Una din principalele probleme actuale ale controlului tuberculozei este depistarea precoce si tratamentul corect al persoanelor cu tuberculoza, pentru a scurta perioada de contagiozitate si a limita transmiterea infectiei.
Tuberculoza este o boală contagioasă cu evoluție insidioasă și simptomatologie nespecifică (tuse persistentă productivă, expectorație cu sânge, astenie, scădere în greutate, transpirații nocturne, subfebră), care întârzie prezentarea pacienților la medic. Din acest considerent, indivizii cu tuberculoză activă ajung să răspândească destul de mult boala până când sunt diagnosticați și tratați. Se consideră că până în momentul diagnosticului, fiecare persoană cu tuberculoză a infectat deja 2-3 contacți. Netratat, un pacient tuberculos infectează 10-15 persoane în fiecare an.
Tuberculoza activă poate apărea fie prin reactivarea unei tuberculoze latente (tuberculoza primară apare după primul contact cu bacilul tuberculos și evoluează de obicei către vindecare spontană, dar bacilii pot rămâne cantonați în stare dormantă în organism și se pot “trezi” în anumite condiții), fie prin progresia tuberculozei primare (în special la copiii imunodeprimați), fie prin reinfecție în urma unui contact cu o persoană contagioasă (care are tuberculoză activă).
Formele contagioase de tuberculoză sunt cele de tuberculoză pulmonară – în special cei care au caverne, spută pozitivă pentru bacili tuberculoși, tuberculoză endobronșică sau laringiană. Formele extra-respiratorii (renourinară, gastrointestinală, limfatică) sunt considerate necontagioase.
Privitor la gradul de contagiozitate al tuberculozei, contactul apropiat prelungit cu un tuberculos este cel mai important factor de risc pentru persoanele sănătoase. Particulele infectante sunt eliminate în aer prin tuse, strănut sau chiar vorbit, iar la fiecare acces de tuse se eliberează circa 3000 particule infectante. Alți factori care cresc probabilitatea de infecție cu tuberculoză sunt: extremele de vârstă (copiii, vârstnicii), fumatul, malnutriția, alcoolismul, statusul socioeconomic scăzut (familiile numeroase care locuiesc în spații mici, prost ventilate), boli sau tratamente imunosupresoare (limfoame, leucemii, infecție HIV-SIDA, citostatice, corticoterapie), malignități, silicoza, boli cronice (diabet zaharat, insuficiență renală). Pe lângă contacții apropiați, alte categorii de risc pentru infecția tuberculoasă sunt: personalul medico-sanitar, persoanele cu imunitate scăzută, cele fără adăpost sau instituționalizate (aziluri, penitenciare).
După confirmarea diagnosticului, pacientul tuberculos trebuie izolat pentru a elimina sursa de transmitere în lanțul epidemiologic. După 2 săptămâni de tratament, bolnavul devine necontagios.
România este țara europeană cu cea mai mare incidență a tuberculozei, 125 cazuri la 100.000 locuitori (de 3 ori mai mult decât media europeană).
Referințe: Tuberculosis, WHO, foto: sciencedaily.com