalelor eferente, canale considerate prima componentă a căilor spermatice extratesticulare.

Vacularizaţie. Testicolul şi epididimul este irigat de a.testiculară, ramură din aorta abdominală, şi de a.deferenţială, ramură din artera iliacă internă.

Venele formează plexul pampiniform, din care rezultă vena testiculară. Vena testiculară stânga se varsă se deschide în vena renală homoşaterală, în timp ce vena testiculară dreaptă este treibutară venei cave inferioare.

Limfatice. Limfa drenează în ganglionii juxtacavi, pe partea dreaptă, iar pe partea stângă în limfonodulii latero-aortici.

Inervaţie. Asigurată de plexul testicular, provenit din cel aortic, şi de plexul deferenţial, cu originea în plexul hipogastric.

Embriologie.

În săptămâna a cincea are loc diferenţierea crestei genitale. În săptamâna a şasea gonadele şi tuberculul genital sunt prezente, iar în săptamâna a şaptea are loc un eveniment definitoriu în ceea ce priveşte diferenţierea sexuală. Astfel, embrionii care conţin cromozomul Y, au o genă specifică numită SRY. Această genă este responsabilă de etapele pe care le parcurge testiculul în dezvoltarea lui.

În săptămîna a zecea canalul genital de sex opus degenerează, iar în săptamâna a 16-a are loc un proces de descensus testis concomitent cu procesul de ascensus renis.

Histologie.

Tubii seminiferi sunt formaţi dintr-o lamină bazală groasă, celule mioide şi un epiteliu seminifer complex alcătuit din celule spermatogenice şi celule Sertoli.

Celulele spermatogenice sunt: spermatogoniile (sunt de două tipuri: tip A şi tip B); spermatocitele primare (sunt cele mai  mari şi numeroase celule şi au nuclei cu cromozomi în diferite stadii de condensare); spermatocitele secundare (rar vizibile deoarece intră rapid în a doua meioză); spematidele (poziţie juxtaluminală) şi spermatozoizii în diferite stadii de maturare.

Celulele Sertoli au o formă neregulată, piramidală, cu baza pe lamina bazală şi se extind până în lumenul tubilor seminiferi. Au nucleu mare, ovoidal şi eucromatic, citoplasma acidofilă, iar limitele celulare sunt greu observabile. Participă la formarea barierei sânge-testicul.

Celulele Leydig sunt situate în ţesutul interstiţial dintre tubi şi sunt dispuse în cuiburi de dimensiuni diferite. Au o formă poligonală, citoplasmă intens acidofilă, vacuolată, iar nucleul este mare, rotund şi excentric.

Fiziologie

Testiculul îndeplineşte două funcţii majore:

• spermatogeneza sau formarea celulelor sexuale (spermii), ce se desfăşoară la nivelul tubilor seminiferi contorţi;
• funcţia endocrină, prin care celulele interstiţiale Leydig ale parenchimului testicular secretă hormonii androgeni (testosteronul), responsabili de maturizarea organelor sexuale, dar şi de stimularea evoluţiei caracterelor sexuale secundare masculine.

Spermatogeneza.

Spermatogeneza se desfăşoară la nivelul tubilor seminiferi pe parcursul vieţii sexuale active, fiind rezultatul stimulării hormonale de către glanda pituitară. Începe de la vârsta de 13 ani şi continuă tot restul vieţii, dar procesul scade, remarcabil, la vârstele înaintate.

În prima etapă a spermatogenezei, spermatogoniile migrează de-alungul celulelor Sertoli până în lumenul tubilor seminiferi. Aici, spermatogoniile în dezvoltare, sunt înconjurate de către o anvelopă citoplasmatică care se ‚revarsă’ din celulele Sertoli.

Meioza. Spermatogoniile ajunse printre celulele Sertoli, treptat, se modifică, devin mai largi şi formeaza aşa numitele spermatocite primare. Acestea din urmă trec prin diviziuni meiotice pentru a da naştere spermatocitelor secundare. Peste alte câteva zile, spermatocitele secundare, la rândul lor, se divid şi astfel se formează spermatidele. Spermatidele se modifică si devin spermatozoizi.

Pe parcursul acestor etape, cei 46 de cromozomi ai spermatocitului se împart, astfel încât: 23 de cromozomi merg la un spermatid şi restul la un al doilea spermatid. În această diviziune sunt implicate şi genele cromozomiale, ceea ce înseamnă ca doar o jumătate din caracteristicele genetice a unui eventual fetus,  provin de la tată, restul sunt derivate din oocitul mamei.

Întreaga perioadă a spermatogenezei, în care din spermatogonie se formează spermatozoidul, durează aproximativ 74 de zile.

Formarea spermei.

În momentul în care se formează spermatidele, ele înca mai au caracteristicele uzuale ale unei celule epiteloide, dar în puţin timp acestea se diferenţieză şi devin spermatozoizi. Fiecare spermatozoid este format dintr-un cap şi o coadă.

Capul conţine nucleul condensat al celulei şi puţină citoplasmă, toate delimitate de o membrană. La exterior, în 2/3 anterioare ale capului se găseşte acrosomul care este format, preponderent, din aparatul Golgi. Are în compoziţia lui enzime similare celor din lizozomii unor celule obişnuite, dintre care hialuronidaza (poate digera filamente de proteoglicani) şi enzime proteolitice (pot digera proteine). Aceste enzime joacă un rol important în procesul de patrundere a spermatozoidului în ovul.

Coada spermei, numita şi flagellum, are trei componente majore: un schelet central format din 11 microtubuli numite axoneme, o membrană celulară subţire care acoperă axonemele şi o mulţime de mitocondrii care înconjoară axonemele în porţiunea proximală a cozii.

Alunecarea longitudinală a microtubulilor care formează axonemema, este responsabilă de mişcarea cozii. Această mişcare face posibilă deplasarea spermatozoizilor prin tractul genital feminin.

Un rol importan în spermatogeneză, îl joacă hormonii, astfel: testosteronul, secretat de celulele Leydig, are rol în creşterea şi diviziunea celulelor germinale testiculare; hormonul luteinizant secretat de glanda pituitară anterioară, stimulează celulele Leydig să sintetizeze tostesteron; estrogenii; hormonul de creştere care promovează diviziunea precoce a spermatogoniilor, în lipsa acestui hormon, spermatogeneza este dificitară sau chiar absentă, cauzând infertilitate.

Metode de investigaţie

• Spermograma (analiza spermei);
• dozarea LH;
• Cariotipul pentru a depista eventualele anomalii genetice;
• Biopsia testiculară investighează funcţia testiculelor.