Hiperprolactinemia consta în cresterea valorilor prolactinei serice, manifestata cel mai adesea ca amenoree, secretie mamelonara sau infertilitate. Frecventa hiperprolactinemiei este sub 1% în populatia generala.

Despre prolactină

Prolactina este un hormon proteic (198 aminoacizi, 23kDa) produs de celulele lactotrofe din hipofiza anterioară (adenohipofiză). Funcția sa principală este de a stimula dezvoltarea sânilor în timpul sarcinii și de a induce lactația. Estrogenii stimulează proliferarea celulelor lactotrofe la femeile aflate în perioada fertilă. Lactația este inhibată pe durata sarcinii ca urmare a nivelului crescut de estrogeni și progesteron; declinul acestora după naștere permite instalarea secreției lactate. Pe durata alăptării, ovulația este suprimată datorită efectului inhibitor al prolactinei asupra gonadotropinelor (Gn-RH), realizându-se amenoreea de lactație. Prolactina se leagă și de receptori specifici din gonade, celulele limfoide și ficat. Secreția este pulsatilă, cu vârfuri în timpul somnului, în perioadele de stress, în sarcină sau după stimulare mamelonară (inclusiv cu dispozitive de muls). Secreția de prolactină este stimulată de unele peptide hipotalamice – TRH (tireotropina) și VIP (vasoactive intestinal peptide), și inhibată de dopamină (care acționează prin intermediul receptorilor D2 de pe celulele lactotrofe). Valorile serice normale sunt sub 30 ng/ml.

Semne și simptome

• la femei: oligomenoree, amenoree secundară, infertilitate, galactoree
• la bărbați: disfuncție sexuală și hipogonadism (prolactina inhibă GnRH, care duce astfel la scăderea LH și FSH și consecutiv a testosteronului), probleme neurologice – tulburări de vedere, cefalee (în cazul adenoamelor pituitare)

Cauze ale prolactinei crescute

• sarcina (graviditatea trebuie întotdeauna luată în considerare, cu excepția femeilor aflate în post-menopauză și a celor cu histerectomie) și perioada post-partum
• rezultat fals-crescut: nerespectarea repausului alimentar de 8 ore anterior recoltării, efort fizic excesiv, traumatism/chirurgie la nivelul peretelui toracic, recoltare în primele 1-2 ore după o criză convulsivă (creșteri de până la 50 ng/ml), stimulare mamelonară recentă
• insuficiență renală, ciroză hepatică
• hipotiroidism
• acromegalie
• adenom hipofizar secretant de prolactină (la femei 90% sunt diagnosticate în stadiul de microadenom, iar la bărbați 60% în stadiul de macroadenom)
• medicamente – antagoniști ai receptorilor de dopamină (neuroleptice din clasa fenotiazinelor sau butirofenonelor, tioxantene, risperidonă, metoclopramid, sulpiridă, pimozid), depletive de dopamină (metildopa, rezerpină), izoniazidă, danazol, antidepresive triciclice, unele antihipertensive, verapamil, estrogeni, antiandrogeni, ciproheptadină, opiacee, blocante H2 (cimetidină), cocaină
• macroprolactinemie – moleculele de prolactină polimerizează și se leagă de IgG, nemaiputând stimula receptorii și prin urmare fiind o condiție asimptomatică
• sindrom de tijă hipofizară (când se pierde controlul inhibitor al dopaminei)
• idiopatic

Diagnostic

Odată dozată prolactina serică și constatată o valoare crescută, trebuie căutată cauza: test de sarcină, TSH pentru hipotiroidism, uree și creatinină pentru insuficiența renală, imagerie cerebrală pentru adenom hipofizar (microadenoamele sunt mai frecvent diagnosticate la femeile aflate în premenopauză iar macroadenoamele la femeile în postmenopauză și la bărbați), dozare IGF-1 și test de supresie a GH la TTGO pentru acromegalie. Hipogonadismul persistent asociat hiperprolactinemiei poate duce la osteoporoză, motiv pentru care se recomandă efectuarea unei osteodensitometrii DXA.

Tratament

Identificarea cauzei hiperprolactinemiei oferă șansa unui tratament etiologic: întreruperea administrării eventualelor medicamente care pot da ca reacție adversă creșterea prolactinei, substituție hormonală pentru hipotiroidism, tratament chirurgical în adenoame hipofizare. Pentru normalizarea valorilor prolactinei și inducerea regresiei tumorilor hipofizare se recomandă agoniști de dopamină (bromocriptină, cabergolină, quinagolid, pergolid – retras din 2007 datorită riscului de valvulopatii).