În?ep?tura de albin? poate fi inofensiv? dar poate reprezenta o problem? sever? pentru persoanele alergice, sick la care genereaz? manifest?ri sistemice uneori amenin??toare de via??.

Albinele aparțin ordinului de insecte numit Hymenoptera, care include și viespile, furnicile și muștele. Înțepătura de albină poate apărea fie accidental, fie profesional la stupari. O albină care este plecată din stup să polenizeze nu va înțepa decât dacă este agresată; de obicei, albinele atacă în apărarea stupului. Mușcătura de albină poate fi destul de dureroasă și pruriginoasă. Ea constă în introducerea în pielea “dușmanului” a unui ac ascuțit și tăios prin care se va pompa veninul sub acțiunea unor contracții ritmice ale sacului cu venin.

Deși se crede că o albină poate înțepa o singură dată, această concepție este parțial eronată: acul ascuțit se desprinde de abdomenul insectei (ducând la moartea albinei în câteva minute) și rămâne fixat în pielea invadatorului doar dacă tegumentul este foarte gros (la unele mamifere); la oameni, care au piele elastică, se poate întâmpla ca albina să reușească să extragă acul după înțepătură. Albinele de stup sunt singurele specii de albine care mor după înțepătură. Decesul insectei apare ca urmare a unei rupturi a abdomenului (cu afectarea tractului digestiv, mușchilor și nervilor), în procesul de fixare a acului în pielea victimei.

Odată cu injectarea apitoxinei în pielea omului, albina eliberează și feromoni (ca semnal de alarmă pentru celelalte albine). Principala componentă a veninului de albină responsabilă de durere este toxina melitină, dar la procesul algic și pruriginos mai participă și histamina și ale amine biogene. Veninul de albină este folosit în scop terapeutic în scleroza multiplă (“Doamna albinelor”, Pat Wagner din Waldorf, Maryland, a obținut o vindecare a deficitelor neurologice din cadrul sclerozei multiple prin mușcături de albină). Melitina este proprietăți antiinflamatorii foarte potente (fiind de câteva zeci de ori mai puternică decât cortizonul) și stimulează funcția suprarenaliană în procesele de vindecare și reparație tisulară.

Pe lângă melitină, veninul albinelor, viespilor și furnicilor conține și fosfolipază A2 (PLA2), hialuronidază și alte molecule proinflamatorii, care determină eliberare de histamină cu eritem local, durere și senzație de mâncărime. La persoanele cu teren alergic, înțepătura de albină poate declanșa fenomene mai severe de tipul bronhospasm, hipotensiune arterială sau chiar anafilaxie. Reacțiile anafilactice la înțepătura de albină apar cu o frecvență de 5 la 1000 cazuri.

Tratamentul înțepăturii de albină

• îndepărtați cât mai repede acul veninos (deoarece pomparea veninului poate continua minute-ore) fără a-l stoarce (pentru a limita cantitatea de venin care pătrunde în piele) – se recomandă răzuirea locului de înțepătură cu o lamă neascuțită (ex. marginea unui card) în locul extragerii cu degetul
• comprese locale cu gheață (dovedite prin studii a fi mai eficiente decât preparatele topice cu aspirină)
• neutralizarea veninului acid cu alcaline (eficiență limitată deoarece cantitatea de 5-50 µg de venin este injectată profund în piele)
• fricționare locală cu pătrunjel, ceapă sau usturoi
• aplicații locale cu creme care conțin cortizon
• deplasați-vă din zonă deoarece albinele eliberează feromoni ca semnal de alarmă
• dacă sunteți alergic sau dacă ați fost mușcat pe mucoasa din gură sau gât apelați sistemul de servicii de urgență

Dacă locul de înțepătură persistă mai mult de 1 săptămână sau are un diametru de peste 7-10 cm, se recomandă un consult medical. Persoanele cu alergie la albine trebuie să aibă la îndemână un stilou (pen) cu epinefrină pentru tratamentul unui eventual șoc anafilactic. Manifestările care sugerează o reacție alergică sistemică sunt: senzația de căldură, prurit și eritem extins, generalizat, transpirații, dureri abdominale, dispnee, tahicardie, constricție toracică, edem angioneurotic, anxietate, șoc.