Ochiul uscat apare ca urmare a unei producții insuficiente de lacrimi, sau atunci când compoziția lacrimilor este inadecvată și se evaporă prea repede.
În mod normal, corneea și conjunctiva bulbară sunt umectate permanent de un film lacrimal (produs de către aparatul secretor al ochiului), care este întins pe suprafața anterioară a ochiului prin mișcările de clipit (15/minut) ale pleoapelor. Uscăciunea ochilor poate duce la apariția de inflamații și infecții ale corneei (keratite), care dacă nu sunt tratate pot evolua către ulcerații, cicatrici și scădere a vederii. Sindromul ochiului uscat, denumit și keratoconjunctivita sicca, poate pune dificultăți în efectuarea unor activități precum statul la calculator sau cititul îndelungat și scade toleranța pentru medii uscate, cum este aerul din cabinele avioanelor. Sindromul ochiului uscat este frecvent în sezonul rece (toamnă-iarnă) datorită expunerii ochiului la curenți de aer rece, uscat de afară și apoi la aer cald, uscat din casă. Ochiul uscat poate apărea la orice vârstă, dar este mai frecvent la vârstnici și la femeile aflate în post-menopauză. Uscăciunea conjunctivei oculare (bulbare și palpebrală) poate apărea și la cei cu afecțiuni reumatice (sclerodermie, artrită reumatoidă, boli de colagen), probleme cu închiderea normală a pleoapelor sau ca reacție adversă la administrarea unor medicamente (diuretice, antihistaminice, beta-blocante, anticolinergice). Frecvența bolii în populația generală este de circa 3%, categoria de vârstă cea mai afectată fiind vârstnicii (peste 65 ani) – unde prevalența este de 50-75%.
Despre secreția lacrimală
Aparatul lacrimal al ochiului este format din glanda lacrimală principală (localizată în porțiunea supero-laterală a tavanului orbitei), glandele lacrimale accesorii (Krause, Wolfring și glandele exocrine din conjunctivă) și căile lacrimale (de la punctele lacrimale situate în partea medială a pleoapelor pornesc canaliculele lacrimale, care se deschid în sacul lacrimal și de aici, prin canalul lacrimo-nazal, secreția lacrimală ajunge în meatul nazal inferior).
Secreția lacrimală bazală (permanentă) este asigurată de glandele lacrimale accesorii din conjunctiva palpebrală, care produc un film lacrimal ce conține mucină și secreție apoasă (la care se adaugă secreția uleioasă produsă de glandele Meibomius). Filmul lacrimal este așadar așezat în 3 straturi: unul lipidic, la exterior (care împiedică evaporarea rapidă a lacrimilor), unul apos, la mijloc (care conține substanțe nutritive) și unul mucos, la interior (care asigură aderența de cornee). Secreția lacrimală reflexă (ce apare la emoții, la pătrunderea unui corp străin) este produsă de glanda lacrimală principală. Pe lângă rolul de lubrefiere și spălarea a suprafeței anterioare a ochiului de impurități, lacrimile au și rol nutritiv pentru cornee (conține proteine, lizozim, lactoferină, imunoglobuline, electroliți și vitamine).
Cauze
- tulburări cantitative/calitative de producție a lacrimilor
- inflamații cronice sau leziuni (fizice, chimice) ale conjunctivei
- inflamația glandelor meibomiene (care produc componenta uleioasă a filmului lacrimal și încetinesc evaporarea lacrimilor)
- epiteliopatia neurotrofică indusă de LASIK
- disproporție între suprafața oculară și capacitatea de întindere a filmului lacrimal de către mișcările pleoapelor (cum se întâmplă în exoftalmia din bolile tiroidiene)
- reacție adversă la unele medicamente (antihistaminice, decongestive nazale, sedative, anumite antihipertensive, antiparkinsoniene, anticoncepționale orale, antidepresive, analgezice, antiglaucomatoase, antimigrenoase)
- terapie de substituție hormonală cu estrogeni
- hipo/hipervitaminoze
- boli autoimune (sindrom Sjogren, lupus, artrită reumatoidă)
- chirurgie cosmetică sau afecțiuni neurologice cu închidere incompletă a pleoapelor
- expunerea prelungită într-un mediu uscat, cu praf sau aer condiționat
- purtarea îndelungată de lentile de contact
- reducere a frecvenței clipitului prin ședere prelungită în fața calculatorului sau televizorului
- iradiere în zona orbitei
- fumatul
- sarcină
Semne și simptome
- durere sau jenă oculară cu exacerbarea disconfortului la clipit
- înroșirea ochiului
- vedere încețoșată
- senzație de arsură, înțepătură, zgâriere, mâncărime, nisip (corp străin) în ochi
- fotofobie moderată
- perioade de lăcrimare excesivă (prin care ochiul încearcă să compenseze uscăciunea) alternând cu perioade de uscăciune
- imposibilitatea producerii de lacrimi la plâns
- jenă la purtarea lentilelor de contact
- scăderea toleranței la citit, stat la calculator sau alte activități care necesită atenție vizuală susținută
Diagnostic
Diagnosticul este unul clinic, însă pentru diferențierea de alte cauze de hiperlăcrimare (alergii) poate fi necesar un examen oftalmologic. Testul Schirmer obiectivează deficitul de umectare a corneei și constă în introducerea unei hârtii speciale (bandă Schirmer) pe partea internă a pleoapei inferioare și evaluarea imbibiției cu lacrimi a hârtiei de filtru.
Tratament
- rezolvarea cauzei (dacă este identificată o boală de bază) și evitarea factorilor favorizanți (fumat, poluare)
- lacrimi artificiale (pe durata zilei), geluri lacrimale (pe durata nopții)
- comprese calde aplicate la nivelul ochilor
- folosirea unui umidificator pentru cameră
- în formele severe, doxiciclină, steroizi topic, ciclosporină
- dopuri temporare/permanente aplicate la nivelul punctelor lacrimale (ocluzia punctelor lacrimale) pentru a limita scurgerea excesivă a lacrimilor (uneori se poate practica chiar blocarea chirurgicală a canalelor lacrimale)