Lupusul indus medicamentos (LIM) este o form? de lupus cauzat de administrarea cronic? a anumitor medicamente.
Aceste medicamente induc un răspuns autoimun prin care organismul își atacă propriile celule, tabloul clinic fiind similar celui din lupusul eritematos sistemic (LES). Cel mai adesea lupusul indus medicamentos apare la administrarea de hidralazină (antihipertensiv), procainamidă (antiaritmic) sau izoniazidă (antituberculos). În cele mai multe cazuri, simptomatologia se remite odată cu întreruperea medicamentului incriminat.
Cauze
Mecanismul care stă la baza apariției lupusului indus medicamentos pare să fie legat de viteza procesului de N-acetilare, mai precis rata cu care organismul poate metaboliza medicamentele. Așa numiții acetilatori lenți sunt cei predispuși de a dezvolta lupus indus medicamentos.
Pe lângă cele 3 medicamente cu risc înalt (procainamidă, hidralazină, izoniazidă), alte medicamente care pot da lupus indus medicamentos sunt: minociclină, pirazinamidă, chinidină, penicilamină, carbamazepină, fenitoină, propafenonă, diltiazem, griseofulvin, voriconazol, metildopa, captopril, clorpromazină, sulfasalazină, statine, gemfibrozil, interferon, antiTNF, tiotropiu.
Se consideră că circa 10% din totalul cazurilor de lupus ar putea fi induse de medicamente.
Semne și simptome
Simptomatologia este similară lupusului eritematos sistemic, însă mai puțin severă:
- dureri articulare (artralgii), dureri musculare (mialgii)
- fatigabilitate
- erupții cutanate
- febră
- scădere ponderală
- adenopatii
- serozită (pericardită, pleurită)
- hepatosplenomegalie
Există și o formă de lupus cutanat subacut indus medicamentos, în care predomină manifestările cutanate și vasculitice.
Diagnostic
Afecțiunea apare mai ales la categoria de vârstă 50-70 ani (spre deosebire de LES care debutează la 20-30 ani), afectează mai des rasa albă (invers față de LES) și în mod egal ambele sexe (spre deosebire de LES care este de 9 ori mai frecvent la femei). Serologic, anticorpii anti-histone sunt prezenți în 95% cazurile de lupus indus medicamentos, fiind caracteristici pentru această boală. Anticorpii anti-ADNds sunt rari în lupusul indus de medicamente și prezenți în peste 80% din cazurile de LES, pe când Ac anti-ADNss sunt mai frecvenți în LIM. Fracțiunile complementului (C3, C4) sunt normale în lupusul indus medicamentos și scăzute în LES. Caracteristicile histopatologice și de imunofluorescență sunt similare între cele 2 boli. Afectarea renală și a sistemului nervos central sunt rare în lupusul indus medicamentos (glomerulonefrita apare însă cu o frecvență de 5-10% în formele de boală provocate de hidralazină).
Tratament
Odată recunoscute semnele și simptomele de lupus indus medicamentos, întreruperea administrării lui conduce de obicei la remisiune în decurs de câteva zile sau săptămâni. Pot fi prescrise antiinflamatoare nesteroidiene pentru ameliorarea rapidă a durerilor musculo-articulare. Corticoterapia și imunosupresoarele sunt recomandate doar în formele severe de lupus indus medicamentos.