Scorțișoara, benefică în ficatul gras non-alcoolic

Ficatul gras non-alcoolic (NAFLD, nonalcoholic fatty liver disease) reprezinta o cauza din ce în ce mai frecventa de injurie hepatica. Componenta a sindromului metabolic, ficatul gras este adesea asociat cu tulburari de glicoreglare si dislipidemie.

Una dintre strategiile terapeutice pentru această afecțiune este modularea insulino-rezistenței și a stressului oxidativ. Având în vedere proprietățile antioxidante și insulino-sensibilizatoare, scorțișoara este considerată benefică pentru ficatul gras non-alcoolic.

Acest lucru a fost demonstrat într-un studiu iranian publicat în Nutrition Research, care a relevat faptul că 1.5 grame (jumătate de linguriță) de scorțișoară zilnic timp de 12 săptămâni, alături de o dietă echilibrată, ameliorează rezistența la insulină, inflamația, profilul lipidic și profilul biochimic hepatic la pacienții cu NAFLD. Studiul a inclus 50 pacienți care au fost randomizați fie pe 2 capsule de 750 mg scorțișoară/zi, fie pe placebo, timp de 12 săptămâni. Pacienții din grupul interventional au avut scăderi semnificative ale colesterolului total, LDL-colesterolului, scorului HOMA, glicemiei bazale, trigliceridelor, enzimelor hepatice (transaminase, GGT) și proteinei C reactive înalt sensibile (hsCRP).   

Rezultatele sunt în concordanță cu date anterioare din literatură care susțin rolul benefic al scorțișoarei în NAFLD.   

Add comment


Security code
Refresh