Rinofaringita acută (răceala, guturaiul, coriza) reprezintă inflamația mucoasei nazale și faringiene de cauză infecțioasă.

Deși este specifică sugarului și copilului mic, rinofaringita acută poate apărea la orice vârstă. Boala face parte și se poate asocia alte infecții acute de căi respiratorii superioare (IACRS): amigdalită, adenoidită, sinuzită, otită, laringită și epiglotită. Etiologia este virală în majoritatea cazurilor (95%), iar incidența bolii are un vârf în sezonul rece. Copiii sub 6 ani fac în medie 3-6 rinofaringite pe an.

Cauza

Rinofaringita apare ca urmare a depășirii mecanismelor de apărare locală ale organismului (epiteliul ciliat al mucoasei nazale și sinusale, IgA secretorie, lizozimul, flora saprofită), în fața agresiunii exercitate de agentul infecțios.

Aproape toate cazurile de rinofaringită sunt de etiologie virală, fiind incriminate myxovirusuri (virusul respirator sincițial, virusuri gripale și paragripale), adenovirusuri, coronavirusuri, rhinovirusuri și enterovirusuri (coxsackie A și B). În evoluție poate apărea suprainfecția bacteriană cu streptococul hemolitic de grup A, pneumococ, hemophilus influenzae sau stafilococ.

Apariția rinofaringitei este favorizată de vârsta mică (sugari), prezența unor carențe nutriționale (anemie feriprivă, rahitism, malnutriție), deficite imune, focare infecțioase cronice (sinuzită, adenoidită), teren atopic, frig, umezeală, poluare. Boala este mai frecventă la sexul masculin și se transmite foarte ușor în colectivități (grădiniță, creșă, școală).

Semne și simptome

Perioada de latență de la contactul infectant până la apariția primelor semne și simptome este de 48-72 ore. Principalele manifestări clinice constau în febră mare (39-40 grade Celsius), congestie nazală, rinoree apoasă (coriză), inapetență, indispoziție, strănut, tuse, cefalee, mialgii. La sugari și copiii mici simptomatologia include și plâns neconsolabil, iritabilitate, agitație, vărsături, scaune diareice, alimentație dificilă (datorită obstrucției nazale, care obligă la respirație orală), detresă respiratorie. La copiii mai mari și adulți se constată uscăciunea și iritarea mucoasei nazofaringiene, uneori cu apariția unui epistaxis, tuse iritativă, emetizantă, strănut, cefalee, mialgii. Tusea poate persista până la 2-4 săptămâni de la debutul bolii, deși restul simptomelor se remit în totalitate. Secrețiile nazale sero-mucoase pot deveni purulente spre finalul bolii, nefiind un semn de agravare.

Diagnostic

Diagnosticul rinofaringitei este unul exclusiv clinic. Anamneza poate evidenția contextul epidemiologic pozitiv (prezența unui caz de infecție respiratorie în familie sau în colectivitate), iar examenul clinic pune în evidență hiperemia regiunii faringo-amigdaliene, prezența secrețiilor rinofaringiene abundente și a ronhusurilor (raluri de transmisie cauzate de barbotarea secrețiilor la respirație). Investigațiile paraclinice pot arăta număr normal, crescut sau scăzut de leucocite, limfocitoză și sindrom inflamator biologic ușor (VSH, proteină C reactivă, fibrinogen). Consultul ORL poate fi recomandat atunci când se suspicionează prezența unui focar infecțios de vecinătate – sinuzită, otită.

Diagnosticul diferențial trebuie făcut cu rinoreea a frigore (apărută după expunerea la frig), rinita alergică, adenoidita, faringo-amigdalita sau coriza din bolile copilăriei.

Diagnosticul trebuie reevaluat în caz de febră mare persistentă, otoree sau otalgie, dispnee, somnolență, rash cutanat sau absența remisiunii simptomelor după 7-14 zile.

Tratament

Tratamentul este simptomatic și constă în:

• antiinflamatorii și antipiretice oral sau supozitoare (paracetamol, ibuprofen, algocalmin; aspirina nu se administrează la copiii sub 5 ani, datorită riscului de sindrom Reye), împachetări hipotermizante
• dezobstrucție nazo-faringiană (DNF) prin aspirarea secrețiilor cu ajutorul unei pompe nazale sau îndepărtarea lor cu un tampon nazal îmbibat în ser fiziologic; menținerea copilului în decubit ventral (pe burtă) favorizează drenajul secrețiilor
• decongestive nazale (soluție de efedrină, ser fiziologic), antiseptice nazale (a nu se folosi mai mult de 5 zile deoarece există riscul de rinită prin iritație chimică)
• unguent hidratant și cicatrizant pentru leziunile cutanate perinazale
• hidratare adecvată
• suplimente cu vitamine (A, C), propolis sau echinaceea

Deoarece în majoritatea cazurilor rinofaringita este cauzată de un virus, antibioticele sunt ineficiente și prezintă riscul selecției unor tulpini bacteriene rezistente dacă sunt prescrise irațional. Antibioticele nu ameliorează simptomatologia și nu reduc durata bolii, însă pot favoriza apariția unor infecții fungice, pot modifica tranzitul intestinal și pot determina reacții adverse alergice. Antibioterapia este indicată doar în cazul în care apare suprainfecția bacteriană, care este semnalată de reapariția febrei, alterarea stării generale, mărirea de volum a ganglionilor limfatici (adenopatii), apariția rinoreei purulente sau a depozitelor amigdaliene. Prescrierea antibioticelor de la început este acceptată la prematuri, la nou-născuți și la sugarii malnutriți, cu malformații sau imunodeficiențe.

Pe durata contagiozității (1-2 zile) se recomandă izolarea la domiciliu. Persoana răcită trebuie să stea într-o încăpere bine aerisită, cu aer umidificat și temperatură de 22 grade Celsius (atenție la tendința părinților de a supraîncălzi camera copilului).

Complicații

• adenoidită, otită medie, otomastoidită, etmoidită, sinuzită
• laringită, traheobronșită, bronșiolită
• meningoencefalită
• adenită laterocervicală
• diaree parenterală

Prevenire

• practicarea de metode de călire a organismului
• evitarea aglomerărilor
• spălarea frecventă a mâinilor
• folosirea unei batiste/șervețel în timpul strănutului sau tusei
• triaj epidemiologic al copiilor la intrarea în colectivitate