Fisurile anale

buy viagra sans-serif; font-size: 13px;">Fisura anala este o mic? tragedie pentru cel ce ?i a?a are de suferit de pe urma constipa?iiei. Este erup?ia unui vulcan dormand, fiind de fapt un puternic semnal de alarm? pentru organismul respectiv.

RAPEL ANATOMIC

Rectul reprezintă porţiunea terminală a intestinului gros, implicit este staţia terminus a întregului tub digestiv. Pe criterii embriologice, de vascularizaţie şi topografice, rectului i se descriu două părţi: ampula rectală şi canalul anal. Ca orice segment al tubului digestiv, rectul este căptuşit de mucoasă - partea care vine în contact cu materiile fecale imediat înaintea evacuării.

DEFINIŢIA

Fisurile anale nu reprezintă nimic altceva decât nişte ulceraţii, rupturi superficiale apărute la nivelul acestei mucoase, foarte fragile de altfel. Această ulceraţie este aparent lineară, dar, de fapt, are formă triunghiulară sau ovalară.

EPIDEMIOLOGIE

În 90% din cazuri acestea apar in partea posterioară a canalului anal, parte care reprezintă zona cea mai fragilă din punct de vedere anatomic.

Această afecţiune este relativ frecventă în rândurile populaţiei: în jur de 6-15% din pacienţii care se adresează pentru consultaţii încriminând patologie anală prezintă fisuri anale. Vârsta şi sexul nu au nicio importanţă în dezvoltarea unei fisuri anale.

ETIOLOGIE ŞI FACTORI DE RISC

Cauzele fisurării mucoasei anale sunt multiple, dar cel mai important agent nociv este reprezentat de traumatismele acestei mucoase. Aceste traumatisme pot fi provocate în nenumărate cazuri. Cea mai frecventa situaţie o reprezintă întinderea forţată a canalului anal la evacuarea unui scaun voluminos si de consistenţă dură, aşa cum se întamplă în constipaţie. De asemenea sunt raportate multiple cazuri de apariţie a fisurilor anale în urma unor episoade diareice. În categoria traumatismelor mai intră unele manevre medicale, cum ar fi tuşeul rectal, clismele; la fel si raporturile sexuale anale. 11% din femei fac fisuri anale în timpul naşterii.

În mod normal canalul anal este închis. Această normalitate este dată de cele două sfinctere anale: intern si extern. Dacă cel extern este sub control voluntar în totalitate, cel intern este într-o permanenta tensiune. Se întâmplă însă ca tensiunea sfincterului anal intern sa fie una mult prea pronunţată. În acest caz, apar dificultăţi de defecaţie(datorită micşorării calibrului canalului anal), dar mai important este faptul că se produc spasme care duc la diminuarea circulaţiei sângelui în teritoriul interesat (vasele de sânge sunt închise de către presiunea fibrelor musculare sfincteriene). Compromiterea fluxului sanguin creează condiţii favorabile pentru slăbirea mucoasei anale, care devine mult mai vulnerabilă la traumatisme. Printre alte cauze posibile ale fisurilor anale se mai întâlnesc: antecedente chirurgicle anale, boala Crohn, dieta saracă in fibre, situaţii conflictuale, stresul.

SIMPTOME

Fisurile anale probabil nu sunt atât de periculoase, pe cât sunt de neplăcute şi deranjante. Acest lucru se datorează faptului că odată produs traumatismul are loc ruperea mucoasei cu dezgolirea filetelor nervoase bogat reprezentate la acest nivel care provoacă simptomatologia de bază a acestei afecţiuni - durerea. Durerea apare în trei timpi: iniţial la defecaţie şi este vorba de o arsura, usturime puternică la nivelul anusului. Aceasta este urmată de o perioadă scurtă (câteva minute) de linişte (timpul 2), după care durerea reapare fiind de o intensitate mai mare, având tot caracter de arsură şi durează câteva ore dupa care persoana ramâne cu o senzaţie penibilă până la următorul scaun. Pe lângă durere se descriu mâncărimi la nivelul canalului anal, uneori sângerări reprezentate de câteva picături de sânge roşu pe hârtie igienică sau în vasul de toaletă. Durerea reprezintă de departe cea mai importantă manifestare a afecţiunii care determină în fond comportamentul persoanei. Din cauza durerii la defecaţie apare teama de eliminare a scaunului ce duce la inhibarea reflexului de defecaţie si se ajunge inevitabil la constipaţie, fapt ce agravează durerea. Deseori această durere poate induce tulburări depresive, refuz de alimentaţie cu riscul denutriţiei. Contractura sfincteriană vizibilă si palpabilă însoţeşte durerea. Toate acestea sunt manifestări ale fazei acute a bolii. Dacă aceste simptome persistă mai mult de 6 saptămâni, fisura anala trece în stadiul său cronic. În acest caz durerea are tendinţa să scadă în intensitate, contractura sfincteriană, la fel, fie diminuează, fie dispare. Acest lucru însă nu semnifică vindecare. Pentru că odată compromisă, mucoasa anală, supusă în permanenţă unor traumatisme mai mult sau mai puţin evidente, fisurile anale se complică.

