Infecția cu Clostridium difficile apare la pacienții cu consum recent de antibiotice, putându-se manifesta clinic ca un sindrom diareic, colită pseudomembranoasă sau megacolon toxic.
Întrucât poate genera epidemii intraspitalicești, infecția necesită măsuri de control stricte. Astfel, depistarea precoce a infecției este foarte importantă pentru inițierea măsurilor epidemiologice. Actualmente diagnosticul se stabilește prin evidențierea citotoxinei C. difficile în materiile fecale, însă rezultatul durează cel puțin 48 ore. Au fost dezvoltate și teste rapide pentru toxinele și antigenele C. difficile, însă acestea au o sensibilitate și specificitate reduse.
Infecția cu Clostridium difficile duce însă la un miros particular al fecalelor. Pornind de la această premisă și ținând cont că mirosul este foarte dezvoltat la câini, olandezii au testat acuratețea unui câine în detecția infecției cu Clostridium difficile în două spitale universitare.
Astfel, un câine Beagle a fost antrenat să recunoască mirosul C. difficile și a fost apoi testat pe 300 pacienți, dintre care 30 prezentau infecția și 270 nu. Sensibilitatea și specificitatea “câinelui” în detecția Clostridium difficile în probele de fecale a fost de 100%. La vizita în saloane, câinele a identificat corect 25 din cele 30 cazuri (sensibilitate 83%) și 265 din cele 270 cazuri control (specificitate 98%). Rezultatele studiului au fost publicate în BMJ.
Screeningul infecției cu Clostridium difficile cu ajutorul câinilor special antrenați ar putea constitui o metodă utila de a evita întârziarea diagnosticului infecției și a implementării măsurilor de control.