Ductul arterial este o conexiune vascular? cu origine embriologic? în por?iunea distal? a celui de-al 6-lea arc aortic care conecteaz? artera pulmonar? (frecvent ramura stâng? sau joc?iunea dintre trunchiul arterei pulmonare ?i artera pulmonar? stâng?) cu artera aort? (por?iunea proximal? a aortei descendente, troche imediat dup? emergen?a arterei subclaviculare stângi).
Prezența ductului arterial permite sângelui din ventriculul drept să șunteze circulația pulmonară (care are o rezistență foarte mare în timpul vieții intrauterine, deoarece plămânii nu sunt expansionați) și să ajungă direct în circulația sistemică, prin aortă. Deoarece fătul nu respiră în uter (necesarul de oxigen fiind asigurat de respirația maternă, prin circulația placentară), plămânii nu sunt expansionați (sunt plini cu lichid pulmonar fetal) și ar opune o rezistență foarte mare în calea ejecției sângelui din ventriculul drept (care ar putea duce la insuficiență cardiacă acută). Canalul arterial protejează astfel ventriculul drept de o suprasolicitare presională foarte mare.
Închiderea normală a canalului arterial
Odată cu prima respirație a noului-născut, plămânii se expansionează și rezistența vasculară scade, ceea ce face să pătrundă mai mult sânge în teritoriul pulmonar și implicit să ajungă mai mult sânge oxigenat în cordul stâng. În plus, clamparea vaselor ombilicale (care fac legătura între circulația sistemică de presiune înaltă, și circulația placentară de presiune joasă) duce la creșterea rezistenței în aortă și la inversarea fluxului prin canalul arterial. După naștere, din plâmânii fetali se eliberează o susbtanță numită bradikinină, care produce vasoconstricția ductului arterial. Astfel, fluxul sangvin prin ductul arterial va scădea până la închiderea totală a canalului, în primele zile de viață (se consideră că ductul este închis funcțional în primele 15 ore de viață și complet închis anatomic după 3 săptămâni). La închiderea ductului arterial participă și scăderea concentrației de prostaglandine din sângele matern, substanțe care mențin deschis ductul în timpul vieții intrauterine. După închidere, canalul se transformă într-o formațiune fibroasă – ligamentul arterial – care va lega arcul aortic de artera pulmonară.
Închiderea prematură a canalului arterial
Starea corectă pentru canalul arterial este deschis în timpul vieții intrauterine (protejând ventriculul drept de a intra în insuficiență cardiacă acută ca urmare a suprasolicitării presionale în fața unei rezistențe pulmonare crescute) și închis după naștere.
Atunci când canalul arterial se închide prematur, în viața intrauterină, este necesară intervenție de urgență, altfel apare deces in utero. Principala cauză a închiderii premature a canalului arterial este consumul matern de antiinflamatoare nesteroidiene (aspirină, ibuprofen, indometacin, diclofenac, ketoprofen) și steroidiene (cortizon) – în special în ultimul trimestru, dar închiderea poate fi și idiopatică (fără cauză cunoscută). Pe măsura avansării sarcinii, canalul devine mai puțin sensibil la acțiunea prostaglandinelor (care prin efectul lor vasodilatator îl mențin deschis) și mai vulnerabil la acțiunea factorilor constrictori (cum sunt antiinflamatoarele nesteroidiene). Gravida trebuie să suspecteze închiderea prematură a canalului arterial atunci când constată reducerea sau absența mișcărilor fetale. Anomalia poate fi depistată prin ecografie și necesită cezariană de urgență, chiar dacă copilul este născut prematur. Cu cât operația de cezariană este amânată mai mult, cu atât sechelele asupra copilului sunt mai mari și se poate ajunge la deces in utero (naștere de născut mort).