Otita reprezint? inflama?ia localizat? la nivelul urechii. Principalele semne ?i simptome ale inflama?iilor otice sunt secre?ia otic? (otoree), malady durerea otic? (otalgia, otodinia), hipoacuzie (sc?derea auzului), tinnitus (?iuituri în urechi) ?i vertij.
Factorii de risc pentru afecțiunile inflamatorii ale urechii sunt diabetul zaharat, imunodepresia, prezența de corpi străini auriculari, chirurgia otică, traumatisme locale, boli dermatologice (eczeme, psoriazis), căldura și umezeala locală (ex. prin transpirație). Netratate, otitele se pot complica cu fenomene cerebrale (labirintită, meningită, paralizie de nervi cranieni) – care trebuie suspectate atunci când apare cefalee severă, alterarea stării generale, diplopie, meningism sau deficit neurologic.
Otita externă se caracterizează prin inflamația pavilionului urechii sau a conductului auditiv extern. Ea poate apărea fie ca urmare a stagnării unei lame de lichid în urechea externă (ex. lipsa ștergerii urechii după baie sau înot), fie prin extensia unei otite medii acute/cronice. Cei mai frecvenți agenți infecțioși incriminați sunt Pseudomonas aeruginosa (40%), Staphylococcus aureus (30%) și fungi (otomicoza, 2%). Pe lângă factorii favorizanți comuni pentru toate afecțiunile inflamatorii otice, otita externă apare mai frecvent și la cei care folosesc dopuri de urechi sau bețițoare nesterile de curățare a urechii , la cei cu secreție scăzută de cerumen (care își curăță excesiv urechile), la purtătorii de proteze auditive și la persoanele care folosesc căști pentru a asculta muzică. Boala este destul de frecventă, 1 din 10 persoane având cel puțin un episod de-a lungul vieții. La diabetici poate apărea o formă necrotizantă – otita externă malignă. Clinic, pacientul acuză durere otică (spontană, la apăsare sau mobilizarea urechii), manifestări inflamatorii ale urechi externe (căldură, tumefacție, roșeață), otoree și hipoacuzie. Tratamentul constă în aspirarea secrețiilor, antiinflamatoare (local sau oral), picături otice cu aminoglicozide sau fluoroquinolone (aminoglicozidele sunt sigure în utilizarea pe termen scurt, 1-2 săptămâni, chiar și la pacienții cu perforație de timpan atât timp cât concentrația soluției nu este ototoxică; concentrații reziduale de medicament pot persista în lichidul din urechea internă până la 6 luni, motiv pentru care sunt necesare precauții la repetarea curei de tratament). Răspunsul terapeutic este și mai bun dacă la antibiotic se asociază și un corticoid (dexametazonă). De multe ori otita externă se remite spontan, după eliminarea factorilor favorizanți. Persoanele care fac frecventă otite externe stafilococice sau furuncul de conduct auditiv extern (care este dat tot de stafilococ) au indicație de antibiotic sistemic și vaccinare anti-stafilococică. Tratamentul în otita externă micotică (otomicoza) constă în meșe cu rivanol și picături cu antimicotice (clotrimazol).
Otita medie poate fi catarală, seroasă sau supurată, acută sau cronică. Otita medie seroasă apare cel mai adesea în legătură cu un proces inflamator cronic în sfera ORL (rinită, rinosinuzită, vegetații adenoide – polipi). Obstrucția trompei lui Eustachio duce la vasodilatație la nivelul mucoasei urechii medii cu apariția unui transsudat (serozitate) ce se poate suprainfecta. Clinic apare otalgie, hipoacuzie și tinnitus (senzație de țiuituri, pocnituri), simptomatologie care apare adesea în contextul unei infecții acute de căi respiratorii superioare. Datorită particularităților anatomice ale trompei lui Eustachio la copil, afecțiunea este foarte frecventă la populația pediatrică (80% dintre copii vor face cel puțin 1 episod până la vârsta de 3 ani). Examinarea cu otoscopul arată congestia membranei timpanale. Tratamentul constă în analgezice, vasoconstrictoare locale pentru decongestionare, antiinflamatorii, aerosoli, antibiotice (dacă există tendință spre supurare) și îndepărtarea focarelor inflamatorii din sfera ORL. Otita medie supurată apare adesea în evoluția unei otite medii seroase și este dată de infecția cu Streptococcus pneumoniae, Haemophylus influenzae sau Moraxella catarrhalis . Clinic se disting 3 stadii: preperforativ (stare generală proastă, febră, frison, convulsii, otalgie intensă accentuată nocturn), perforativ (datorită presiunii secrețiilor din urechea medie timpanul se sparge, durerea cedează brusc și apare otoree inițial sero-sangvinolentă, apoi muco-purulentă) și de remisiune/vindecare (secreția diminuă progresiv, perforația se închide în decurs de 2-4 săptămâni). La copil evoluția poate fi gravă. Tratamentul constă în aspirarea secrețiilor, antibiotic (amoxicilină + acid clavulanic, cefalosporine, macrolide) și timpanotomie (paracenteza este de preferat perforației spontane, deoarece aceasta din urmă duce la apariția unui orficiu cu margini neregulate ce se va vindeca cu cicatrice și posibil hipoacuzie), eventual urmată de plasarea unui tub transtimpanal pentru ventilarea urechii medii (în otitele recidivante sau otitele cronice).
Referințe: Otorrhoea, 10-Minute Consultation