Complicațiile infarctului miocardic

Gravitatea infarctului miocardic consta si în posibilitatea aparitiei de complicatii, unele dintre ele amenintatoare de viata.

Complicațiile infarctului miocardic

Complicațiile infarctului miocardic pot fi precoce (apar în primele 5-7 zile post-infarct) sau tardive (apar după un interval de câteva săptămâni sau luni), mecanice sau electrice. Iată care sunt principalele complicații după infarctul de miocard:

  • Insuficiență cardiacă acută – Disfuncția de pompă este proporțională cu severitatea leziunilor și poate varia de la o modificări hemodinamice minime la edem pulmonar acut și șoc cardiogen; tratamentul constă în administrarea de vasopresoare, inotrop pozitive (dopamină, dobutamină, amrinona şi milrinona) și asistență mecanică (balon de contrapulsație aortică).
  • Tulburări de ritm și conducere – Apar frecvent și precoce în evoluția infarctului de miocard și trebuie atent supravegheate deoarece pot reprezenta un mecanism de deces. Cel mai adesea sunt raportate aritmia extrasistolică ventriculară sau supraventriculară. Aritmiile ventriculare maligne (tahicardia ventriculară, fibrilația ventriculară) au o semnificație diferită în funcție de momentul apariției: cele cu debut în primele ore post-infarct sunt o consecință a ischemiei miocardice, se tratează chimic (xilină, amiodaronă) sau electric (defibrilare) și nu au tendință de repetare, prin urmare nu necesită tratament antiaritmic profilactic; cele cu debut mai tardiv au un prognostic mai prost și necesită profilaxie antiaritmică, deoarece au tendința de a se repeta. Fibrilația ventriculară este mai frecventă în cazul infarctelor inferioare și de ventricul drept față de infarctele anterioare. Mai pot apărea tahiaritmii supraventriculare (fibrilație atrială, flutter atrial), ca o manifestare a hipercatecolaminemiei sau asocierii unui infarct atrial. Blocurile cardiace (sinoatrial, atrioventricular, intraventricular) apar ca urmare a afectării țesutului excito-conductor și pot fi tranzitorii (manifestare a ischemiei) sau permanente (expresie a întreruperii țesutului de conducere prin necroza miocardică).
  • Evenimente tromboembolice – Apar datorită formării de cheaguri de sânge pe cicatricea post-infarct, datorită diskineziei (akineziei) și dilatației peretelui ventricular. Tromboza intraventriculară poate duce la embolie cerebrală, renală, periferică (în cazul infarctelor de ventricul stâng) sau pulmonară (în cazul infarctelor de ventricul drept). Este mai frecventă în cazul infarctelor anterioare întinse.
  • Miocardul siderat (stunning myocardium) – Reprezintă o disfuncție acută de pompă apărută ca urmare a restabilirii rapide și masive a fluxului coronarian (prin tromboliză sau angioplastie cu balon/stent).
  • Extensia sau recidiva infarctului – Apar ca urmare a persistenței ischemiei în arborele coronarian.
  • Ruptura de miocard – Este o complicație mecanică catastrofală care evoluează către hemopericard, tamponadă cardiacă și deces prin disociație electro-mecanică. Ruptura cordului poate apărea la nivelul peretelui liber ventricular sau septului interventricular.
  • Insuficiență mitrală acută prin ruptura unui cordaj/pilier – Evoluează rapid cu alterare hemodinamică și edem pulmonar acut.
  • Disecția de coronară – Poate apărea în cazul trombozelor extinse, ca o complicație a angioplastiei.
  • Anevrismul de perete ventricular – Apare prin dilatarea zonei infarctizate, ca urmare a unei remodelări defectuoase a cicatricii post-infarct. Anevrismul ventricular poate fi asociat cu tromboză intraventriculară, accidente embolice și aritmii.
  • Sindrom Dressler post-infarct – Caracterizat prin pericardită, pleurezie, febră și sindrom inflamator biologic (CRP, VSH, fibrinogen).
  • Insuficiență cardiacă tardivă post-infarct
  • Moarte subită

Comments  

# maria 2012-04-20 15:20
care ar fi semnificatia qtc lung in boala coronariana?
Reply | Reply with quote | Quote
# admin 2012-04-21 12:04
Alungirea QT este asociata cu risc de aritmii ventriculare, trebuie vazut daca nu este cumva legata de administrarea unui medicament (care poate da QT lung).
Reply | Reply with quote | Quote

Add comment


Security code
Refresh