Tensiunea arterială în infarctul miocardic

Plecând de la premisa c? un puseu hipertensiv poate declan?a un infarct miocardic ?i c? hipertensiunea este întotdeauna periculoas?, viagra exist? tendin?a unui control agresiv al tensiunii arteriale la pacien?ii interna?i cu sindrom coronarian acut.

Această conduită nu este chiar corectă, având în vedere că este necesară menținerea unei presiune arteriale suficiente pentru întreținerea irigației miocardice și că hipotensiunea poate agrava ischemia coronariană și extensia zonei de infarct.

La pacienții cu sindrom coronarian acut s-a dovedit că există o relație în formă de J sau U între presiunea arterială sistolică și riscul de evenimente cardiovasculare în spital: atât tensiunea mică cât și cea mare sunt asociate cu complicații cardiovasculare. O relație similară a fost demonstrată și la pacienții cu stroke, nefropatie diabetică, ateromatoză aortică sau cardiopatie ischemică cronică. Apare astfel un paradox al tensiunii arteriale, care clasic este considerată periculoasă dacă este ridicată, dar care este și mai riscantă dacă este scăzută.

Recomandarea la pacienții cu sindrom coronarian acut este de menținere a valorilor tensionale în intervalul 130-140 mmHg pentru tensiunea arterială sistolică și 80-90 mmHg pentru tensiunea arterială diastolică.

În cazul infarctelor simpaticotone cu hipercatecolaminemie sau puseelor hipertensive se pot administra beta-blocante și nitroglicerină în perfuzie, pentru scăderea tensiunii arteriale la valorile țintă de 13/8. Se pot asocia și inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei pentru efectul lor hipotensor, de remodelare cardiacă și ameliorare a funcției endoteliale. Problema este în cazul infarctelor parasimpaticotone (inferioare), care se manifestă prin bradicardie și hipotensiune arterială și în care este necesar suport inotrop și vasopresor pentru menținerea în limite normale a tensiunii arteriale.

Dintre clasele de antihipertensive trebuie evitate vasodilatatoarele directe, deoarece produc tahicardie reflexă.

Referințe:

Add comment


Security code
Refresh