Pe lânga tratamentul medicamentos si cel endoscopic, regimul alimentar este foarte important la pacientii cu boala de reflux gastroesofagian.
Iată câteva sfaturi privind comportamentul alimentar la pacienții cu reflux sau hiperaciditate:
- mese mici și dese – evitați mesele abundente și serviți în schimb 3 mese principale reduse cantitativ și 3 gustări zilnic
- mâncați încet și mestecați bine alimentele
- stați jos în timp de mâncați și 30 minute după ce ați terminat de mâncat; nu vă întindeți în pat mai devreme de 30 minute de la încheierea mesei
- nu mâncați cu mai puțin de 3 ore înainte de culcare – gustările luate târziu pot determina secreții gastrice nedorite în timpul nopții
- evitați băuturile care conțin cofeină (cafea, ceai, cola), citricele, ciocolata, roșiile, condimentele, tocăturile, prăjelile, băuturile carbogazoase, alimentele prea fierbinți sau prea reci
- evitați consumul de aspirină sau alte antiinflamatoare
- fumatul și consumul de alcool sunt interzise (nicotina și alcoolul relaxează sfincterul esofagian inferior și favorizează refluxul)
- dacă sunteți supraponderal, dați jos kilogramele în plus (un studiu publicat în International Journal of Epidemiology arată că obezii sunt de 3 ori mai predispuși să dezvolte simptome de reflux decât persoanele normoponderale)
- nu purtați haine strâmte
- dormiți cu capul ridicat pe mai multe perne
Iată și o serie de alimente recomandate în boala de reflux:
- cereale de ovăz (inclusiv cu fructe), orez
- salate (fără roșii, ceapă, sosuri sau dressinguri bogate în grăsimi)
- banane (pH 6.4), pepene, dovleac, fenicul (pH 6.9)
- broccoli, conopidă, sparanghel, fasole verde, țelină, pătrunjel
- carne de pui/curcan fără piele, gătită fiartă, la grătar sau la cuptor (nu prăjită)
- pește, creveți, homari – gătiți în același mod ca puiul
Click aici pentru a descărca o fișă de regim cu alimentele permise și interzise în boala de reflux gastroesofagian.