Invagina?ia intestinal? apare ca urmare a telescop?rii unei anse intestinale în lumenul celei subiacente, drugstore cu antrenarea mezenterului ?i afectarea vasculariza?iei.
Există mai multe forme:
- colică (implică segmentele intestinului gros),
- enterică (e localizată la nivelul intestinului subţire),
- ileocecală (valva ileocecală se telescopează în cec),
- ileocolică (apare când segmentul terminal al ileonului este telescopat în colon).
Dintre acestea, zona cea mai frecvent afectată este zona ileocecală, la nivelul căreia au loc 2 telescopări: ileocecală sau ileocolică. Există 2 forme clinice, stabilite în funcţie de vârsta de apariţie:
Invaginaţia acută la sugar, care apare în primul an de viaţă (mai frecvent între 6 şi 12 luni) şi afectează cu preponderenţă sexul masculin. Simptomele precoce includ: greaţă, vărsătură de obicei bilioasă, refuzul alimentaţiei, crampe abdominale. Semnele tardive constau în rectoragii (sângerări rectale), hematochezie (sânge în scaun), deshidratare şi letargie. La examenul fizic, la nivel abdominal se poate palpa o masă tumorală. Deoarece sugarii nu pot să comunice verbal, pentru a-şi manifesta disconfortul vor plânge şi vor fi neliniştiţi, iritabili. În fazele iniţiale, copilul pare normal între accesele de durere, care reapar şi se intensifică la fiecare 5 – 30 de minute. Pe măsură ce afecţiunea evoluează, copilul devine slăbit şi tăcut între episoadele de durere. La debut, scaunele au aspect normal, dar după câteva ore vor deveni apoase şi mai frecvente. Irigoscopia are atât indicaţie diagnostică, dar şi terapeutică. Procedura de reducere a invaginaţiei durează 30 minute, iar pacientul trebuie spitalizat pe o perioadă de 24 de ore pentru că pot apărea recurenţe. Riscul major al irigografiei este perforaţia intestinală cauzată de insuflarea aerului sub presiune. Aceasta apare când intestinul este sever afectat din cauza lipsei irigaţiei. Clisma baritată are o rată de succes de 80%. Tratamentul chirurgical se recomandă în cazul în care invaginaţia nu a putut fi redusă în urma clismei baritate.
Invaginaţia adultului apare mai frecvent ca proces secundar al unor tumori cu localizare intestinală. La adulţi simptomele sunt mai puţin răsunătoare şi includ: dureri abdominale cu caracter de crampe, greaţă, vomă, balonare, modificări de scaun. Invaginaţia poate fi diagnosticată în timpul intervenţiei chirurgicale, la pacienţii cu sindrom obstructiv mecanic. Formele cronice sunt specifice, deşi afecţiunea poate avea şi evoluţie acută sau subacută. În formele cronice, dezinvaginaţia se produce spontan, fără intervenţii terapeutice. În celelalte forme, tratamentul de elecţie este cel chirurgical, cu dezinvaginaţie asociată sau nu rezecţiilor intestinale segmentare.
Febra nu este un simptom specific invaginaţiei intestinale! În cazul în care ea apare, este un semn de prognostic prost, consecutiv perforaţie intestinale şi sepsisului.
Invaginaţia intestinală poate deveni o urgenţă chirurgicală, dacă nu este tratată la timp, evoluând chiar cu deces în lipsa reducerii. Când se suspectează o astfel de afecţiune, pacientul trebuie dus de urgenţă la spital. După tratament, prognosticul este foarte bun, dar în lipsa acestuia decesul survine în câteva zile. Iniţierea precoce a tratamentului este o necesitate, deoarece cu cât timpul de invaginaţie este mai mare, cu atât mai mult ansele sunt supuse hipoxiei şi pot fi compromise. Invaginaţia intestinală prelungită creşte riscul ischemiei şi necrozei anselor intestinale, cu necesitatea rezecţiilorchirurgicale.
Invaginaţia intestinală poate fi diagnosticată greşit ca hernie sau apendicită, datorită simptomelor similare ale acestor afecţiuni.