Raportul talie-șold, indicator de sănătate și sexualitate

Utilizat de cardiologi pentru estimarea riscului de boli cardiovasculare si metabolice, raportul talie-sold este si un indicator de sex-appeal si fertilitate.

Raportul reprezintă exprimarea circumferinției taliei (cea mai mică, măsurată deasupra ombilicului) la cea a șoldurilor (cea mai mare, măsurată din lățimea maximă a coapselor).

Indicator de sănătate

Raportul talie-șold este un indicator fidel de sănătate și este utilizat pentru măsurarea obezității. Persoanele cu un corp “apple-shaped” (cu diametru mai mare al taliei) prezintă un risc mai mare de boli cardiometabolice decât cele cu un corp “pear-shaped” (cu diametru mai mare al șoldurilor).

O valoare a raportului talie-șold de 0,7 la femei și de 0,9 la bărbați este corelată strâns cu sănătatea organismului și fertilitatea. Femeile cu valori în jurul cifrei de 0,7 prezintă niveluri optime de estrogeni și sunt mai puțin susceptibile să dezvolte diabet zaharat, boli cardiovasculare sau cancer ovarian. La rândul lor, bărbații cu un raport de 0,9 au un risc mai mic de a dezvolta cancer de prostată și cancer testicular.

Indicele talie-șold este un predictor al mortalității mai bun decât circumferința abdominală sau indicele de masă corporală (IMC). Dacă obezitatea ar fi redefinită în funcție de acest raport, proporția persoanelor încadrate la risc de evenimente coronariene ar crește de 3 ori. Principalul avantaj al raportului talie-șold față de celelalte măsurători este că ia în calcul diferențele în structura corporală.

Indicator de sex-appeal

Semnificația raportului talie-șold ca indicator al atractivității unei femei a început să fie dezbătută la începutul anilor 1990. Numeroase studii au arătat că femeile cu valori de 0,7 ale raportului sunt considerate cele mai atrăgătoare de către bărbați. Cifra este exemplificată și de unele vedere precum Marilyn Monroe, Sophia Lauren sau Jessica Alba. În unele culturi, valoarea optimă a raportului este diferită: bărbații chinezi preferă femeile cu un raport de 0,6 iar latinoamericanii 0,8-0,9. Cu cât raportul este mai mic, cu atât femeia se apropie de perfecțiune: talie de viespe, coapse rotunjite și fund bombat; la aceasta se mai adaugă și un bust generos, pentru a realiza forma perfectă de clepsidră (“hourglass body shape”).

Unii autori afirmă că raportul talie-șold este un marker estrogenic mai consistent decât raportul bust-talie.

Unele studii (W. Lassek, S. Gaulin) au corelat și performanța intelectuală a copiilor cu raportul talie-șold: astfel, copiii ai căror mare aveau șolduri late și un raport mic au avut cele mai bune scoruri la testele de inteligență, sugerând că grăsimile polinesaturate din depozitele de pe șolduri sunt benefice pentru dezvoltarea sistemului nervos al fătului.

Așadar, ocupați-vă mai mult de talie și încercați să o subțiați.

Add comment


Security code
Refresh