Transaminazele (GOT/AST si GPT/ALT) sunt enzime implicate în metabolismul aminoacizilor si sunt considerate analize uzuale.

Ele catalizează transferul unei grupări amino de la un α-aminoacid (aspartat, alanină) la un α-cetoacid (piruvat, oxaloacetat). Transaminazele au drept coenzimă vitamina B6, al cărei deficit poate scădea până la 30% activitatea celor două enzime.

Deși sunt considerate enzime hepatice, transaminazele se găsesc și în alte țesuturi (musculatură scheletică, miocard, țesut cerebral); discriminarea cauzei hepatice de o cauză non-hepatică se face prin dozarea concomitentă a creatin-kinazei (CK) și lactat-dehidrogenazei (LDH).

GPT (glutamic-piruvat transferaza)/ALT (alanil-aminotransferaza)

• localizare: ficat, musculatură striată, miocard, rinichi, pancreas
• valori normale: 5-21 U/l
• catalizează reacția: alanină + α-cetoglutarat => piruvat + glutamat
• caracteristici: enzimă uniloculară (se găsește doar în citoplasmă), timp de semiviață 47 ore

GOT (glutamic-oxaloacetat transfereaza)/AST (aspartat-aminotransferaza)

• localizare: miocard, ficat, musculatură striată, sistem nervos, pancreas, hematii, plămâni
• valori normale: 5-40 U/l
• catalizează reacția: aspartat + α-cetoglutarat => oxaloacetat + glutamat
• caracteristici: enzimă biloculară (se găsește în citoplasmă și mitocondrii), timp de semiviață 17 ore

Creșterea transaminazelor, transaminaze marite, transaminaze crescute

Fiind enzime intracelulare, transaminazele mari în sânge reflectă eliberarea lor fie ca urmare a necrozei celulelor, fie ca urmare a creșterii permeabilității celulare. Creșterea GOT/AST are semnificația unor leziuni mai severe decât creșterea GPT/ALT.

Cauze ale transaminazelor crescute:

• peste 500 U/l: citoliză hepatică (hepatită virală, hepatită toxică), zdrobiri musculare, hipoxie tisulară, infarct miocardic acut
• între 200 și 500 U/l: colestază intra- sau extrahepatică, hepatită cronică, miopatii, postoperator, posttraumatic, preeclampsie severă, leucemie limfatică acută, tratament cu opioide
• sub 200 U/l: hepatita alcoolică (deficitul de vitamină B6 estompează creșterea transaminazelor), stază hepatică în cadrul insuficienței cardiace drepte, ciroză hepatică, carcinom hepatocelular, pancreatită acută, anemie hemolitică, embolie pulmonară, diabet zaharat, ischemie/infarct mezenteric, medicamente hepatotoxice (salicilați, paracetamol), infarct cerebral, injecții intramusculare

Rezultatele determinării transaminazelor pot fi interferate în următoarele situații: fals crescute în hemoliza in vitro, renovări în laboratorul de analize (datorită prafului de calciu) și fals scăzute în cetoacidoza diabetică, acidoza lactică, uremie, hemodializă cronică, beri-beri și afecțiuni hepatice severe (acumularea de lactat interferă cu reacția de dozare a GPT).

Raportul de Ritis (RDR) reprezintă raportul între activitatea serică a GOT/AST și cea a GPT/ALT. Valoarea normală este între 0,7 și 1,4. În situația necrozei celulare se eliberează enzimele mitocondriale (preponderent GOT/AST) iar RDR este crescut, iar în procesele inflamatorii care alterează permeabilitatea membranei celulare se eliberează enzimele citoplasmatice (GPT/ALT), iar RDR este scăzut. Astfel, RSR este crescut în infarctul miocardic, în hepatita alcoolică, în hepatita cronică activă, în ciroza hepatică (de obicei sub 2), cancer hepatic, colestaza intrahepatică, hemoliză sau administrare de medicamente hepatotoxice și scăzut în boli inflamatorii, hepatită infecțioasă sau colestază extrehepatică. În hepatita alcoolică, RDR>2 poate fi explicat prin mai multe mecanisme: alcoolul este un toxic mitocondrial (afectând astfel doar GOT/AST), induce deficit de vitamină B6 (iar GPT/ALT este mai vulnerabilă la carența de B6, creșterile sale fiind estompate de deficitul coenzimatic) și miopatie (la nivel muscular, activitatea GOT fiind mai importantă decât cea a GPT). În hepatitele acute virale, RDR are valoare prognostică: un raport scăzut semnifică o evoluție favorabilă, pe când un raport crescut indică un prognostic prost.        

