Lactat dehidrogenaza reprezinta o enzima citoplasmatica ce participa la glicoliza anaeroba, catalizând reactia reversibila de conversie a acidului lactic în acid piruvic.
LDH este un indicator nespecific de lezare tisulara. Pentru a identifica sursa cresterii nivelului enzimei, sunt necesare izolarea prin electroforeza si dozarea celor 5 fractiuni diferite ale LDH-ului rezultate prin combinarea în diferite proportii a celor doua tipuri de monomeri H (Heart) si M (Muscle):
> LDH1 (H4) reprezinta 20-30% din LDH-ul seric total si se gaseste în inima, eritrocite, rinichi, sistem reticuloendotelial, sistem nervos. Datorita afinitatii mai mari pentru alfa-hidroxibutirat decât pentru lactat, LDH1 mai poarta si numele de alfa-hidroxibutirat dehidrogenaza;
> LDH2 (H3M), 20-35% din LDH-ul seric total, se afla în eritrocite, inima, rinichi, sistem reticuloendotelial, plamâni, sistem nervos, trombocite;
> LDH3 (H2M2), 10-25%, aflat în plamâni, placenta, sistem nervos, rinichi, limfocite, splina, tiroida, glande suprarenale, timus, pancreas, leucocite;
> LDH4 (HM3), 6-10%, se gaseste în musculatura striata, ficat, rinichi, pancreas, sistem nervos, placenta, splina;
> LDH5 (M4), 5-10%, aflat în ficat, musculatura striata, rinichi, pancreas, splina.
Recent s-a descoperit o a sasea izoenzima în serul pacientilor cu boala hepatica secundara unei insuficiente cardiace severe.
În infarctul miocardic acut, nivelul LDH-ului creste în 10-12 ore, atinge valori maxime în 48-72 de ore si revine la normal în 10-14 zile. Deoarece LDH-ul este un test foarte nespecific, el a fost înlocuit cu troponinele cardiace ca markeri tardivi.
Valori mai mari de 2000 U.I/l sugereaza un prognostic prost.
În mod normal, raportul LDH1/LDH2 este subunitar. Un raport supraunitar semnifica în cele mai multe cazuriun infarct miocardic acut (supraunitar este si în infarctul renal, dar cresterile LDH-ului nu sunt proportionale cu modificarile valorilor AST-ului si fosfatazei alcaline).
În bolile hepatice, un nivel crescut al LDH-ului indica citoliza (LDH5 poate ajunge pâna la 50% din LDH-ul total).
În cazul în care LDH-ul total este crescut si pattern-ul izoenzimelor e nespecific, trebuie luata în considerare suspiciunea de cancer (LDH-ul este crescut la aproximativ 50% din pacientii cu carcinom).
Un nivel al LDH-ului din cavitatea pericardica, pleurala sau peritoneala peste 60% din valoarea LDH-ului seric total este caracteristic exudatului.
TIPUL TESTULUI:
Sangvin.
VALORI NORMALE
Nou-nascuti: 160-450 U/l (cele 5 izoenzime sunt în proportii egale)
Sugari: 100-250 U/l
Copii: 60-170 U/l
Adulti/vârstnici: 100-190 U/l
INTERACTIUNI
Pot scadea nivelul LDH-ului total amikacina, anticonvulsivantele, cefotaximul, clofibratul, enalaprilul, metronidazolul si vitamina C.
Nivelul LDH-ului poate fi crescut de catre: acebutolol, acid acetilsalicilic, acid valproic, alcool, amiodarona, anestezice, azitromicina, captopril, cefalosporine, cimetidina, clorpromazina, dicumarol, etretinat, flufenazin, foscarnet, furosemid, heparina, imipramina, interferon, ketoconazol, ketoprofen, labetalol, methotrexatul, metoprolol, nitrofurantoina, oxacilina, penicilamina, piperacilina, piroxicam, plicamicina, procainamida, propoxifen, simvastatin, sulfonamide, streptokinaza.
VARIATII PATOLOGICE
> Valori crescute ale LDH-ului total: infarct miocardic acut, insuficienta cardiaca congestiva, trombembolism pulmonar, infarct pulmonar, pneumonie, hepatita acuta virala, ciroza hepatica, pancreatita acuta, infarct intestinal, infarct renal, glomerulonefrita, necroza tubulara acuta, tumori testiculare, boli ale musculaturii scheletice, anemie pernicioasa, anemie hemolitica, leucemie limfoblastica acuta, limfoame, neoplasme, colagenoze, mononucleoza infectioasa, soc, hipotensiune, efort fizic excesiv.
> Raport LDH1/LDH2>1: angina instabila, infarct miocardic acut, valve cardiace artificiale, infarct renal, anemie pernicioasa, anemie hemolitica, carcinom pulmonar cu celule mici, adenocarcinom ovarian, tumori testiculare ale celulelor germinale, rabdomioliza, efort fizic excesiv.
> Activitati crescute ale LDH1 sau LDH2: infarct miocardic acut, anemie pernicioasa, anemie hemolitica, infarct renal, glomerulonefrita.
> LDH3 crescut: trombembolism pulmonar, pneumonie, leucemie acuta, limfocitoza, pancreatita acuta, neoplasm.
Activitati crescute ale LDH4 sau LDH5: hepatita acuta virala, ciroza hepatica, boli ale musculaturii scheletice, glomerulonefrita, arsuri, traume.
Comments
Valoarea LDH, inseamna ca am posibilitate de alt melanom sau carcinom, sau mai rau decat atat?