DIAGNOSTICUL

În ceea ce priveşte părerea medicului referitor la diagnostic, acesta se pune cel mai frecvent pe baza simptomelor acuzate de catre pacient şi pe baza concluziilor medicului în urma examenului clinic. Este vorba despre examinarea vizuală şi palpatorie a zonei afectate. Obiectivarea leziunii se face prin separarea gentilă a feselor. Această manevră permite analiza intregii zone cu posibila depistare a:

> mai multor fisuri;

> localizării mai rare a unei fisuri (pe partea laterală şi nu cea posterioară sau anterioară a anusului, semn de o posibilă maladie preexistentă care este cauza fisurii anale);

> unui capăt de piele care atârnă liber (semn de fisură anală cronică; nu trebuie confundată cu hemoroizi sau mariscă hemoroidală).

Tuşeul rectal +/- anoscopia (realizata cu ajutorul anoscopului – instrument tubar ce permite vizualizarea porţiunii terminale a rectului) sunt manevre care necesita anestezie locală cu xilină, în special la cei cu dureri intense şi contractură anală.

Numai în cazurile atipice (fisuri multiple, nedureroase, localizate lateral) apare nevoia de investigaţii suplimentare printre care: rectosigmoidoscopia, colonoscopia urmate de biopsii.

TRATAMENTUL

În tratamentul fisurii anale, rolul major îl are momentul de iniţiere al acestuia. În primul şi în primul rând trebuie avut în vedere faptul că, este nevoie de o părere profesională în ceea ce priveşte tratamentul, astfel un consult medical este inevitabil. Acesta este atât de necesar în special pentru eliminarea oricăror dubii referitoare la posibilitatea unui alt diagnostic, mai nefast, decât cel de fisură anală şi pentru depistarea unor eventuale cauze nespecifice ale fisurii anale.

i) Tratamentul conservator al unei fisuri anale acute, recent apărute, reprezintă un set de măsuri îndreptate spre combaterea cauzelor şi eliminarea consecinţelor acestor cauze. Astfel, se urmăreşte normalizarea scaunului (prin creşterea consumului de lichide – cel puţin 1,5 L pe zi; prin îmbogăţirea dietei cu fibre; uneori se recomanda utilizarea de laxative, DAR NUMAI sub supravegherea riguroasa a medicului) pentru a diminua stresul asupra mucoasei anale şi tratare blândă cu efect calmant a mucoasei anale compromise (se apelează la băi călduţe de şezut timp de 20 minute de câteva ori pe zi – grăbesc vindecarea prin relaxarea sfincteruluii anal intern; se pot folosi creme sau unguente cu efecte anestezice, DAR există anumite dovezi care arată că acestea întârzie vindecarea). Se recomandă insistent spalarea după fiecare defecaţie. Dacă acest lucru este imposibil se preferă folosirea şerveţelelor pentru bebeluşi sau a tampoanelor medicale (care irită mult mai puţin mucoasa anală) în loc de hârtia igienică. Un sfat bun de urmat constă în faptul că nu merită să deranjaţi fisura anală prin vizualizarea frecventă a acesteia. Ea se simte mai bine in intimitatea ei.

ii) Tratamentul medicamentos se adreseaza relaxării sfincterului anal intern, iar protagoniştii acestuia sunt:

> crema cu nitroglicerină 0,2 % (o cantitate de cremă cât o boabă de mazăre este masată în interiorul fisurii anale şi în zona din jur); a nu se face abuz

> nifedipina şi diltiazemul (blocante de canale de calciu)

> toxina botulinica (Botox) injectabila.

iii) Tratamentul chirurgical reprezintă o ultimă tentativă de a relaxa sfincterul anal intern, când celelalte metode au eşuat. Dar acesta nu reprezintă vindecarea propriu-zisă a fisurii anale.

COMPLICATII

Una din cele mai frecvente complicaţii ale fisurii anale reprezintă infectarea acesteia (inclusiv şi cu germeni din tubul digestiv) fapt ce duce la formarea de abcese anale care se pot transforma uşor şi frecvent in fistule. O alta complicaţie a fisurilor anale o reprezintă stenoza anală ce determină tulburări grave de evacuare a scaunului datorită reducerii calibrului canalului anal.