Diagnosticul cauzei transaminazelor crescute

Pentru a afirma creșterea patologică a transaminazelor sunt necesare 2 valori anormale la cel puțin 2 determinări sau creșterea semnificativă (de peste 2 ori limita superioară a normalului) la o determinare; dacă valorile modificate persistă pentru mai mult de 6 luni, se consideră că este vorba despre o creștere cronică a transaminazelor (prevalență: 10%).

Cele mai frecvente cauze hepatice de creștere a transaminazelor:

• hepatita cronică virală (cu virusurile hepatitice B sau C)
• hepatita alcoolică (chiar și la doze mici de alcool)
• ciroza hepatică
• steatohepatita non-alcoolică (NASH, non-alcoholic stetohepatitis) în cadrul unui sindrom metabolic
• hepatita toxic-medicamentoasă
• ficatul de stază

Cauze hepatice mai rare sunt:

• hepatita virală ocultă
• hepatita autoimună
• hemocromatoza
• boala Wilson
• deficitul de alfa1-antitripsină
• colangita sclerozantă

Cauze extrahepatice de creștere a transaminazelor:

• hemoliză
• leziuni ale musculaturii striate (traumatisme, injecții, miozite, miopatii)
• efort fizic susținut regulat
• tireopatii (hipotiroidism, hipertiroidism)
• enteropatie glutenică (sprue celiac)
• infecții parazitare (malarie, schistosomiază)
• insuficiența corticosuprarenaliană
• anorexie psihogenă, bulimie
• nutriție parenterală

Diagnosticul cauzei creșterii transaminazelor trebuie să cuprindă următoarele investigații (nu toate, ci în funcție de contextul clinic):

• anamneză: consum de alcool (chiar și cantități mici zilnice), factori de risc pentru infecții virale cu B sau C, consum de medicamente hepatotoxice
• hemogramă, LDH, test Coombs – pentru excluderea hemolizei
• serologie virală: AgHBs, anticorpi anti-VHC – pentru excluderea hepatitei virale
• γGT, GGT (gamma-glutamiltranspeptidaza) – pentru susținerea hepatitei alcoolice
• IMC, glicemie, profil lipidic (lipemie totală, colesterol, trigliceride, HDL-C, LDL-C) – pentru excluderea steatozei hepatice și steatohepatitei nonalcoolice
• ecografie hepatobiliară – pentru excluderea unui sindrom colestatic
• examen clinic al aparatului cardiovascular, ecocardiografie, semne clinice de ficat de stază – pentru excluderea afectării hepatice în cadrul unei insuficiențe cardiace
• anchetă privind medicamentele cu potențial hepatotoxic luate de pacient (salicilați, paracetamol, acid valproic, hipolipemiante de tipul statine sau fibrați, izoniazida, halotan, metotrexat, alfa-metildopa, amiodarona, vitamina A, antidiabetice din clasa sulfonilureelor, papaverina, nitrofurantoin, corticosteroizi, tetracicline, diltiazem, nifedipina, tamoxifen, allopurinol, chinidină, sulfonamide, săruri de aur, fenilbutazona, penicilamina, dapsona, steroizi anabolizanți, cocaina, fenciclidina, cloroform, peniciline, ciprofloxacina, ketoconazol, fluconazol, fenitoina, carbamazepină sau alte anticonvulsivante,  extasy, preparate homeopate)
• ANA (anticorpi antinucleari), ASMA (anticorpi anti-mușchi neted), anti-LMK1 (anticorpi antimicrosomali din rinichi și ficat) – pentru excluderea hepatitei autoimune
• α1-ATT (alfa1-antitripsina), cuprurie, ceruloplasmina serică (dozări repetate), examen oftalmologic (inele Kaiser-Fleischer) – pentru excluderea bolii Wilson
• sideremie (fier seric), feritină serică, coeficient de saturație a transferinei, CTLF (capacitate totală de legare a fierului) – pentru excluderea supraîncărcării cu fier (hemocromatoză)
• PCR pentru ADN-VHB și ARN-VHC – pentru excluderea unei infecții virale oculte (care evoluează cu AgHBs și anticorpi anti-VHC negativi)
• anticorpi anti-gliadină, anti-endomisium, anticorpi anti-transglutaminază, biopsie jejunală – pentru excluderea enteropatiei la gluten
• LDH, CK, aldolază – pentru excluderea patologiei musculare
• TSH și free T4 – pentru excluderea tireopatiilor
• alți anticorpi (anti-SLA, anti-ASPGR, pANCA, anti-LP, anti-LC1, anti-glicosfingolipid), prezența antigenelor de histocompatibilitate HLA DR3, DR4, A1, B8 – pentru excluderea hepatitei autoimune
• puncție biopsie-hepatică (PBH)

Citește și despre alte analize pentru evaluarea funcției ficatului.