Sindromul copilului zgâltâit (shaken baby syndrome) defineste consecintele neurologice care apar în urma zdruncinarii puternice a unui sugar sau copil mic.
“Meseria” de părinte presupune o mare disponibilitate de timp și afecțiune pentru copil, dată fiind dependența totală a celui mic de îngrijirea maternă și paternă. Orele nedormite, acumularea de probleme nerezolvate, exasperarea indusă de plânsul inconsolabil al copilului – toate acestea pot uneori suprasolicita părintele și declanșa o reacție impulsivă cu zgâlțâirea copilului. O astfel de manipulare mai violentă a bebelușului se poate solda cu leziuni cerebrale sau chiar deces (în 20-30% din cazuri), în absența unor semne externe de traumă. Manifestări similare pot apărea și în cazul unui joc inadecvat vârstei, cum este de exemplu ridicarea și învârtirea copilului în aer. Sindromul este cel mai frecvent la sugari, dar poate apărea până la vârsta de 3-4 ani.
Consecințele care pot apărea în cadrul sindromului de zgâlțâire a copilului pot fi reprezentate de hematom subdural, hemoragie retiniană (care se poate solda cu pierderea vederii), paralizie cerebrală, edem cerebral, leziuni axonale difuze, tulburări cognitive (deficit intelectual, tulburări de învățare), tulburări de mers și coordonare, fracturi ale oaselor lungi, vertebrelor sau coastelor. Prognosticul depinde de severitatea leziunilor cerebrale: circa 1/3 dintre bebeluși decedează, 1/3 supraviețuiesc cu sechele neurologice și 1/3 se recuperează fără probleme.
Semnele și simptomele unui bebeluș care suferă de acest sindrom constau în iritabilitate, refuzul alimentației, letargie, vărsături, convulsii, bombarea fontanelei anterioare, pupile dilatate, tulburări de respirație.
Mecanismul prin care se produc leziunile cerebrale, retiniene și osoase este dat de mișcări bruște de accelerare-decelerare rotațională a capului în timpul zgâlțâirii (spre deosebire de leziunile apărute în urma unei căderi sau a unui traumatism la locul de joacă, care apar în urma unor forțe liniare).
Diagnosticul se pune pe baza manifestărilor clinice, în absența unor semne externe de traumă. Leziunile cerebrale pot fi evidențiate prin imagistică cerebrală (CT, IRM). În diagnosticul diferențial trebuie incluse hidrocefalia, meningita, sindromul de moarte subită a sugarului, epilepsia, afecțiuni congenitale sau metabolice. Sindromul copilului zgâlțâit este subdiagnosticat.
Prevenția se face prin educarea părinților cu privire la riscul apariției acestui sindrom și încurajarea acestora de a coopta un ajutor în îngrijirea copilului mic. Sunt benefice și grupurile de discuții privind strategii de coping cu responsabilitățile și frustrările de a fi părinte.
foto: nymetroparents.com