Urocultura este efectuat? în scopul identific?rii bacteriilor ?i ciupercilor existente în urin?.

Urina este produsă ca urmare a proceselor fiziologice ce au loc la nivelul rinichilor. Urina traversează urterele, vezica – la nivelul căreia este depozitată temporar, şi uretra, după iniţierea actului voluntar al micţiunii. În mod normal, urina este sterilă, dar uneori bacteriile sau ciupercile migrează de la nivel cutanat la nivelul uretrei şi contaminează urina, sau în unele cazuri determină infecţii de tract urinar. Pentru urocultură se recoltează o probă de urină care se pune pe medii de cultură (plăci Petri cu agar) şi se incubează la temperatura camerei. Orice microorganism prezent în urină se dezvoltă sub formă de colonii circulare mici, în decurs de 24-48 de ore. Mărimea, forma şi culoarea coloniilor ajută la idenitificarea bacteriei, iar numărul coloniilor sugerează numărul de bacterii prezente în proba de urină recoltată. Un medic sau un asistent de laborator observă şi numără coloniile apărute. Dacă proba de urină a fost recoltată corect, singurele colonii care vor creşte vor fi cele din bacteria ce a determinat infecţia urinară. Uneori, pot apărea culturi din bacterii diferite, în cazul infecţiilor urinare plurimicrobiene, dar cel mai frecvent datorită contaminării probei cu floră microbiană cutanată la recoltare. Laborantul va preleva câte o colonie bacteriană şi o va prelucra şi colora cu coloraţie Gram, în scopul examinării microscopice. Bacteriile prezintă culori şi forme diferite. Escherichia coli, care cauzează majoritatea ITU apare la microscop sub formă de bacili roz Gram-negativi. Lactobacillus, care contaminează frecvent probele de urină, apare la microsocp sub formă de bacili gram-pozitivi de culoare violet. Unele bacterii, cum este Lactobacillus, sunt uşor de evidenţiat pentru un asistent de laborator experimentat şi nu necesită investigaţii suplimentare. Alte bacterii, cum sunt bacilii gram-negativi, reprezintă clase diferite şi ncesită testări suplimentare pentru identificarea lor. Dacă în decurs de 1-2 zile de incubaţie nu creşte nicio colonie pe mediul agar, urocultura este considerată negativă. În cazul prezenţei unui sau mai multor agenţi patogeni, sunt necesare testări suplimentare. Testele biochimice sunt necesare pentru identificarea bacteriilor prezente, iar testarea sensibilităţii şi rezistenţei la anumite antibiotice permite administrarea celui mai eficient antibiotic.

Recoltarea urinei pentru urocultură

Adulţi şi copii. Proba de urină pentru urocultură se recoltează din jetul mijlociu al urinei de dimineaţă. Prima micţiune a zilei este preferată datorită numărul bacteriilor este mai mare. Se spală mâinile iniţial cu apă şi săpun şi se îndepărtează capacul recipientului în care va fi recoltată urina. La femei se îndepărtează labiile, iar la bărbaţi se decalotează prepuţul pentru expunerea meatului urinar. După curăţarea zonei genitale cu un tampon steril de vată îmbibat în apă şi săpun şi ştergerea acesteia cu un tampon steril, se recoltează 50-60 ml de urină din jetul mijlociu într-un recipient steril fără a întrerupe micţiunea nici înainte şi nici după recoltare.

Sugari. După spălarea mâinilor, se curăţă zona genitală la fel ca în cazul precedent şi se plasează o pungă de recoltare sterilă în jurul penisului sau labiilor. Se menţine punga pentru o durată de 30 de minute, iar în lipsa micţiunii pe durata a 30 de minute se înlocuieşte cu o altă pungă sterilă. Dacă s-a produs micţiunea, punga va fi golită într-un recipient steril. Este contraindicată folosirea de antiseptice, deoarece poate influenţa creşterea culturilor bacteriene! Se acoperă recipientul, fără a atinge pereţii interiori ai acestuia, evitând posibilul risc de contaminare a probei. Se spală mâinile din nou şi se duce proba de urină la laborator. Dacă recoltarea probei se face acasă, se recomandă ca aducerea acesteia la laborator să se facă în decurs de o oră de la recoltare. Dacă transportul probei la laborator nu se poate face în prima oră de la recoltare, proba trebuie refrigerată pentru cel mult 24 de ore.

Cateterizare. Proba de urină pentru urocultură poate fi recoltată şi prin cateterizarea vezicii urinare. Metoda se foloseşte în cazul bolnavilor spitalizaţi şi imobilizaţi. Pentru recoltarea urinei se puncţionează sonda cât mai aproape de meatul urinar. Proba de urină nu trebuie recoltată din punga colectoare! Folosirea unui cateter pentru colectarea probei de urină reduce riscul contaminării acesteia, dar cateterizarea însăşi creşte riscul de infecţii urinare.

Puncţie suprapubiană. Recoltarea urinei prin puncţie suprapubiană nu se face de rutină ci doar în cazul suspiciunii unei septicemii.

