În conditiile unui control al alurii ventriculare si al profilaxiei anticoagulante, fibrilatia atriala pe cord normal structural poate fi considerata o aritmie benigna.
Fibrilația este responsabilă și de pierderea contribuției contracției atriale la umplerea ventriculară și deci la debitul cardiac, ceea ce poate cauza o decompensare hemodinamică la pacienții cu afectări valvulare sau miocardice (valvulopatii, cardiomiopatii, post-infarct).
Fibrilația atrială se caracterizează printr-o frecvență atrială de 400-600/min, care este “frânată” la nivelul nodului atrioventricular și transmisă variabil la ventriculi sub forma unei frecvențe ventriculare de 60-160/min.
Există câteva situații în care fibrilația atrială poate avea o evoluție malignă, amenințătoare de viață:
- la pacienții cu sindrom de preexcitație Wolff-Parkinson-White, la care existența unor căi alternative de conducere atrioventriculară face posibilă transmiterea mai multor impulsuri atriale, cu apariția tahicardiei ventriculare sau fibrilației ventriculare
- la pacienții cu infarct miocardic acut, fibrilația atrială poate precipita insuficiența ventriculară stângă
- în caz de stenoză aortică sau cardiomiopatie hipertrofică, instalarea fibrilației atriale poate precipita o insuficiență cardiacă acută
- la bolnavii necomplianți la tratamentul anticoagulant