Index articole
Calea spermatică
Canalul deferent este un conduct de aproximativ 50 cm care continuă epididimul şi se termină la baza prostatei printr-o porţiune dilatată numită ampulă. Această porţiune se uneşte cu ductul excretor al veziculei seminale şi formează canalul ejaculator.
Traiect-Diviziune-Raporturi:
În funcţie de porţiunile pe care le parcurge, canalul deferent prezintă trei segmente:
Segmentul epididimar.
Începe de la coada epididimului si are un traseu rectiliniu pe marginea posterioară a testiculului şi partea medială a epididimului. Are raport medial cu vv. epididimo-testiculare.
Segmentul funicular.
Are o porţiune scrotală, care începe de la polul superior al testiculului până la orificiul inghinal superficial. Această porţiune este situată în scrot între elementele funiculului spermatic şi poate fi palpată, fiind şi locul de elecţie pentru vasectomii.
O altă porţiune care este delimitată de orificiul inghinal superficial şi cel profund, străbate canalul inghinal, fiind poziţionat central faţă de celelalte elemente ale funiculului spermatic( n.iliohipogatric: anterior, ramura genitală a n.genitofemural: posterior)
Segementul abdomino-pelvin.
Porţiunea abdominală descrie o curbă concavă inferior şi astfel se desprinde de pachetul vasculo-nervos testicular, dar ramâne însoţit de vasele deferenţiale. Trece anterior de a.epigastrică inferioară şi îninte de a intra în pelvis, încrucişează anterior vasele iliace externe.
Porţiunea pelvină este retroperitoneală, încrucişează anterior uretra pelvină şi apoi ajunge în spaţiul recto-vezical, în grosimea septului vezico-prostatic( fascia Denonvilliers).
Partea terminală a canalului deferent prezintă un segment mai dilatat numit ampulă. Aceasta este situată între: fundul vezicii urinare(anterior), veziculele seminale(lateral), rect(posterior) şi baza prostatei(inferior). La acest nivel se delimitează trigonul interdeferenţial.
Porţiunea ampulară poate fi palpată prin tuşeu rectal în caz de adenocarcinom de prostată, dar şi în unele procese inflamatorii nepecifice.
Vascularizaţie.
Aportul de sânge arterial este asigurat de a.deferenţială, ramură a a.vezicale inferioare, dar mai pot exista şi cazuri în care originea a.deferenţiale să fie a.ombilicală(porţiune ei permeabilă).
Venele se deschid în v.epigastrice inferioare, plexul venos vezico-prostatic şi în plexul pampiniform.
Inervaţie.
Fibrele simpatice provin din plexul hipogatric, cele parasimpatice din nervii plevici, iar fibrele aferente senzitive sunt conduse la nivelul S2-S4 prin plexul pelvic prin nn. Splanhnici pelvini.
Limfatice.
Limfa drenează în nodulii iliaci interni.
Embriologie
Se dezvoltă din ductul mezonefric(canalul Wolff) împreună cu epididimul şi canalul ejaculator.
Histologie
Pereţii ductului deferent sunt formaţi din trei tunici:
Tunica externă(adventicea) este alcătuită din ţesut conjunctiv lax, vase de sânge, fibre nervoase şi celule musculare netede. În porţiunea funiculară, adventicea mai conţine şi celule musculare striate cu originea în muşchiul cremaster.
Tunica musculară este formată din celule musculare netede dispuse în trei straturi: fibrele stratului extern şi intern au o dispoziţie longitudinală în timp ce fibrele din stratul mijlociu realizează un traiect helicoidal.
Tunica mucoasă, macroscopic are o culoare albicioasă, cu plici longitudinale, care la nivelul ampulei se anastomozează şi formează diverticulele ampulare. Microscopic, epiteliul mucoasei este cilindric, pseudostratificat ciliat. În porţiunea terminală epiteliul devine cilindric bilaminar, iar celulele superficiale prezintă stereocili imobili. Majoritatea celuelor au proprietăţi secretorii.
Fiziologie
In ceea ce priveşte funcţia ductului deferent, acesta intervine prin mişcări peristaltice în transportul spermatozoizilor de la epididim la ampulă, unde sunt depozitaţi înainte de ejaculare. Din punct de vedere funcţional, spermatozoizii depozitaţi aici, sunt intr-o stare inactiva, datorită unor substanţe supresoare secretate de celulele de la acest nivel.
După ejaculare, proces care are loc datorită contracţiilor puternice ale mușchiului neted, spermatozoizii devin mobili si capabili de fertilizare.
Canalele ejaculatoare reprezintă două conducte de aproximativ 2cm lungime, care se formează la baza prostatei prin unirea canalului deferent cu canalul de excreţie a veziculei seminale.
Cele două canale ejaculatoare străbat prostata între lobii laterali şi median pentru ca apoi să se deschidă în uretra prostatică, la nivelul coliculului seminal.
Datorită ţesutului intersiţial al prostatei, care formează un sfincter în jurul canalului ejaculator şi datorită prezenţei fibrelor elastice şi a plexului venos la nivelul orificiului oblic de deschidere în uretră, urina este împiedicată să pătrundă în canalul ejaculator.
Embriologie
Se dezvoltă din ductul mezonefric (canalul Wolff).
Histologie
Are un perete foarte subţire, format din: adventice(absentă în interiorul prostatei), tunică musculară cu fibre orientate circular la exterior şi longitudinal la interior, tunică mucoasă formată din corion şi epiteliu cilindric.
Fiziologie
În timpul ejaculării, veziculele seminale îşi golesc conţinutul în canalul ejaculator la scurt timp după ce spermatozoizii părăsesc canalele deferente. Astfel, acest lichid, secretat la nivelul veziculelor seminale, are rol de a ‚spăla’ spermatozoizii de pe traseul canalelor ejaculatoare.