Indicaţiile uroculturii

Urocultura este recomandată în scopul diagnosticării unei infecţii de tract urinar şi stabilirii unui tratament antibiotic eficient. Infecţiile urinare sunt mult mai frecvente în cazul femeilor,  datorită lungimii mici a uretrei şi vecinătăţii acesteia cu regiunea anală. În cazul femeilor tinere simptomatice cu infecţii de tract urinar inferior necomplicate, terapia antibiotică poate fi prescrisă fără efectuarea uroculturii. Escherichia coli este principala cauză a infecţiilor de tract urinar inferior. Bacteria este sensibilă la o varietate de antibiotice, cum sunt biseptolul (trimetoprim-Tetracycline antibiotic, cotrimoxazol), ciprofloxacinul şi nitrofurantoinul. La femei, cistita necomplicată este cauzată de un număr mic de agenţi patogeni. Peste 90% din cazuri sunt produse de Staphylococcus saprophyticus coagulază-negativ, iar 5% de enterobacteriacee şi enterococi. În plus susceptibilitatea la antibiotice a acestora este predictibilă. Aproape o treime dintre uropatogeni este rezistentă la ampicilină şi sulfonamide, dar majoritatea este sensibilă la biseptol şi fluorochinolone. La pacientele cu cistită necomplicată se recomandă efectuarea unui sumar de urină pentru detectarea piuriei. În detectarea piuriei asociate cu o infecţie de tract urinar, o sensibilitate mare o are şi testul esterazei leucocitare.Un marker surogat pentru bacteriurie este şi testul pentru determinarea nitriţilor urinari. Cu toate acestea trebuie menţionat că nu toţi uropatogenii reduc nitraţii la nitriţi. De exemplu, enterococii, S. saprophyticus şi speciile de Acinetobacter nu au această proprietate şi pot apărea teste fals negative. La un pacient cu mare suspiciune de ITU şi test negativ, se recomandă efectuarea uroculturii pentru a putea exclude sau nu infecţia.

În cazul suspiciunii de infecţie urinară complicată sau lipsa răspunsului la terapie, se recomandă efectuarea uroculturii. Femeile însărcinate asimptomatice trebuie testate pentru prezenţa bacteriilor în urină, deoarece o infecţie urinară poate afecta dezvoltarea normală a fătului. Urocultura poate fi indicată şi în cazul unor rezultate anormale la sumarului de urină. Urocultura trebuie repetată după efectuarea unui tratament antibiotic pentru o infecţie urinară, în scopul evaluării vindecării infecţiei.

În cazul bărbaţilor cu o infecţie urinară dovedită la urocultură, eset necesară efectuarea de teste suplimentare pentru excluderea nefrolitiazei sau malformaţiilor renale care predispun la infecţii de tract urinar.

În cazul infecţiilor urinare recurente, urocultura şi antibiograma trebuie efectuate la fiecare episod infecţios. Pentru pacienţi cu infecţii frecvente de tract urinar, selectarea antibioticelor pentru tratament trebuie făcută cu grijă deoarece germenii pot căpăta rezistenţă antibiotică pe parcursul timpului. Pacienţii cu afecţiuni renale sau cu boli sistemice care afectează rinichii, cum este diabetul sunt predispuşi la a dezvolta infecţii de tract urinar.

Interpretarea uroculturii

Rezultatul uroculturii este gata în decurs de 1-3 zile de la recoltarea probei de urină. Unele microorganisme necesită o perioadă mai mare de timp pentru a dezvolta culturi, deci va dura câteva zile sau chiar săptămâni până la aflarea rezultatelor.

Urocultura este considerată negativă atunci când niciun germen nu a crescut în cultură în decurs de 24-48 de ore. Dacă simptomele persistă se recomandă repetarea uroculturii pe altă probă de urină. Prezenţa leucocitelor şi a unui număr mic de microorganisme în urina unui pacient simptomatic sugerează prezenţa unei afecţiuni cunoscute sub numele de sindromul uretral acut. Rezultatele fals negative pot apărea în cazul în care pacientul a urmat un tratament antibiotic cu puţin timp înainte de recoltarea probei de urină pentru urocultură. Ingestia crescută de vitamina C sau tratamentul diuretic interferă cu rezultatele uroculturii. În cazul în care cultura arată creşterea mai multor tipuri de microorgansime, cel mai probabil este vorba de o contaminare a probei.

Prezenţa unui singur agent microbian crescut în număr mare în culturi pune diagnosticul de infecţie de tract urinar. În cazul probelor de urină recoltate corect, un număr mai mare de 100.000 de CFU/ml sugerează prezenţa une infecţii urinare. În unele cazuri, pentru a diagnostica o infecţie urinară nu este necesară pezenţa unui număr atât de mare de CFU. Unele studii au demonstrat că la o treime din femeile simptomatice rezultatul uroculturii era sub valoarea prag, iar un număr de 100 CFU/ml are o valoare predictivă pozitivă înaltă pentru cistită în cazul femeilor simptomatice. Din nefericire, multe laboratoare nu raportează valorile mai mici de 10.000 CFU/ml, iar infecţiile cu număr mic de coliformi rămân subdiagnosticate. În cazul urinei colectate prin cateterizare vezicală, rezultatele cuprinse între 1000 şi 100.000 CFU pot fi considerate semnificative. Dacă recoltarea probei de urină s-a făcut prin puncţie suprapubiană,  orice cultură apărută şi creşterea de stafilococ auriu în cultură sunt considerate semnficicative pentru diagnosticul de infecţei de tract urinar.

În cazul unei uroculturi pozitive, pentru stabilirea unui tratament antibiotic adecvat este necesară efectuarea antibiogramei (stabilirea susceptibilităţii microorganismului la anumite antibiotice).

Pentru diagnosticul tuberculozei de la nivelul tractului urinar, se recoltează probe din urina de dimineaţă în 3 zile consecutive şi se cultivă pe medii speciale.

Mai multe detalii despre interpretarea uroculturii găsiți aici.

Ce se întâmplă dacă infecţia urinară nu e tratată corect?

Dacă infecţia urinară nu e tratată corect, bacteriile pot ascensiona pe tractul urinar şi afecta rinichii, cu posibilitatea apariţiei septicemiei. Simptomele septicemiei includ: febra, frisoane, leucocitoză şi oboseală.