Capul turtit (plagiocefalia pozițională)

Sindromul capului turtit sau plagiocefalia pozi?ional? reprezint? formarea unei zone turtite la nivelul capului bebelu?ului, cure sales ca urmare a men?inerii capului în aceea?i pozi?ie pentru timp îndelungat (în special în somn).

Frecvența plagiocefaliei poziționale a crescut semnificativ după ce unele studii au arătat o creștere a riscului de moarte subită infantilă la bebelușii care dormeau pe burtă, astfel că mamele culcă acum micuții doar pe spate. Deoarece oasele craniene ale sugarilor nu sunt complet sudate, ci sunt unite printr-o serie de membrane depresibile numite fontanele, unele zone ale capului au consistența moale, ca a unei mingi de ping-pong, care se poate deforma dacă sunt supuse unei presiuni externe pe o durată mai mare de timp: astfel, atunci când stau mai mult în acceași poziție, bebelușii pot dezvolta o zonă plată pe suprafața capului. Această aplatizare a oaselor cutiei craniene este strict legată de menținerea pe o durată prea lungă a poziției laterale sau pe spate a capului, și trebuie diferențiată de craniostenoză, care reprezintă fuzionarea prematură a suturilor craniene și care duce la imposibilitatea dezvoltării creierului într-un spațiu inextensibil.

Semne și simptome

Absența fuzionării complete a oaselor craniului la naștere este necesară pentru trecerea nou-născutului prin canalul vaginal și pentru a asigura expansiunea cutiei craniene pe măsura dezvoltării creierului. În primele zile sau săptămâni după naștere, capul poate avea o formă anomală datorită trecerii prin canalul de naștere îngust, însă persistența acestei deformări după 6 săptămâni de viață este patologică.

Plagiocefalia pozițională (sindromul capului plat/turtit, plagiocefalia deformațională) constă în aplatizarea unei porțiuni a craniului ca urmare a exercitării repetate și prelungite a unei presiuni externe în acea zonă. Cel mai frecvent, aplatizarea apare în zona occiputului. Capul turtit se însoțește de modificări compensatorii ale frunții, obrajilor și mandibulei și inserției urechilor. Deși nu interferă cu dezvoltarea creierului, plagiocefalia pozițională poate cauza probleme dacă asociază asimetrie facială (dificultate la masticație, malocluzie dentară, tulburări de vedere, modificări ale articulației temporomandibulare).

Cauze și factori de risc pentru plagiocefalia pozițională

  • malformații uterine
  • poziții intrauterine anormale
  • sarcină multiplă
  • pelvis strâmt
  • modificări cantitative ale lichidului amniotic
  • prematuritate
  • dormitul pe spate sau doar pe o parte
  • torticolis muscular congenital

Tratament

Corecția deformării craniene trebuie realizată cât mai precoce posibil, până la închiderea fontanelelor și fuzionarea oaselor craniului. Cele mai bune rezultate se obțin dacă se iau măsuri terapeutice în primul an de viață. Tratamentul efectuat după vârsta de un an durează mai mult și are beneficii limitate.

Iată principalele măsuri pentru tratamentul capului turtit:

  • repoziționare în timpul somnului: schimbați partea pe care doarme copilul și puneți un prosop rulat pentru a preveni dormitul pe partea cu deformarea (înlăturarea presiunii externe duce la restabilirea formei rotunjite a capului)
  • mutați pătuțul copilului în altă zonă a camerei dacă acesta întoarce capul pentru a fixa un anumit obiect (ex. fereastra)
  • nu țineți copilul în cărucior sau pe scaunul de mașină în aceeași poziție pentru durate lungi de timp
  • tratament cu benzi sau dispozitive ortopedice (cască pentru cap)
  • în deformările severe, se poate apela la tratament chirurgical

Add comment


Security code
Refresh