Osteonecroza aseptica (avasculară) numită si infarctul osos reprezinta necroza unui segment osos ca urmare a întreruperii vascularizatiei care îl iriga.
Ischemia duce la moartea celulelor osoase și la prăbușirea osului afectat. Frecvent sunt afectate capul femural, capul humeral, talusul și scafoidul, dar poate fi implicat orice segment osos.
Necroza aseptică osoasă poate fi cauzată de traumatisme, lezarea vaselor de sânge, inflamația peretelui vascular (vasculite) sau stări de hipercoagulabilitate sangvină.
Iată care sunt principalii factori de risc pentru osteonecroza aseptică:
- consum de corticosteroizi
- alcoolism
- sindrom Cushing
- radioterapie
- siclemie
- pancreatită
- boala Gaucher
- lupus eritematos sistemic, artrită reumatoidă
- diabet zaharat
- sarcină
- boala de cheson
- consum de bifosfonați (risc de necroză aseptică de mandibulă)
- vasculite, hipertensiune, embolie/tromboză arterială