Pulsul reprezintă expresia contracției cordului la nivelul vaselor arteriale, care se expansionează ritmic cu fiecare ciclu cardiac.

Atunci când se contractă, cordul pompează sânge în artera aortă, ceea ce determină apariția unei unde de presiune ce se va transmite în tot sistemul arterial. Această undă poate fi palpată la nivelul arterelor periferice, prin comprimarea arterei pe un plan dur (muscular sau osos). Pulsul reprezintă frecvența cu care această undă se transmite în periferie și este decelată palpator.

Cum se determină pulsul?

Pulsul poate fi palpat clinic la artera carotidă, temporală superficială, axilară, brahială, radială, femurală, poplitee, tibială posterioară și pedioasă, pe stânga și pe dreapta. Frecvența undelor pulsatile decelate prin palparea uneia dintre aceste artere se numește frecvența pulsului și este de cele mai multe ori egală cu frecvența cardiacă (sau alura ventriculară/AV). Valoarea normală a pulsului este de 60-100/minut. Peste 100/minut pulsul este tahicadic (prea rapid), iar sub 60/minut este bradicardic (prea lent). De obicei măsurarea frecvenței pulsului se face pe durata a 15 secunde și se înmulțește cu 4 (pentru a obține frecvența pe 1 minut), însă atunci când pulsul este neregulat se recomandă determinarea pe 60 secunde.

Pulsul poate fi determinat la nivel carotidian (medial de mușchiul sternocleidomastoidian), axilar (profund în axilă), brahial (pe fața internă a brațului), radial (distal la nivelul antebrațului, în lateral), femural (la nivel inghinal), popliteu (în fosa poplitee), tibial posterior (posterior de maleola medială) și pedios (la nivelul piciorului). Măsurarea se face cu vârful degetelor 2 și 3 comprimând ușor artera pe planul profund. Atenție! Comprimarea sinusului carotidian este o manevră vagală care poate duce la scăderea semnificativă a frecvenței cardiace.

Pe lângă determinarea clinică, pulsul mai poate fi măsurat cu ajutorul unui pulsoximetru sau prin intermediul aplicații pentru telefonul mobil (cum este Instant Heart Rate)

Modificări ale pulsului

Fiind un semn vital, primul lucru pe care trebuie să îl spunem despre puls este dacă e prezent sau absent. Absența pulsului central (carotidian și femural) denotă lipsa activității contractile cardiace. Absența pulsului periferic – în special la arterele de la membrul inferior (tibială posterioară, pedioasă) poate reflecta ateroscleroza acestor artere (caz în care se constată și alte semne de insuficiență arterială precum extremități reci, palide, modificări trofice cutanate – subțiere a pielii, dispariția pilozității).

Pulsul poate fi inegal ca ritmicitate și amplitudine (ceea ce se numește inechipotent și inechidistant) în fibrilația atrială. Un puls neregulat poate fi constatat și atunci când există extrasistole (bătăi suplimentare ale cordului). În insuficiența aortică apare caracteristic pulsul înalt și rapid (celer et altus, puls Corrigan), iar în stenoza aortică pulsul este de amplitudine mică și întârziat (parvus et tardus, puls anacrotic). În insuficiența cardiacă severă poate fi întâlnit pulsul alternant – caracterizat prin pulsații arteriale puternice urmate de pulsații slabe. Un puls tahicardic, de amplitudine redusă poate fi întâlnit în stări de șoc sau infecții. Pulsul paradoxal Kussmaul apare în tamponada cardiacă sau embolia pulmonară masivă.

Citește și Spune-mi ce puls ai ca să-ți spun cât trăiești.