Trichineloza (Trichinoza)

Trichineloza (Trichinoza) este o infectie parazitar?, drugstore cauzat? de un nematod din genul Trichinella a c?rui larv? se localizeaz? în musculatura unor mamifere s?lbatice sau domestice. Prima descriere a trichinelozei la om a fost f?cut? de James Paget si Sir Richard Owen.

CAUZE

Agentul etiologic este în majoritatea cazurilor Trichinella spiralis, o subspecie ce infectează şoarecele, porcul şi omul. Speciile de Trichinella reprezintă cele mai mici nematode parazitare pentru om: femela măsoară 3 mm/36 μm, iar adultul 1,5 mm/36 μm.

CICLUL DE VIAȚĂ

Evolutia parazitului are loc în organismul a două gazde. Speciile de Trichinella prezintă mai multe cicluri de viată în natură: porc-porc, soarece-soarece, soarece-porc, porc-om. Infectarea se produce în urma consumului de carne de porc insuficient preparată termic, ce contine stadiul larvar al viermelui. La nivelul stomacului, sub actiunea sucului gastric larva va fi eliberată si va pătrunde în mucoasa intestinului subtire (duoden si jejun). În decursul a 24 de ore, larva năpârleste de 4 ori, transformându-se în adult. În urma fecundării, la aproximativ 5 zile de la prânzul infectant, femelele vor elibera prima generatie de larve tinere. Femelele de Trichinella trăiesc aproximativ 6 săptămâni, perioadă în care pot produce larve. Numărul larvelor expulzate de o femelă de Trichinella depinde de specie, dar si de capacitatea de răspuns a gazdei. De obicei, până la interventia imunitătii gazdei, femela produce până la 1500 de larve. Larvele astfel eliberate penetrează peretele intestinal, vor migra pe cale sangvină si limfatică si se vor localiza în musculatura striată. Sunt afectate toate grupele musculare, dar în special muschii foarte activi, bine oxigenaţi: muschii maseteri, muschii laringelui, limbii, diafragmului, intercostalii, muschii extrinseci ai globilor oculari, deltoizii, bicepsii, gastrocnemienii, fesierii, pectoralii. Celula musculară e preferată de către larve, deoarece asigură conditii pentru supravietuire si pentru dezvoltare. Între larvă si celula musculară se stabileste un fel de relatie, aceasta din urmă transformându-se în „celulă doică – nurse cell”. Transformarea acestei celule începe cu ziua 4 de la pătrunderea larvei si este completă în ziua 16. Larvele alterează activitatea celulară, stimulând procesul de angiogeneză cu formarea de numeroase capilare. La nivelul „celulei doică”, larva poate supravietui si ani de zile, iar uneori se poate calcifica. Ajunse în alte tipuri de celule, decât cele musculare, larvele fie mor, fie se reîntorc în circulatie după distrugerea celulei respective. Viermii adulti sunt eliminati prin fecale.

SEMNE și SIMPTOME

Manifestările clinice se datorează atât pătrunderii larvei în celula musculară, cât si răspunsului imun al gazdei. Perioada de incubatie este cuprinsă între 5 si 7 zile. Primele simptome observate sunt cele gastrointestinale, datorită pătrunderii larvei prin peretele intestinal, si pot apărea la cel putin 48 ore de la infectare:

> disconfort abdominal

> crampe

> diaree

> greată

> vomă

> oboseală

După 10 zile de la infectare, apar semne si simptome severe, ce caracterizează faza parenterală:

> edem facial, mai ales periorbital (poate fi considerat o marcă a bolii)

> cefalee

> conjunctivite

> manifestări cutanate (rash)

> febră ridicată

> dureri musculare (mialgii) intense

> dificultăti de respiratie

> puls slab

> hipotensiune arterială

> tulburări cardiace: pericardită, endocardită, miocardită, artitmii, insuficientă cardiacă congestivă, infarct miocardic

> tulburări neurologice: afectări ale meningelui, focare hemoragice, encefalite, encefalopatii, afazie, hipoacuzie, convulsii, afectări ale reflexelor, tulburări psihice

> insuficientă renală

DIAGNOSTIC

> biopsie si examen anatomopatologic

> RPL (reactia de precipitare larvară)

> teste ELISA, PCR

> hemaglutinarea indirectă

> cresterea valorilor creatinfosfokinazei (CPK) si dehidrogenazei

> eozinofilia

Diagnosticul diferential se face cu: intoxicatiile alimentare, encefalitele, miopatiile, polimiozitele, accidentele vasculare cerebrale, alte parazitoze.

TRATAMENT

Trichineloza este o parazitoză ce necesită spitalizare. Tratamentul se face cu mebendazol, albendazol, thiabendazol. Aceste medicamente antiparazitare (antihelmintice) se pot asocia cu corticosteroizi în cazul unei simptomatologii severe. Pentru înlăturarea durerii se pot administra analgezice.

PROGNOSTIC

În majoritatea cazurilor boala este asimptomatică sau autolimitată. În cazul aparitiei complicatiilor, pacientii vor suferi toată viata de pe urma acestora.

 

Add comment


Security code
Refresh

Ultimele comentarii