Stafilococul (Staphylococcus)

Genul Staphylococcus cuprinde de 30 specii si subspecii, pilule 3 cu cea mai mare importanta în patologia medicala: S. aureus, remedy S. epidermidis, S. saprophyticus. S. aureus este frecvent implicat în infectiile nozocomiale (intraspitalicesti).

TIPURI

Staphylococcus aureus (coagulaza pozitiv): Este un stafilococ facultativ anaerob, care poate produce hemoliza pe mediile de cultura ce contin sânge. S. aureus secreta numeroase enzime si toxine: coagulaza, a -toxina (are efecte letale asupra SNC-ului), leucocidina (distruge macrofagele si microfagele prin degranulare), exfoliatine (responsabile pentru epidermoliza), enterotoxine (A-E, H, G, I) considerate superantigene stabile la temperaturi înalte, TSST-1 (toxina-1 a sindromului de soc toxic) - un superantigen care induce expansiunea clonala a mai multor tipuri de limfocite T, cu producerea masiva de citokine.

SCN (stafilococi coagulaza negativi): 1) S. epidermidis - implicat în aparitia infectiilor de corp strain (catetere intravenoase, endoproteze, pacemakere cardiace, valve cardiace artificiale). Acesti corpi straini sunt înconjurati de o matrice proteica (fibrinogen, fibronectina) la care stafilococii pot adera datorita proteinelor continute de peretele bacterian si prolifera, constituind astfel un biofilm. Acest biofilm este protejat de actiunea antiboticelor si a sistemului imun al gazdei, din care cauza poate aparea sepsisul; 2) S. saprophyticus - este implicat în aparitia infectiilor de tract urinar (mai ales la femei), care se manifesta preponderent prin disurie.

EPIDEMIOLOGIE

Sursa este reprezentata de om si animale, caile de transmitere fiind foarte variate, deoarece stafilococul este rezistent în mediul extern: mâini murdare, stranut, rani chirurgicale, alimente contaminate.

MORFOLOGIE

Speciile genului Staphylococcus sunt reprezentate de coci Gram pozitivi de dimensiuni cuprinse între 0,5 si 1,5 µm, dispusi în ciorchine, catalaza pozitivi, de obicei neîncapsulati (exista unele tulpini de S. aureus încapsulate), nesporulati, imobili. Peretele bacterian este bogat în mureina si acid lipoteichoic.

CARACTERE BIOCHIMICE SI DE CULTURÃ

Stafilococii fermenteaza glucoza, manitolul, xiloza, lactoza, zaharoza etc cu producere de acid. Pentru crestere, stafilococul nu este pretentios, necesitând medii de cultura simple. Pe mediile de cultura solide, dezvolta culturi de tip S.

REZISTENTÃ

Speciile genului Staphylococcus sunt foarte rezistente în mediul extern: rezista la uscaciune si la întuneric. Câstiga healthandage.com la antibiotice. Sunt sensibili la dezinfectante si antiseptice în concentratii uzuale si sunt distrusi prin pasteurizare.

ANTIGENE

Stafilococii au doua tipuri de antigene: antigene somatice si antigene solubile. Dintre antigenele somatice, pot fi amintite: nucleoproteina P (întâlnita la toate speciile), proteina A (continuta de S. aureus patogen), antigene polizaharidice specifice de tip, pe baza carora s-a stabilit existenta a 13 serotipuri. Antigenele solubile sunt reprezentate de: hemolizine (alfa, beta, gama si delta), enzime solubile (coagulaza, leucocidina, hialuronidaza, adezine, colagenaza, fibrinolizina, lipaze, proteaze, RN- si DN-aze), exotoxinele A si B, elaborate de catre stafilococii purtatori de bacteriofagi. Exotoxina A determina toxiinfectii alimentare si enterocolite severe, iar enterotoxina B determina enterite si enterocolite banale.

BOLI PRODUSE DE STAFILOCOC

Genul Staphylococcus cuprinde atât specii saprofite, cât si specii patogene.

• S. aureus: furuncule, carbuncule, impetigo bulos, infectii ale ranilor, sinuzita, otita medie, mastita puerperala, pneumonie postinfluenza, sepsis, toxiinfectii alimentare, dermatita exfoliativa (boala Ritter, sindromul SSS - staphylococcal scalded skin syndrome sau sindromul Lyell sau dermatita combustiforma), sindrom de soc toxic (SST), osteomielita, osteita posttraumatica sau postoperatorie, endocardita pe valva prostetica, pemfigus neonatorum;
• S. epidermidis: infectii ce necesita predispozitia gazdei;
• S. saprophyticus: infectii ale tractului urinar.

DIAGNOSTIC DE LABORATOR

Deoarece raspunsul imunologic al organismului este slab în cazul infectiilor stafilococice, se foloseste doar diagnosticul bacteriologic: identificarea prin efectuarea unui frotiu si colorarea cu albastru de metilen si coloratie Gram, efectuarea culturilor si a antibiogramei. În functie de localizarea infectiei, se pot recolta urmatoarele produse patologice: secretii purulente, exudat nazal sau faringian, sânge, LCR, sputa, urina, secretie vaginala sau uretrala, voma, materii fecale etc.

Stafilococii se dezvolta pe medii de cultura obisnuite, se pot multiplica si pe medii hiperclorurate, tolerând o concentratie de 7-10% NaCl (mediu Chapman). Pe mediile cu sânge pot produce hemoliza.

Capacitatea de acidifiere a mediului ce contine manita este utilizata ca test de diferentiere între S. aureus (manito-pozitiv) si SCN (stafilococi coagulaza negativi) care sunt manito negativi. Pentru identificarea exotoxinelor, se poate utiliza o tehnica de tip ELISA sau aglutinare pasiva inversata. Exista anumite teste comerciale ce includ fibrinogen si IgG, care cupleaza coagulaza legata si proteina A. Exista de asemenea, metode ce utilizeaza markeri moleculari pentru evidentierea prezentei MRSA (stafilococ rezistent la meticilina) si pentru diferentierea S. aureus de SCN.

TRATAMENT

Deoarece stafilococul este o bacterie ce dezvolta usor antibioticorezistenta, pentru stabilirea tratamentului antibiotic se va face obligatoriu antibiograma.

Antibiotice folosite în tratamentul infectiilor stafilococice sunt: peniciline penicilazo-rezistente (oxacilina, meticilina, nafcilina). În cazul MRSA, se utilizeaza vancomicina sau acidul fusidic.

Pentru reducerea colonizarii nazale, la persoanele purtatoare se poate administra intranazal mupirocina topica.