Eritrocitele, trombocitele, leucocitele

Iata principalele caracteristici ale elementelor figurate ale sângelui:

Eritrocitul

Caracteristici:

• Număr: 4 milioane/mm³ la persoanele de sex feminin şi 5 milioane/mm³ la persoanele de sex masculin. Creşterea numărului de hematii se numeşte poliglobulie (fiziologică – la altitudine, la sportivii de performanţă, în sarcină, la nou-născut sau patologică – boli sangvine, boli sistemice). Scăderea numărului de hematii se numeşte anemie.
• Dimensiuni: 7-8 µm diametru. Dimensiuni mai mari decât cele normale caracterizează macrocitele (10 µm) sau megalocitele (>12 µm). Dimensiuni mai mici sunt caracteristice microcitelor. Anizocitoza desemnează situaţia în care hematiile au morfologie diferită. Volumul mediu este de 85 mm³, iar suprafaţa de 125 mm³.
• Forma: forma normală este de disc biconcav. Patologic, pot apărea: sferocite (hematii rotunde), acantocite (hematiile prezintă prelungiri neregulate, inegale), echinocite (hematiile prezintă prelungiri de aceeaşi dimensiune), ovalocite (hematii ovalare), stomatocite (hematii ce prezintă o depresiune), drepanocite (hematii în formă de seceră, semilună), schizocite. Poikilocitoza desemnează situaţia în care hematiile au forme diferite. Eritrocitele, la trecerea prin capilare (cu diametru de 7mm) se deformează elastic pentru a putea trece, însă forma lor revine la iniţial după pasajul capilar.
• Structura: este o celulă anucleată, fără organite. În urma eritropoezei poate rămâne în citoplasmă membrana nucleară sub forma inelelor Cabot sau resturi de cromatină sub forma de granule bazofile – granulele Jolly. Ultrastructural, eritrocitul prezintă proteine structurale (ce formează citoscheletul) şi protein-enzime (LDH, G6PD, ATP-ază, catalază, anhidrază carbonică).
• Durata de viaţă: 120 zile. Hematiile îmbătrânite sunt degradate în SRE (sunt fagocitate de macrofage şi lizate de enzime lizozomale). Fe eliberat este recirculat şi va participa la formarea de noi hematii.
• Funcţii: asigură transportul gazelor respiratorii, rol antioxidant prin glutation.
• Origine: în măduva hematogenă (hematopoetică, hematoformatoare) din oasele late (coxal, stern) şi corpurile vertebrale.
• Hemoglobina este compusul care ocupă 1/3 din greutate eritrocitului şi este alcătuit dintr-o porţiune proteică (90%) - lanţuri de globină şi o porţiune prostetică (10%) - hemul (este o  feroprotoporfirină alcătuită din Fe²⁺ şi un heterociclu tetrapirolic, protoporfirina IX; hemul intră şi în structura mioglobinei, citocromilor; Fe este inserat în centrul ciclului porfirinic sub acţiunea ferochelatazei).

În hematia normală, 1% este metHb (methemoglobină, hemiglobina), forma oxidată, inactivă, a Hb, cu Fe³⁺. Reducerea e realizată de un sistem enzimatic complex, NADH, NADPH diaforazele, calea glicolitică şi şuntul pentozofosfaţilor. Reducerea metHb se face cu acid ascorbic sau glutation redus.

Alte tipuri patologice de Hb: carboxiHb (cu CO).

• Hemoglobinopatii: există anumite boli ereditare determinate de defecte genetice în sinteza Hb: Hemoglobinopatiile pot fi cantitative sau calitative.

Hemoglobinopatii determinate de secvenţe greşite de aminoacizi în lanţurile b: HbS – glu din poziţia 7 este înlocuit cu val, HbC – glu din poziţia 7 este înlocuit cu lys, HbG – glu din poziţia 7 este înlocuit cu gly, HbE – glu din poziţia 26 este înlocuit cu lys.

Hemoglobinopatii determinate de secvenţe greşite de aminoacizi în lanţurile a: HbI – lys din poziţia 17 este înlocuit cu glu.

Talasemiile sunt caracterizate printr-o sinteză scăzută de lanţuri globinice ca urmare a unei cantităţi reduse de Rer.

• Metababolismul fierului: Necesarul zilnic e de 20-25mg. Aproape tot Fe e reciclat prin catabolizarea hematiilor îmbătrânite (95%, 5% fiind absorbit  din tractul GI). Se găseşte sub 2 forme:
  • Circulant – transferină (siderofilină), β₁ globulină plasmatică ce se măsoară ca TIBC/ CTLF (total iron binding capacity/capacitate totală de legare a Fe). Are 2 situsuri de legare pt Fe.
  • Stocat – în macrofage, ca feritină (apoferitină+Fe²⁺+HO^‑+O₂)  şi hemosiderină.

Fe feric din alimente e redus în prezenţa HCl şi a vitaminei C. Este absorbit la nivelul duodenului şi jejunului proximal şi în enterocit e înglobat în feritină. Feritina cedează apoi Fe transferinei (cantitatea de Fe legată de transferină = sideremie, 100 µg/dl), care e transportorul plasmatic. Acesta se desaturează în SRH şi se reface pe seama depozitului labil din enterocit, reglându-se astfel absorbţia intestinală cu nevoile tisulare de Fe. Metabolismul Fe se fac sub forma unui circuit închis. Este excretat în cantităţi minime prin urină, bilă şi prin descuamarea celulelor epiteliale intestinale.

