Medicamentele antihipertensive administrate seara asigura un control mai bun al tensiunii arteriale si reduce riscul de evenimente ischemice (coronariene, cerebrovasculare si periferice), potrivit unui studiu derulat de spaniolul Ramón Hermida.
La o căutare pe PubMed observăm că Hermida R are numeroase lucrări publicate despre ritmul circadian și sănătatea cardiovasculară, obținând rezultate benefice ale administrării seara a medicamentelor hipotensoare la pacienții cu diabet, hipertensiune rezistentă sau boală renală cronică.
Recomandarea de a lua antihipertensivele seara are la bază variațiile circadiene ale funcției sistemului cardiovascular, fiind cunoscut faptul că în primele ore ale dimineții există o incidență crescută a infarctului miocardic, aritmiilor ventriculare, puseelor hipertensive și morții subite. Întrucât antihipertensivele care se iau o singură dată pe zi au un timp de înjumătățire lung și ating un maxim de eficiență la circa 8 ore de la administrare, efectul lor va avea cele mai mari beneficii dacă sunt luate seara. Pentru medicamentele antihipertensive care se administrează în mai multe prize zilnice este necesară o schemă de administrare care să asigure o acoperire continuă pe durata celor 24 ore.