Transfuzia de sânge reprezinta administrarea intravenoasa de sânge integral sau produse de sânge în scop terapeutic.

Terapia transfuzională are drept scop refacerea volumul intravascular (atunci când au avut loc pierderi mari de sânge, deși resuscitarea volemică de urgență se face cu soluții cristaloide/coloide), pentru corectarea hemoglobinei (cu masă eritrocitară), a numărului de leucocite (cu masă leucocitară), a numărului de trombocite sau al factorilor de coagulare (cu plasmă proapătă congelată sau concentrat trombocitar).

Autotransfuzia vs. transfuzia cu sânge de la donator

Transfuzia se poate face cu sânge recoltat de la un donator (sânge alogen) sau recoltat în prealabil chiar de la pacient (sânge autolog). Cele mai multe transfuzii se fac cu sânge provenit de la donator.

Transfuzia cu sânge autolog, numită și autotransfuzie, se efectuează de obicei în cazul intervențiilor chirurgicale elective (programate), când se recoltează cu 3-7 zile preoperator câteva unități de sânge pentru a fi administrate în cursul operației sau postoperator (ex. în chirurgia cardiacă sau ortopedică, când se anticipează pierderi mari de sânge). În operațiile de bypass sângele poate fi recuperat intraoperator, prin aspirarea în circuitul pompei de circulație extracorporeală. Autotranfuzia are avantajul că nu prezintă risc de incompatibilitate imunologică sau de transmitere a unor boli infecțioase de la donator, însă nu este degrevată de riscul celorlalte complicații ale transfuziei sau ale problemelor legate de manipularea produselor de sânge.

Referitor la sângele alogen, acesta poate proveni de la donatori înrudiți (familia este chemată la centrul de transfuzie să doneze sânge) sau donatori neînrudiți. Transfuzia cu sânge donat de rude sau prieteni nu este neaparat mai sigură deoarece donatorul poate avea un comportament de risc infecțios (pentru HIV sau virusuri hepatitice). Oricum, protocolul de verificare a produselor de sânge este lafel pentru toți donatorii.

Sânge proapăt vs. sânge conservat

Sângele integral poate fi conservat pentru cel mult 21 de zile (35 zile pentru anumite soluții anticoagulante și de conservare), întrucât păstrarea sa pentru perioade mai lungi duce la modificări biochimice care îi alterează eficiența terapeutică: sângele conservat are un pH mai mic, mai puțin bicarbonat, o concentrație scăzută de 2,3-difosfoglicerat (moleculă care crește capacitatea de transport a oxigenului de către hemoglobină), un nivel crescut de CO₂,potasiu, citrat și hemoglobină liberă (rezultate prin hemoliză). Sângele proaspăt conține mai multe hematii, are o concentrație mai mare de 2,3-difosfoglicerat și un pH normal.

Privitor la produsele de sânge, masa eritrocitară poate fi conservată timp de 5 săptămâni la rece și chiar câțiva ani dacă se congelează. Concentratul trombocitar și leucocitar trebuie administrat rapid după preparare (în câteva ore). Plasma poate fi congelată timp de 12 luni.

Cine are nevoie de transfuzii de sânge?

Iată care sunt indicațiile transfuziei de sânge:

• pacienți care sângerează mult în timpul unei operații
• pierderi de sânge peste 30% din volumul circulant (peste 1.5-2 litri)
• anemie severă (hemoglobină sub 7g/dl) de orice cauză (hemoragică, hemolitică)
• tulburări de coagulare (hemofilie, trombocitopenii)
• neutropenie severă

Regulile transfuziei de sânge

• respectarea principiilor religioase ale pacientului (ex. adepții comunității religioase Martorii lui Iehova nu permit transfuziile de sânge)
• determinarea grupei de sânge și a factorului Rh la recipient (grupa sangvină a donatorului trebuie să fie compatibilă sub raport ABO şi Rh cu cea a primitorului) – se recomandă folosirea de sânge izogrup izoRh (regula “donatorul universal” pentru grupa 0 și Rh negativ și a “primitorului universal” pentru grupa AB sunt valabile doar pentru volume mici de sânge, sub 500 ml, atunci când nu este disponibil sânge izogrup izoRh)
• testarea compatibilității imunologice între sângele donator și primitor prin testul de compatibilitate directă (Janbreau) – punerea în contact pe o lamă a unei picături de sânge de la primitor cu o picătură de la donator, observând dacă apare hemoliză sau aglutinare
• efectuarea probei Ochlecker (transfuzarea rapidă a primilor 20 ml sânge și urmărirea atentă a semnelor și simptomelor de incompatiblitate)
• monitorizarea pacientului pe durata transfuziei (continuu în primele 15 minute și la fiecare 30 minute ulterior) prin evaluarea semnelor vitale (temperatură, tensiune arterială, puls, saturație în oxigen, frecvență respiratorie)

Compatibilitatea grupelor de sânge

Persoanele cu Rh pozitiv pot primi sânge atât de donatori Rh+ cât și de la cei Rh-, pe când cele cu Rh negativ pot primi doar de la donatori Rh-.

Riscuri și complicații ale tranfuziei de sânge

• riscuri infecțioase: virusul hepatitic B, virusul hepatitic, HIV, citomegalovirus (CMV), treponema pallidum (sifilis), malarie. Aceste riscuri sunt valabile în special pentru pacienții care au primit transfuzii de sânge înainte de 1990, când sângele nu era controlat. Actualmente, produsele de sânge sunt mult mai sigure, existând o procedură strictă de testare a acestora pentru prezența agenților infecțioși. Persistă însă un risc foarte mic de transmitere a acestor infecții, ținând cont că în momentul donării pacientul se poate afla în fereastră serologică (s-a infectat recent și organismul nu a avut încă timp să sintetizeze anticorpi); spre exemplu, riscul de contactare a hepatitei C este actualmente 1:2.000.000 cazuri, a hepatitei B de 1:205.000 iar a infecției HIV de 1:2 milioane (potrivit NHLBI).
• incompatibilitatea de grup sau Rh (din cauza unei erori în testarea sau etichetarea produsului de sânge), manifestată prin febră, hemoliză, tulburări hemodinamice, detresă respiratorie acută.
• febră de transfuzie (non-hemolitică)
• supraîncărcare volemică (manifestată prin urgență hipertensivă sau edem pulmonar acut)
• supraîncărcare cu fier (ex. la pacienții cu talasemie care necesită transfuzii repetate)
• reacții alergice (flush, hipotensiune, tahicardie, dureri toracice, greață, bronhospasm, urticarie, erupții cutanate, șoc anafilactic)
• edem pulmonar noncardiogen (TRALI – transfusion related acute lung injury)
• tulburări electrolitice și acidobazice – hiperpotasemie (datorită hemolizei), alcaloză metabolică, hipocalcemie (excesul de citrat poate lega ionii de calciu)
• reacție hemolitică întârziată (care trebuie suspectată atunci când anemia nu se corectează după transfuzie)

foto: cosmosmagazine.com