Suptul degetului este unul dintre primele obiceiuri pe care le c?p?t?m în via?? ?i este stâns legat de reflexul natural de supt, decease remedy prin care copilul se hr?ne?te în primele luni de existen??.

Uneori, suptul degetului sau mânuței poate fi observat și în timpul ecografiilor fetale în trimestrul 2 sau 3. Circa 70-90% dintre copiii mici își sug degetul, iar majoritatea renunță la acest viciu până la vârsta de 3-6 ani. Deși policele este adesea cel mai “delicios” deget, și arătătorul sau inelarul pot fi în preferințele sugarilor. Explicația acestui obicei constă în faptul că sugarii cunosc lumea înconjurătoare prin ducerea oricărui obiect la gură; regula este valabilă și pentru propria mână – contactul degetului cu zona orală potolește instinctul de a suge și generează plăcere astfel că obiceiul se instalează prin repetiție.

Motive pentru care bebelușii sug degetul

Principalul motiv al sugerii degetului este reflexul de supt, iar instinctul de succțiune trebuie „calmat” fie prin alăptare, fie prin suzetă, biberon sau degețel. Pe scurt, suptul este „meseria” sugarului. După vârsta de 6 luni, odată cu diversificarea alimentației și înțărcarea, reflexul de supt diminuă. Au fost incriminate și alte cauze pentru care bebelușii își sug degetul:

• foamea – mese insuficiente, interval prea mare între mese
• durere – colici, erupția dinților, lovire
• lipsa de afecțiune și consolare din partea mamei
• insecuritate emoțională
• somnolență, plictiseală, timiditate, anxietate, frică, agitație

Probleme cauzate de sugerea degetului

Suptul degetului poate duce la iritații ale pielii mâinii datorită contactului prelungit cu saliva, răni sau deformări ale degetului, hipersalivație, inocularea de agenți infecțioși, tulburări de pronunție (dislalie) și probleme de dantură (dinți înghesuiți, malocluzii dentare ce necesită corecție ortodontică – suptul degetului poate duce la deplasarea înainte a arcadei dentare superioare și înapoi a celei inferioare).

Dezobișnuirea de sugerea degetului

Pentru orice obicei există și dezvăț. Zicala este valabilă și pentru suptul degetului, numai că părinții trebuie să dea dovadă de multă răbdare și perseverență. Majoritatea copiilor renunță la acest obicei la intrarea în colectivitate (grădiniță, creșă) deoarece se simt jenați față de colegi.

Copilul care își suge degetul nu trebuie certat, nu trebuie apostrofat în public și nu trebuie sancționat. La preșcolari, se vor evita observațiile de genul “numai bebelușii fac asta” deoarece poate duce la complexarea copilului; se poate însă încerca crearea unui cadru de poveste la aniversarea de 4-5 ani că începând cu această vârstă toți copiii nu își mai sug degetele pentru că au crescut și sunt acum mari, sau că Moș Crăciun i-a trimis un cadou pentru că a auzit ca nu își mai suge degetul.

La sugari, suptul degetului este adesea corelat cu alimentația insuficientă cantitativ sau prea rară. Chiar dacă golește sânul după 5-10 minute de supt, copilul va fi ținut în continuare la sân pentru a-și satisface necesitatea de a suge. Pentru biberon, se vor folosi tetine cu găuri mai mici, pentru ca efortul de supt să fie mai mare și să îl obosească pe sugar.

Degetul este ca un ”calmant” pentru sugar și nu trebuie să i se interzică accesul la calmant exact cand are nevoie de el deoarece prohibiția îi va accentua și mai mult fixația. În momentul când suge degetul, părinții nu trebuie să i-l scoată cu forța din gură ci să îi distragă atenția prin solicitarea mâinilor: îl vor ruga să ridice o jucărie sau să țină un obiect, îi vor oferi ceva de ronțăit (morcov, sticksuri, grisine) și îi vor întrerupe discret orice tentativă de a duce degetul înapoi la gură. Cea mai bună strategie este de implicare a copilului în diverse activități și concentrarea atenției spre joacă. Oricând îl vede cu degetul în gură, mama sau tatăl îi va propune o activitate nouă care să îi solicite ambele mâini.

Trebuie evitată folosirea de substanțe condimentate, amare, acre (boia, piper, lămâie, grepfruit, pelin) sau urât mirositoare pentru crearea unei asocieri neplăcute la introducerea în degetului în gură. Sunt strict contraindicate măsurile extreme de tipul legării mâinii sau punerea în gips pentru că provoacă frustrare și tensiune și accentuează dependența de suptul degetului.

Fiecare reușită de scoatere a degetului este un pas către renunțarea la acest „viciu”. Pentru micile victorii împotriva suptului degetului părinții îl vor lăuda pe copil și eventual îi vor oferi o recompensă (importanța recompenselor în procesul educativ constă în valorificarea noului comportament dobândit de copil). La culcare, i se va oferi copilului o jucărie de pluș sau o papușă pe care să o țină în brațe, ca surogat pentru „bunul său prieten” degetul. Dacă adoarme cu degetul în gură, părinții i-l vor scoate în timpul somnului.

În cazul în care abstinența de la suptul degetului este imposibilă, se va prefera suptul suzetei, care nu prezintă efecte adverse asupra dentiției sau vorbirii și poate fi îndepărtată în orice moment, dar care este asociată cu un risc crescut de infecții otice. Ulterior, pentru renunțarea la suzetă se vor inventa mici tranzacții prin care copilului i se va oferi o nouă păpușă sau o trotinetă de la magazin dacă este dispus să dea la schimb suzeta.

În cazul copiilor mai mari cele mai bune strategii sunt cele educative (dialog și recompensare verbală) și aplicarea de leucoplast pe deget pentru a-i reaminti că degetul nu trebuie introdus în guriță. Copiii de peste 4 ani se simt jenați de această dependență și uneori își satisfac plăcerea de a suge degetul pe ascuns pentru a nu fi stigmatizați de ceilalți copii. Conform specialiștilor, cooperarea și participarea micuțului în renunțarea la suptul degetului este asociată cu șanse maxime de reușită.

Sugerea degetului sau folosirea suzetei este considerată normală până la vârsta de 3-4 ani. Peste această vârstă este necesar să ceri sfatul unui medic pentru a-l dezvăța de acest obicei prin măsuri terapeutice speciale (dispozitive pentru degete, dispozitive orale, jucării gingivale, jucării de cauciuc). Dispozitivele pentru degete se fixează pe deget și se ancorează la nivelul articulației pumnului; cele orale se poziționează în cavitatea bucală pe cerul gurii și acționează prin scăderea plăcerii în momentul suptului. Cele 2 tipuri de dispozitive se montează de către medicul pediatru, respectiv stomatolog.