Sindromul inimii de vacanță (Holiday heart syndrome)

Holiday heart syndrome (sau sindromul inimii de vacanță) se caracterizează prin apariția de tulburări de ritm sau conducere după consumul de băuturi alcoolice în perioada vacanțelor/sărbătorilor.

Deși este clasic asociat cu bețiile de weekend, sindromul poate apărea și după un consum moderat de etanol, la persoane predispuse.

Alcoolul poate fi atât prieten, cât și dușman pentru sănătatea cardiovasculară. Diferența este dată de cantitate: un consum moderat poate avea efecte benefice (creșterea HDL-C, scăderea tensiunii arteriale, prevenirea aterotrombozei, exercitarea unui efect antioxidant) iar un consum cronic exagerat duce la cardiomiopatie dilatativă etanolică și insuficiență cardiacă.

Potențialul aritmogenic al consumului acut de alcool a fost stabilit în 1978, când s-a propus și denumirea de holiday heart syndrome pentru episoadele aritmice asociate bețiilor. Mecanismele teoretizate a fi implicate în apariția acestui sindrom sunt: creșterea secreției de catecolamine cu hipersimpaticotonie, creșterea nivelului plasmatic de acizi grași liberi, efect indirect al acetaldehidei (metabolit al alcoolului) sau al etil-esterilor acizilor grași, modificarea pH-ului și a fluxului de sodiu.

Cazul tipic pentru holiday heart syndrome este un pacient tânăr (mai frecvent bărbat), fără probleme de sănătate (eventual hipertiroidism), care după un consum crescut de băuturi alcoolice se prezintă la camera de gardă pentru palpitații. Palpitațiile pot fi intermitente sau continue și pot fi însoțite de dispnee, angină și chiar sincopă la persoanele care dezvoltă fibrilație atrială cu ritm ventricular rapid. Pe EKG se pot identifica diferite aritmii – cel mai frecvent tahiaritmii supraventriculare (extrasistole atriale, tahicardie paroxistică supraventriculară, tahicardie joncțională, flutter atrial, fibrilație atrială paroxistică) dar și ventriculare (extrasistole ventriculare), tulburări de conducere (prelungirea PR, QRS) și de repolarizare (alungirea QT). Pe lângă EKG (pentru excluderea ischemiei, unui infarct sau unei embolii pulmonare), pentru orice aritmie acută trebuie efectuată o ionogramă cu dozarea K și Ca.

Episodul aritmic este autolimitat, dispărând în decurs de maxim 24 ore de la întreruperea consumului de alcool. Deși pot apărea recurențe, holiday heart syndrome are o evoluție benignă și nu necesită tratament antiaritmic. Pentru persoanele tinere, sănătoase, singura recomandare este întreruperea consmului de etanol, evitarea efortului fizic și a cofeinei. În cazul tahiaritmiilor cu ritm ventricular rapid se recomandă tratament cu beta-blocante sau calciu-blocante (verapamil, diltiazem) pentru încetinirea conducerii AV. Pentru fibrilația atrială paroxistică care nu se convertește la ritm sinusal în 24-48 ore se va lua în considerare cardioversia (pentru a evita necesitatea inițierii anticoagulării înainte de conversie electrică, care se impune pentru fibrilația atrială de peste 48 ore). Pacienții cu boli structurale cardiace care dezvoltă aritmii după consum de alcool trebuie internați.

foto: squidoo.com

Add comment


Security code
Refresh