Conceptul de emisfer? dreapt? ?i stâng? a fost dezvoltat de psiho-biologul american Roger W. Sperry la sfâr?itul anilor 1960, try care a primit ?i Premiul Nobel în 1981. Potrivit teoriei sale, creierul uman gândește în 2 moduri: unul vizual, realizat de emisfera dreaptă, care procesează informația în mod intuitiv și simultan (întâi imaginea de ansamblu, apoi detaliile), și altul verbal, realizat de emisfera stângă, care procesează informația în mod analitic și secvențial (întâi fiecare piesă în parte, apoi imaginea de ansamblu). Cercetări ulterioare au arătat că această dihotomie a creierului nu este chiar atât de bine delimitată sau de simplă. Pe baza teoriei privind dominanța emisferică, se spune că persoanele care gândesc predominant cu creierul stâng sunt mai logice, analitice, practice și obiective, pe când cele care gândesc predominant cu creierul drept sunt mai intuitive, creative, sentimentale și subiective.
Am găsit pe The Herald Sun un test simplu pentru stabilirea dominanței emisferice – În ce sens se învârte balerina din imagine? În sensul acelor de ceasornic sau invers?
Dacă vedeți balerina învârtindu-se în sensul acelor de ceas înseamnă că folosiți mai mult emisfera dreaptă, iar dacă o vedeți învârtindu-se în sens opus înseamnă că folosiți prepondent emisfera stângă. Dacă vă concentrați pe imagine, puteți chiar schimba sensul de mișcare. Potrivit unui studiu derulat la Universitatea Yale doar 14% dintre subiecți au reușit să privească balerina mișcându-se în ambele direcții.
Alte metode de evaluare a dominanței emisferice sunt realizarea unor desene sau efectuarea unor teste.
Comments
Si mai exista un mod in care poti sa o vezi. Adica daca incerc incontinuu sa o "fac" sa se miste in stanga sau in dreapta, atunci cand e orientata cu spatele la mine ea sta pe stangul si pivoteaza in timp ce cu dreptul arata ca si cand curata pe joc; e chiar amuzant la inceput :) zici ca iti bati joc de ea;