Apropo de “competi?ia” dintre bolile cardiovasculare ?i cancer, treat se pare c? o parte din cazurile de cancer ar putea fi în leg?tur? cu hipertensiunea arterial?, for sale potrivit unei analize în cadrul proiectului Me-Can (Metabolic Syndrome and Cancer project).
Astfel, hipertensiunea arterială a fost asociată cu un risc crescut de cancer și deces prin cancer. Deși creșterea absolută a riscului a fost modestă (3%), ea este semnificativă din punct de vedere clinic datorită frecvenței crescute a hipertensiunii în populație. La bărbații hipertensivi s-a observat o creștere semnificativă statistic a incidenței cancerului oral, colorectal, pulmonar, vezical, renal și cutanat, iar la femei o creștere a frecvenței cancerului de ficat, pancreas, cervical, endometrial și a melanomului malign (care însă nu a atins semnificația statistică).
Legătura dintre hipertensiune și cancer a mai fost identificată și în alte studii (Grossman et al, AMJ), ceea ce crează premisele ca prevenția primară cardiovasculară să poată contribui la scăderea riscului de cancer. Mai mult, odată diagnosticat cu o malignitate, pacientul oncologic trebuie să beneficieze de un control bun al tensiunii arteriale pentru a maximiza supraviețuirea.
Studiul actual a ajustat rezultatele după fumat și obezitate, însă nu a luat în calcul tratamentul antihipertensiv. Fiind un studiu observațional, nu se poate afirma că este vorba despre o legătură cauzală între hipertensiune și cancer. Este posibil ca hipertensiunea să fie expresia unui stil de viață nesănătos (care este factor de risc comun atât pentru cancer cât și pentru bolile cardiovasculare) sau să fie parte din sindromul metabolic (care se știe că este asociat cu un risc crescut de cancer). Totodată, pacientul hipertensiv merge mai frecvent la medic, ceea ce poate crește probabilitatea diagnosticului unei malgnități subclinice.
Referințe: Hypertension-cancer link probed in largest study to date, TheHeart