Circa 67.000 europeni î?i tr?iesc via?a de zi cu zi pe lista de a?teptare. Între ei se afl? ?i circa 2500 români, cheap dintre care 2000 au nevoie de un rinichi nou, unhealthy 300 de un ficat, 70 de o inim? ?i 20-30 de cord ?i pl?mân – cel mult 10% dintre ace?tia vor beneficia îns? de opera?ia de transplant.

Cauza principală pentru această cifră sumbră este penuria de donatori, problemă cu care se confruntă majoritatea țărilor dar care este foarte accentuată în România. În condițiile unei cereri care depășește cu mult oferta, cel puțin 12 europeni mor zilnic în așteptarea unui transplant, potrivit Comisiei de Transplanturi a Consiliului Europei.

Criza de donatori

Numărul donatorilor de organe plasează România pe ultimele locuri între țările UE, cu o cifră de 4 donatori la 1 milion de locuitori, față de 15 în țările vest-europene și 35 în țările de pe primele poziții, Portugalia și Spania (aceasta din urmă fiind chiar lider mondial în numărul operațiilor de transplant).

Potrivit Eurobarometrului 2009 privind donarea de organe și transplant, peste jumătate dintre europeni și-ar dona organele imediat după deces (55%) și ar fi de acord cu donarea organelor unei rude decedate (53%); România se situează sub media europeană, doar 31% și respectiv 34% fiind de acord cu donarea organelor proprii sau ale unui membru al familiei după deces. Datele nu sunt deloc încurajatoare deoarece nu s-au modificat semnificativ față de Eurobarometrul anterior, din 2006. Aprobarea donării de organe s-a dovedit a fi corelată cu discuțiile în familie pe acest subiect, nivelul de educație crescut și statutul financiar bun. În ceea ce privește motivele pentru care sunt reticenți cu privire la donarea de organe, 48% dintre români nu și-au putut motiva decizia iar 17% au oferit religia ca motiv.

De la prima operație de transplant din 1954, cererea de organe la nivelul Europei a cunoscut o creștere continuă foarte abruptă (atingând un platou în ultimii ani), pe când numărul operațiilor de transplant stagnează din 1990.

Cauze și posibile soluții

În ceea ce privește pool-ul de donatori aflați în moarte cerebrală, pornirea este destul de mică: doar 3% dintre decesele în spital (majoritatea fiind după accidente rutiere sau stroke) sunt potențiali donatori. Dintre aceștia, o parte nu sunt eligibili pentru că și-au manifestat dezacordul în timpul vieții sau apare refuzul aparținătorilor, iar apoi intervine și organizarea echipei de transplant, care nu întotdeauna este disponibilă prompt. Legislația este un impediment mare în România întrucât spre deosebire de celelalte țări europene nu există acordul prezumat. Recent autoritățile au respins această propunere legislativă urmând ca decizia de a deveni donator după moarte să fie o opțiune pe cardul de sănătate care va fi implementat în acest an.

La capitolol donatori în viață România stă foarte bine. Atât de bine încât reprezentații Comisiei Europene ridică suspiciunea traficului de organe în condițiile în care există o disproporție așa mare între donatorii vii și cei cadavru.

O primă soluție ar fi dezbaterea subiectului în societățile cu o rată mică de acceptare a donării de organe. În Olanda a fost televizată în 2007 o emisiune în care o femeie cu o boală terminală trebuia să aleagă, cu ajutorul publicului, unul din 3 candidați pentru a-i dona rinichiul; anunțarea difuzării emisiunii a atras multă critică, însă în final s-a dovedit a fi doar un exercițiu de actorie pentru creșterea awarnessului despre problema donării de organe. Rămânând la capitolul diseminare a informației și sensibilizarea populației, unele țări au instituit o zi a donatorului sau a transplantului (în România pe 15 aprilie se celebrează Ziua Națională a Transplantului).

O altă soluție este schimbul de organe între țări: în zona Eurotransplant 20% dintre organele transplantate provin prin schimb între țările membre.

O altă propunere pentru diminuarea deficitului foarte mare de organe a fost folosirea așa numiților expanded donors (donatori care nu sunt candidați ideali) și a donatorilor fără activitate cardiacă (non-heart beating). În condițiile creșterii speranței de viață și implicit a pacienților vârstnici care au nevoie de un transplant, se ia în considerare implementarea unor programe de transplant Old to Old, adică populația geriatrică să primească organe de la persoane din aceeași categorie de vârstă.

Nu în ultimul rând, o soluție promițătoare este creșterea de organe, care ar rezolva atât deficitul de organe cât și necesitatea imunosupresiei cronice la pacienții transplantați pentru prevenirea rejetului de grefă. Cercetătorii au reușit deja să creeze organe în laborator prin căptușirea unui schelet sintetic (scaffold) cu celulele proprii de la recipient. Această tehnică de bioprintare a organelor a dus la obținerea cu succes de trahee, vezică urinară (care au fost și transplantate), rinichi sau vase de sânge. Terapiile regenerative și creșterea de organe ar putea revoluționa medicina, în condițiile în care, spunea Anthony Atala la TEDMED 2010, “la fiecare 30 secunde un pacient moare din cauza unei boli care ar putea fi tratată prin regenerarea sau înlocuirea țesuturilor”.

Traficul de organe în România

Penuria de donatori, listele de așteptare și speranța mică de a beneficia de un transplant a creat premisele apariției traficului de organe. În mod normal remunerarea pentru donarea de organe este interzisă prin lege, însă o anchetă Adevărul a arătat că într-unul din cele mai importante centre de transplant din România – Institutul Clinic Fundeni – organele se negociază ca la piață: „La Fundeni e ca în piaţă la Obor. Trag ţiganii de tine, pe holuri, ca să-ţi vândă organe. Te întreabă cu cât ţi-ai găsit şi imediat vin cu un preţ mai mic. Cred că e o înţelegere între ţigani şi asistente, pentru că toată lumea vede, dar nimeni nu-i dă afară”, a declarat Richard Chiriac (34 ani), un bucureștean care în 2010 își vânduse rinichiul drept pe 14.500 euro și care acum negocia și organele soției și fratelui. El le-a povestit reporterilor și despre “circuitul” pe care bolnavul trebuie să-l parcurgă până la ieșirea din spital, cu un organ nou. De altfel, internetul este plin de anunțuri cu donare de organe contra-cost, pe care ancheta jurnalistică le-a confirmat. Reprezentanții Instititului nu au contestat existența unor acorduri financiare între donatori și primitori, pe care le-au declarat ilegale.

Comercializarea organelor se face nu numai pe plan național, ci și internațional – prin așa numitul turism pentru transplant. Chiar în cadrul Parlamentului European, raportorul Adamos Adamou a ridicat problema “piețelor negre pentru organe din țări precum China sau Pakistan, unde turiștii bogați din vest merg să exploateze nevoile financiare ale persoanelor sărace”.

Referințe:

• Special Eurobarometer 333a, Organ donation and transplantation
• Proiect de raport privind donările şi transplanturile de organe: Acţiuni politice la nivelul UE
• TV kidney competition was a hoax
• Donarea şi transplantul de organe: acţiuni politice la nivelul Uniunii Europene
• Reportaj ADS „La Fundeni se vând organe ca la piaţă“, foto: telegraph.co.uk