Cum să renunți la fumat

Renunțarea la fumat este dificilă atât din cauza dependenței de nicotină, care este responsabilă de apariția simptomelor de sevraj, cât și din cauza adicției față de obiceiul de a fuma.

Parte a renunțării la fumat constă așadar în identificarea triggerilor pentru fumat și combaterea acestora. Unii fumători își aprind o țigară când își beau cafeaua, când vorbesc la telefon sau când conduc.

Masa

Pentru mulți fumători, o tigară după o masă copioasă este cel mai bun “desert”. Pentru a rezista acestui craving postprandial, ridică-te de la masă imediat după ce ai terminat și fă ceva plăcut care să îți distragă atenția – ieși la o plimbare, du-te la cumpărături, fă curățenie, sau orice altceva care să îți țină mâinile ocupate de la a fuma o țigară.

Cafeaua

Cafeaua și tigara merg adesea împreună. Studiile care au cercetat această asociere stânsă au arătat că ar fi vorba despre o potențare a gustului când sunt consumate împreună. Pentru a sări țigara de dimineață, încercați să beți în schimb un suc de citrice sau să serviți cafeaua mai târziu.

Alcool

Similar asocierii țigară-cafea, alcoolul este și el un partener frecvent al fumatului, un partener vicios însă pentru că scade voința de a rezista fumatului. Se recomandă ca imediat după luarea deciziei de a renunța la fumat să se întrerupă și consumul de alcool.

Stress

Mulți fumători găsesc un refugiu în țigară atunci când sunt stresați, cu toate că fumatul în sine crește stressul fizic în organism. Pentru a evita fumatul în timpul situațiilor de stress încercați să vă găsiți o metodă de relaxare (ascultați muzică, jucați-vă pe calculator) și să dezvoltați strategii de coping.

Șofatul

Pentru unii fumători mașina este o scrumieră cu roți. Ca să nu fumați atunci când conduceți stabiliți o regulă să nu aveți țigări în mașină și umpleți scrumiera de mașină cu bomboane sau gume.

Comments  

# Andrei 2017-07-25 16:24
Cu plasturi am incercat si eu, dar fara efect.
:sad:
Reply | Reply with quote | Quote
# Florin 2017-05-26 14:39
Sunt un fumator inrait de aproape 3 ani de zile. Fumez si cate 2 pachete pe zi. M-am hotarat sa elimin total tigarile si in sensul asta miam cumparat niste plasturi si suplimente Nicorix.
Reply | Reply with quote | Quote

Add comment


Security code
Refresh