Talasemia minora este o hemoglobinopatie cantitativa caracterizata printr-un deficit al sintezei lanturilor beta-globinice (b-talasemie).

Despre sinteza hemoglobinei

Hemoglobina este molecula eritrocitară care transportă gazele sangvine și este alcătuită dintr-o porțiune proteică (90%) – lanțuri de globină, și o porțiune prostetică (10%) – hemul (o feroprotoporfirină alcătuită din fier și un heterociclul tetrapirolic, protoporfirina IX). Cele 4 lanțuri polipeptidice care intră în alcătuirea hemoglobinei la adult sunt 2 de tip α și 2 de tip non- α.

La embrion hemoglobina este de tip Gower 1 (ζ2ε2), Gower 2 (α2ε2)  și Portland (ζ2γ2). Începând cu luna a 3-a de viață intrauterină, hemoglobina fetală este reprezentată de HbF (α2γ2), care la naștere este în propoție de 60-80% iar până la vârsta de 1 an scade la valori sub 1%. După naștere, sinteza lanțurilor γ este înlocuită de cea de lanțuri β (constituind HbA1= α2β2) și în măsură mai mică de lanțuri de lanțuri δ (constituind HbA2=α2δ2) – fenomenul este cunoscut sub numele de comutare. La adult, HbA1 reprezintă 95% din totalul hemoglobinei, HbA2 1.5-3.5%, iar HbF 1%.

Există și o serie de hemoglobine patologice: HbH (β4), Hb Barts (γ4), HbS (α2βS2), HbE, HbC. Hemoglobinopatiile pot fi cantitative (deficit de sinteză a lanțurilor globinice – talasemii) sau calitative (hemoglobinoze).

Sindroamele talasemice și beta-talasemia

Sindroamele talasemice reprezintă un grup de anemii hemolitice corpusculare în care există un defect cantitativ de sinteză a lanțurilor globinice care intră în alcătuirea hemoglobinei – alfa (α-talasemie) sau beta (β-talasemie).  În mod normal, proporția sintezei celor 2 tipuri de lanțuri globinice ce intră în componența hemoglobinei adulte (α și β) este de 1:1; în beta-talasemie, datorită deficitului de sinteză a lanțurilor beta, apare un exces de lanțuri alfa (care se acumulează și precipită sub membrana eritrocitară, ducând la hemoliză) și o sinteză compensatorie de lanțuri delta (formând HbA2) și gamma (HbF). Agregatele de lanțuri alfa în exces se găsesc și în precurstorii eritroizi din măduva hematogenă, ducând la eritropoeză ineficientă.

Sinteza lanțurilor de beta-globină este codificată de o singură genă pe cromozomul 11, iar cea a lanțurilor alfa de 2 gene apropiate de pe cromozomul 16. Așadar, la o persoană sănătoasă există 2 locusuri care codifică sinteza beta-globinei și 4 locusuri pentru alfa-globină. Deleția unuia dintre locusurile pentru alfa-globină are  prevalență înaltă la africani și asiatici (făcându-i suspceptibili de a dezvolta alfa-talasemie). Beta-talasemia este caracteristică populației din țările mediteraneene și balcanice, iar în România este frecventă în județele din sudul țării. În fapt, numele de talasemie provine tocmai de la prevalența crescută a bolii în această zonă geografică – thalassa (în greacă înseamnă mare) și haema (denumirea grecească pentru sânge).

Mutația sau deleția genei pentru lanțurile beta-globinice se transmite autosomal recesiv – homozigoții prezintă forme severe de boală (beta-talasemie majoră sau β0-talasemie) iar heterozigoții fie au forme ușoare de boală (beta-talasemie minoră sau β+ talasemie, 35%), fie sunt asimptomatici (65%).

Beta-talasemia oferă protecție împotriva malariei (ceea ce conferă un avantaj de supraviețuire purtătorilor și asigură perpetuarea mutației) și împotriva bolii coronariene.

Talasemia minoră

Talasemia minoră este așadar forma heterozigotă de beta-talasemie și se manifestă printr-o anemie hemolitică hipocromă microcitară hipersideremică.

Clinic, pacienții sunt asimptomatici sau pot prezenta un sindrom anemic ușor (paloare cutaneo-mucoasă, oboseală, amețeală, inapetență. Paraclinic se constată o anemie ușoară (9-11 g/dl). De cele mai multe ori, talasemia minoră este identificată cu ocazia unor analize de sânge de rutină. Examenul clinic este complet normal.

Probleme pot apărea la persoanele de sex feminin, în timpul menstruației (pierderea de sânge menstrual putând agrava anemia) sau în sarcină (când se recomandă suplimentare cu acid folic și fier). Pacienții cu talasemie minoră prezintă un risc crescut de litiază biliară.

Diagnosticul se pune după vârsta de 6luni – 1 an, prin electroforeza hemoglobinei, care arată valori crescute ale HbA2 în detrimentul HbA1 (sub această vârstă electroforeza nu este concludentă datorită proporției mari de hemoglobină fetală). Este posibil și diagnostic prenatal prin analiza ADN fetal obținut prin biopsie de vilozități coriale (la 8-10 săptămâni de gestație) sau amniocenteză (la 14-20 săptămâni).

Identificarea cazurilor de beta-talasemie minoră este importantă deoarece purtătorii pot transmite mai departe mutația în formă heterozigotă (și implicit forma minoră de boală) sau, atunci când au un partener purtător, pot da naștere unor copii cu formă homozigotă (forma majoră de boală – anemia Cooley).

Diagnosticul diferențial se face cu anemia feriprivă (care este hiposideremică), alte anemii hemolitice (care sunt normocrome normocitare), alte anemii microcitare (anemia din intoxicația cu plumb, anemia sideroblastică, anemia cronică simplă) și anemia Cooley (beta-talasemia majoră). Porfirina eritrocitară liberă (PEL) poate ajuta la discriminarea între anemia din beta-talasemie (când e normală) și anemia feriprivă sau saturnină (când este crescută). Studiul metabolismului fierului (sideremie, feritină, transferină) este util în diferențierea de  anemia feriprivă și anemia cronică simplă. Pentru excluderea anemiei sideroblastice poate fi necesară biopsie de măduvă hematogenă și colorație albastru de Prusia pentru evidențierea sideroblaștilor inelari. Indexul Mentzer (VEM/numărul hematii) este sub 13 în talasemie și peste 13 în anemia feriprivă. Alfa-talasemia nu intră în diagnosticul diferențial deoarece nivelul de hemoglobină A2 la acești pacienți este normal.

În talasemia minoră nu este necesar tratament. În planificarea concepției, se recomandă sfatul genetic.