Neisseria gonorrheoae face parte din grupul Neisseria, viagra al?turi de Neisseria meningitidis, fiind implicat? în determinarea uneia dintre cele mai frecvente boli cu transmitere sexual? (BTS): gonoreea (blenoragia) sau sculamentul.
Tipuri
Variabilitatea antigenică a gonococului este foarte mare, aceasta determinând existenţa a peste un milion de variante.
Epidemiologie
Există 2 forme de transmitere: pe orizontală, prin contact sexual neprotejat şi pe verticală, de la mamă la făt în timpul naşterii naturale. Este patogen prin capacitatea sa de multiplicare la poarta de intrare, invazivitatea fiind redusă. Receptivitatea este aceeaşi, indiferent de vârstă, iar sursa este reprezentată de omul bolnav.
Morfologie
Coci Gram-negativi reniformi, dispuşi în diplo (cu diametrele mari faţă în faţă, înconjuraţi de o capsulă), imobili, nesporulaţi. Diametrul lung este de 1,5 μ, iar cel scurt de 1 μ.
Caractere biochimice şi de cultură
Sunt bacterii oxidazo-pozitive, care nu fermentează maltoza. Mediul de cultură pentru gonococ este mediul Thayer Martin.
Rezistenţă
Gonococul este sensibil la uscăciune şi la frig, deci puţin rezistent în mediul extern. Peste 90% dintre gonococi sunt sensibili la penicilină.
Antigene
Are antigene capsulare şi Ag O din perete (exotoxina care se pune în libertate după moartea bacteriei).
Proteinele de pe suprafaţa externă a membranei sunt implicate în patogeneza germenului: OMP I (antigen folosit în serotipare), proteine Opa (conferă variabilitatea antigenică şi capacitatea de aderare), proteaze IgA1 (participă la pătrunderea şi colonizarea intracelulară).
Boli produse de gonococ
La nivelul tractutului uro-genital, gonococul poate determina:
- la femei: uretrite, cervivite, anexite (salpinigite, ooforite), metrite, peritonite, proctite
- la bărbaţi: uretrite, prostatite, epididimite
Gonococul poate disemina pe cale hematogenă şi determina endocardită sau artrită. Dacă infecţiile acute nu sunt depistate şi tratate la timp, acestea se pot croniciza.
În cazul transmiterii infecţiei pe verticală (de la mamă la făt, în timpul naşterii pe cale naturală), gonococul poate determina oftalmia nou-născutului (conjunctivita purulentă), care netratată duce la orbire permanentă. În afara contactului sexual, care reprezintă forma cea mai frecventă de transmitere a infecţiei, în condiţii de igienă precară, gonococul se poate transmite le fetiţe, putând determina vulvo-vaginită.
Diagnostic de laborator
Diagnostic bacteriologic
Este recomandat în faza acută a bolii şi constă în efectuarea a două frotiuri, unul colorat Gram, iar celălalt cu albastru de metilen. Tehnicile dezvoltate recent utilizează imunoflorescenţa şi coaglutinarea, folosind anticorpi monoclonali pentru proteina majoră de la nivelul suprafeţei externe a membranei celulare, Por. Detectarea directă în probe de puroi şi secreţii este posibilă prin utilizarea unui test ELISA sau prin evidenţierea secvenţelor ADN specifice gonococului.
Diagnostic imunologic
Se face de obicei în cazul infecţiilor cronice, pe baza reacţiei de fixare a complementului (RFC).
Tratament
Antibioticul de elecţie este reprezentat de penicilină, deşi în ultima perioadă s-au dezvoltat culturi penicilino-rezistente. Din acestă cauză, în cazurile de gonoree necomplicată se folosesc cefalosporine de generaţia a IIIa (ceftriaxonă), administrate în doză unică. De asemenea, rezultate mulţumitoare au fost obţinute prin administrarea unei singure doze de fluorochinolone (ciprofloacin sau ofloxacin).
Nu există o profilaxie specifică pentru persoanele cu risc crescut de a dobândi infecţia, deoarece variabilitatea antigenică a gonococului este mare. În scopul micşorării răspândirii gonoreei, este de preferat depistarea şi tratarea precoce a acesteia, dar şi folosirea prezervativului în timpul contactelor sexuale.
Profilaxia locală se face la nou-născuţi şi constă în administrarea de nitrat de argint sau unguente cu tetraciclină sau eritromicină pe pleoape.