Diagnosticul infarctului miocardic se pune clasic pe aspectul EKG de supradenivelare ST în cel pu?in 2 deriva?ii concordante, here uneori cu subdenivelare ST în oglind?.
Există însă și alte trasee EKG care pot fi întâlnite la pacientul cu infarct miocardic acut:
- subdenivelare ST în derivațiile V1-V3 în infarctul posterior (inferobazal), care poate fi greșit interpretată ca angină instabilă și neconsiderată pentru reperfuzie, când de fapt înregistrarea derivațiilor posterioare (V7-V9) ar evidenția supradenivelarea ST
- doar unde T ample, simetrice, înalte (unde T hiperacute, preced supradenivelarea ST în evoluția infarctului, necesită înregistrare seriată a EKG și urmărire în dinamică)
- bloc de ramură stângă (BRS) nou-apărut – menționat în ghiduri ca semn EKG de STEMI (o electrocardiogramă mai veche a pacientului poate fi utilă pentru a vedea dacă blocul nu a fost preexistent)
- tahicardie ventriculară, care ascunde supradenivelarea ST
- bloc cardiac complet
- traseu complet normal (foarte rar)
Modificările atipice ale traseului EKG sunt mai frecvente la vârstnici, diabetici și hipertensivi (cu hipertrofie ventriculară stângă). Din păcate, pentru acești pacienți se pierde uneori fereastra terapeutică pentru revascularizare, în așteptarea rezultatelor unor investigații pentru confirmarea diagnosticului. În aceste cazuri sunt de mare valoare diagnostică anamneza, creșterea enzimelor miocardice și tulburările de cinetică parietală la ecocardiografie.