Enurezisul

Enurezisul reprezint? eliminarea involuntar? de urin? dup? vârsta de 5-6 ani, treat când majoritatea copiilor au dobândit controlul sfincterian ?i se pot ab?ine pân? ajung la toalet?.

Udarea patului este o problemă frecventă în primii ani de viață, când copiii fac pipi pe ei deoarece fibrele nervoase care controlează sfincterul vezical sunt insuficient mielinizate. Continența urinară se instalează în mod normal la vârsta de 5 ani la fetițe și la 6 ani la băieței. Enurezisul este de 2 ori mai frecvent la băieți decât la fete, iar prevalența scade cu vârsta: 15% la 5 ani, 7% la 7 ani și 1% la adolescenți.

Enurezisul poate fi:

• primar – copilul urinează involuntar și nu a avut niciodată control sfincterian pentru 3-6 luni
• secundar – copilul urinează involuntar deși a avut perioade de control sfincterian

În funcție de momentul zilei, enurezisul poate fi:

• nocturn (85% cazuri) – copilul urinează involuntar în timpul nopții
• diurn (5% cazuri) – copilul urinează involuntar în timpul zilei
• mixt (10% cazuri)

Pierderea controlului sfincterian pentru urină la adulți poartă numele de incontinență urinară și este întâlnită la vârstnici, obezi și femeile cu ruptură de perineu (la acestea pierderi mici de urină apar și sub acțiunea unor presiuni abdominale mici – strănut, tuse, râs).

Mecanismul controlului sfincterian

Acumularea urinii în vezica urinară duce la distensia pereților acesteia și creșterea presiunii intraluminale, ceea ce stimulează fibrele nervoase să transmită un mesaj creierului să este necesară golirea prin micțiune. La copiii mici, deoarece fibrele nervoase sunt incomplet mielinizate, creierul nu recepționează corect mesajul, iar vezica se golește fără control. Înainte de momentul urinării în pat, copilul poate fi agitat și poate vorbi în somn, pentru ca după golirea vezicii, să revină la somnul profund. Începând cu vârsta de 5-6 ani, fibrele nervoase sunt complet dezvoltate și comandă contractarea musculaturii circulare a sfincterului, care împiedică evacuarea vezicii urinare și previne udarea patului. Uneori, enurezisul poate dura până la pubertate, dar de cele mai multe ori dispare spontan în perioada copilăriei. Frecvența episoadelor de enurezis poate fi de câteva ori pe săptămână la copiii de 3-6 ani.

Cauze

• întârziere în creștere și dezvoltare (în special neurologică)
• afecțiuni urologice, malformații reno-urinare (anomalii ale uretrei sau vezicii urinare)
• infecții de tract urinar
• diabet zaharat, epilepsie
• istoric familial de enurezis (prezența istoricului pozitiv doar la tată crește riscul cu 40%, doar la mamă cu 25% și la ambii părinți cu 75%)
• stress familial (certuri, mutare, divorț) sau școlar (schimbare a grădiniței, nemulțumire legată de colegi sau educatoare) – enurezisul este privit ca o stare de relaxare profundă, care compensează tensiunea din timpul zilei
• emoții puternice (“a făcut pe el de frică”)
• coșmaruri
• abuz fizic sau sexual
• tulburări de somn
• deficit de ADH (hormonul antidiuretic) – diabet insipid
• constipație
• aport crescut de lichide înainte de somn
• sindrom hiperkinetic
• autism
• malformații sau tumori ale măduvei spinării
• tulburări hormonale

Semne și simptome

Enurezisul se manifestă prin scăparea involuntară de urină, care apare frecvent în timpul somnului (enurezis nocturn). Problema generează frustare atât pentru copil, cât și pentru părinți, iar componenta psihologică poate agrava sau întreține enurezisul. Majoritatea copiilor cu enurezis sunt sănătoși, scăparea urinii fiind doar o manifestare de tranziție până la dobândirea controlului sfincterian complet.

Diagnostic

Anamneza va include tipul și frecvența enurezisului, decelarea istoricului familial și a altor factori de risc, precum și chestionarea părinților cu privire la obiceiurile de urinare ale copilului. Medicul va efectua un examen clinic complet, punând accent pe examinarea uro-genitală și neurologică. Se pot recomanda analize de urină pentru depistarea eventualelor infecții urinare. Uneori pot fi necesare analize suplimentare pentru investigarea tractului urinar.

Tratamentul enurezisului

• părinții nu trebuie să fie supărați sau să certe copilul care a făcut în pat, ci trebuie să înțeleagă că nu face acest lucru intenționat și să îl încurajeze
• copilul trebuie obișnuit la să meargă la toaletă/oliță înainte de culcare
• servirea cinei cu 2 ore înainte de culcare și limitarea aportului de lichide la cină
• interzicerea consumului de lichide imediat înainte de culcare
• părinții vor trezi copilul în timpul nopții (1 săptămână la ora 12, apoi la 1, până la 7 dimineață), pentru a merge la toaletă să golească vezica urinară (unii medici sunt împotriva trezirii forțate, argumentând că organismul trebuie să învețe să se trezească singur atunci când apare senzația de micțiune)
• folosirea de dispozitive cu senzor (alarmă de pat ud, chiloței cu sonerie)
• tratament medicamentos cu antidepresive – imipramină, anticolinergice – oxibutină (întârzie evacuarea vezicii urinare), sau preparate hormonale – desmopresină (pentru reducerea volumului urinar nocturn); medicamentele sunt recomandate în situații speciale cu somn prelungit (ex. în excursii, pentru a evita „accidentele nocturne” de față cu alte persoane)
• evitarea vizionării de filme de groază sau drame înainte de culcare
• copilul trebuie încurajat să meargă la baie ori de câte ori are nevoie și să nu țină urina (se reduce astfel probabilitatea de a se scăpa pe el și se previn infecțiile urinare); unii medici recomandă exerciții de “întindere” (stretching) a vezicii, prin creșterea intervalului de timp dintre micțiuni, sau de întărire a sfincterului, prin întreruperea jetului în timpul micțiunii (în acest fel se antrenează vezica și sfincterul ei)
• optimizarea educației primite la creșă și grădiniță în vederea formării unor obiceiuri corecte de folosire a toaletei
• evitarea băuturilor cu efect diuretic (cafea, sucuri carbogazoase, apa minerală)
• păstrarea unui calendar cu nopțile “ude” și “uscate” ale copilului pentru a evalua progresul controlului sfincterian
• renunțarea treptată la scutece, astfel încât copilul să realizeze că nu mai este atât de mic și că acum că este mare, trebuie să facă pipi la toaletă
• părinții trebuie să încurajeze copilul spunându-i că nu este vina lui pentru udarea patului și să nu le permit fraților sau surorilor să îl necăjească
• recompensarea și lăudarea copilului atunci când se menține uscat
• psihoterapie
• remedii naturiste: coada șoricelului, sunătoare, urzică, coada calului, patlagină
• scoaterea copilului din mediul familial și trimiterea lui într-un sejur la bunici sau în excursie, unde va fi foarte atent să nu se compromită prin udarea patului
• părinții vor schimba așternuturile împreună cu copilul, pentru a-l determina să conștientizeze efectul neplăcut al urinării în pat
• "călirea vezicii" prin scăldarea picioarelor în apă rece