Vitiligo (leucodermia) este o afectiune dermatologica caracterizata prin aparitia de pete acromice (albe, decease ambulance depigmentate) în special la nivelul mâinilor, antebratelor, peribucal, periorbital si în zona genitala.

Boala are o evolutie foarte variabila: unii pacienti pot constata repigmentarea spontana a petelor, altii pot avea o extindere rapida în ciuda unui tratament foarte complex. Vitiligo poate debuta la orice vârsta, însa aparitia primelor pete are loc în jurul vârstei de 20-30 ani. Incidenta globala a bolii este de  0,5-4%.

Leziunile cutanate din vitiligo constau în aparitia de zone depigmentate (albe), marginite de un lizereu hiperpigmentat; uneori poate aparea decolorarea firelor de par si extrem de rar se poate constata pierderea pigmentului de la nivelul irisului, cu aparitia de irite. Evolutia petelor existente si aparitia de noi pete este accentuata în sezonul cald (fiind corelata cu expunerea la soare) si ameliorata în sezonul rece. De aceea, indiferent de tratamentul farmacologic, este foarte important ca pacientii cu vitiligo sa aiba o expunere controlata la soare.

Exista 3 tipuri de vitiligo: focal (când depigmentarea este limitata la câteva zone restrânse, de dimensiuni mici), segmentar (când depigmentarea implica un singur segment al corpului - trunchi, brate, fata) si generalizat (când depigmentarea este difuza si extinsa).

Etiologia bolii nu a fost înca elucidata. Exista ipoteze care incrimineaza mecanisme autoimune (sugerate de numarul scazut de LTH la pacientii cu vitiligo), mecanisme neurogene (care explica legatura dintre debutul bolii si socurile psihoemotionale), stressul oxidativ (pacientii cu vitiligo au un deficit de enzime cu rol antioxidant), factori genetici si factori de mediu. Actualmente, vitiligo este încadrat ca o boala autoimuna, având în vedere raspunsul bun la imunomodulatoare (corticosteroizi) si asocierea frecventa cu alte boli autoimune (boala Basedow-Graves, anemia Biermer, boala Addison, alopecia areata). Mecanismul molecular al bolii consta în distrugerea melanocitelor la nivelul zonelor depigmentate.

Diagnosticul vitiligo este aproape exclusiv clinic, punându-se pe baza inspectiei maculelor depigmentate circumscrise de o zona hiperpigmentata. Confirmarea si vizualizarea mai buna a petelor se face folosind lampa Wood. Investigarea pacientului cu vitilgo poate cuprinde efectuarea testelor de functionalitate tiroidiana (TSH, T3, T4, free-T3, free-T4, anticorpi anti-tireoperoidaza), hemoleucogramei (pentru suspiciunea de anemie pernicioasa), anticorpilor antinucleari (ANA) si biopsie cutanata din zona depigmentata.

Tratamentul vitiligo

Exista multiple optiuni terapeutice pentru vitiligo:

• corticosteroizi topic: eficacitate buna daca tratamentul este initiat cât mai devreme de la debutul bolii (petele noi raspund mai bine decât cele vechi).
• corticosteroizi sistemic: tratament de rezerva având în vedere efectele adverse severe ale corticoterapiei pe termen lung.
• psoralen topic + UVA (PUVA): se administreaza oral psoralen cu 2-3 ore înaintea sedintei de fototerapie, pentru cresterea sensibilitatii cutanate la actiunea razelor UVA.
• fototerapia cu nUVB (narrow UVB, 311 nm): se folosesc lampi care emit UVB cu lungime de banda îngusta. Nu este necesara sensibilizarea pielii cu psoralen înaintea sedintei de fototerapie. Se pot folosi si lampi cu broadband UVB 290-320 nm. Fototerapia da rezultate foarte bune pentru maculele de la nivelul fetei, trunchiului si din zona genitala si este nesatisfacatoare pentru maculele de la nivelul extremitatilor.
• tratament topic cu creme pe baza de calcipotriol - analog de vitamina D3 (Daivonex) sau pe baza de catalaza si superoxid-dismutaza (Vitix): pacientii cu vitiligo au un deficit de catalaza (enzima care descompune peroxidul de hidrogen - toxic pentru melanocite - în oxigen si apa), iar superoxid-dismutaza are rol antioxidant.
• imunomodulatoare (tacrolimus, pimecrolimus)
• tratament chirurgical: grefe de piele, transplant de melanocite.
• depigmentare totala (cu hidrochinona): pacientii cu pete multiple, pe suprafete extinse, pot opta pentru depigmentarea totala a pielii, în vederea uniformizarii culorii.

Un studiu clinic condus de Forschner T, Buchholtz S., Stockfleth E., de la Departamentul de Dermatologie, Venerologie si Alergologie, Universitatea de Medicina Charite din Berlin, Germania recomanda:

• maculele de la nivelul fetei si gâtului raspund bine la orice forma de terapie
• pentru vitiligo generalizat, fototerapia cu UVB este cea mai eficienta si cu cele mai putine efecte adverse; PUVA este a doua alegere.
• corticosteroizii sunt preferati pentru formele localizate de vitiligo; imunomodulatoarele topice au o eficacitate comparabila si mai putine efecte adverse
• eficacitatea analogilor de vitamina D este controversata
• tratamentul chirurgical are cea mai mare rata de succes, dar presupune un chirurg experimentat si tehnica sofisticata, de aceea aceasta optiune terapeutica nu este disponibila pe scara larga

Indiferent de tratamentul recomandat de medic, pacientul trebuie sa evite stressurile psihoemotionale, sa respecte programul de somn (sinteza melaninei - pigmentul cutanat - are loc în timpul noptii), sa aiba un regim de viata sanatos si o alimentatie adecvata. Totodata, medicii recomanda evitarea expunerii la soare între orele 11 si 16 si folosirea de creme de protectie solara (cu toate ca alti autori mentioneaza ca vitiligo apare mai frecvent la persoanele care folosesc creme de protectie solara).

Ca si masuri generale, se recomanda cure de vitaminizare si mineralizare a organismului (care ar trebui în primul rând sa fie asigurate printr-o alimentatie diversificata si completa): acid folic, vitamina A (beta-caroteni), vitamine din grupul B, vitamina C, vitamina E, vitamina B12. Dieta este un element important pentru pacientii cu vitiligo: acestia trebuie sa evite nicotina, cafeina, ciocolata, zaharul, alcoolul si condimentele.