• Particularităţi metabolice ale eritrocitului: Eritrocitele au un consum metabolic foarte scăzut, participând doar cu 0,1% la metabolismul general (2 cal/24 ore). Nu au mitocondrii, prin urmare fac doar glicoliză anaerobă.  Consumă foarte puţin din oxigenul pe care îl transportă.

Hematiile necesită energie pentru: menţinerea formei şi a deformabilităţii, asigurarea concentraţiei electroliţilor de o parte şi de alta a membranei celulare, menţinerea Fe în stare feroasă (redusă, Fe²⁺), menţinerea grupărilor sulfhidrice SH în stare activă, redusă pt fixarea/eliberarea O₂/CO_2.

Acestă energie o procură prin metabolizarea glucozei. Glucoza din plasmă pătrunde în eritrocit prin difuziune facilitată (mecanism activ insulino-independent): 90% e metabolizată pe calea glicolitică (enzime cheie: HK, FF –K, piruvatkinaza), 8-10% pe calea oxidativă a şuntului pentozo-fosfaţilor.

În cazul deficitului de enzime cheie ale glicolizei apar anomalii eritrocitare ce duc la anemie hemolitică de cauză corpusculară: scade numărul de eritrocite, scade HT, scade durata de viaţă a hematiei, creşte bilirubina indirectă (prehepatică), apare icterul prin hemoliză.

Există devieri ale căii glicolitice:

• şuntul pentozo-fosfaţilor, singura cale de sinteză eritrocitară a NADPH, necesar pentru menţinerea echilibrului sistemului glutation redus/glutation oxidat, şi pentru protecţia antioxidantă a Hb (glutationul: glu-cys-gly este un tripeptid, sintetizat şi în eritrocit, cu puternic rol antioxidant)
• șuntul Rapaport-Luebering, pentru sinteza 2,3 DPG, ce stabilizeaza starea T a Hb şi împiedică relegarea oxigenului imediat după cedare. Există un echilibru între 2,3 DPG si rap. ATP/ADP: în hipoxie, creşte 2,3 DPG şi scade valoarea raportului, ca urmare se va scurtcircuita şuntul şi va creşte valoarea raportului.

Citoscheletul eritrocitar: este format din filamente de actină şi proteina banda 4 care ancorate între ele prin filamente de spectrină. Ankirina se găseşte legată de spectrină şi asigură solidarizarea filamentelor de spectrină de membrana celulară, prin proteina banda 3. O schemă a citoscheletului eritrocitar este disponibilă aici.

Antigenele eritrocitare: Pe suprafaţa hematiilor există un număr mare de antigene, grupate în sisteme antigenice, care pot genera reacţii Ag-Ac. Cele mai importante sisteme antigenice sunt ABO (1900) şi Rh (1940).

Sistemul sanguin ABO (ordinea în UE a frecvenţei grupei sangvine: A, O, B, AB): cuprinde patru grupe sanguine. Cu excepţia grupei 0 (I) eritrocitele conţin o substanţă cu rol de antigen numita aglutinogen. Pe de altă parte, în ser, cu excepţia grupei AB (IV), există o substanţă cu rol de anticorp numită aglutinină. Antigenele sistemului ABO se află pe suprafaţa tuturor celulelor din organism, apar în L₈ a vieţii intrauterine şi devin complet mature la 6-12 luni după naştere. Biochimic, aceste Ag sunt glicoproteine cu GM 300-1000 kDa, alcătuite dintr-un schelet peptidic pe care sunt fixate numeroase lanţuri oligozaharidice. Caracterele antigenice sunt date de radicalii glucidici (Ag tratate cu enzime proteolitice nu îşi modifică caracterele, pe când tratate cu enzime glicolitice işi pierd specificitatea antigenică). Ele derivă dintr-un precursor comun lipoproteic, ce are ataşat un lanţ de 4 monozaharide, ultimul fiind Gal. Gena H, prezentă la majoritatea indivizilor sub forma monozigotă HH, codifică L fucozil transferaza 2, ce ataşează galactozei terminale un radical L-fucoză, astfel rezultând Ag.H, precursorul Ag. A şi B. Homozigoţii hh, lipsiţi de activitatea genei H sunt lipsiţi de Ag H, A şi B, aparţin fenotipului Bombay şi nu pot primi/dona sânge decât între ei. La indivizii obişnuiţi, funcţionează genele alele A şi B, situate pe braţul lung al cz. 9. Gena A codifică o N-acetil-galactozamin-transferază ce ataşează ag. H un radical acetil-galactozaminic, astfel rezultând Ag. A. Gena B codifică o D-galactozil-transferază ce ataşează ag. H un radical D-galactoză, astfel rezultând Ag. B. Genele A şi B sunt codominante. Acelaşi locus conţine şi gena O, inoperantă, ce nu codifică nimic. Indivizii aparţinând  grupei O sunt lipsiţi de Ag. A şi B, dar prezintă pe hematii ag. H. Astfel, în cadrul sistemului ABO există 6 genotipuri (AA, BB, AB, AO, BO, OO) şi 4 fenotipuri (A,B, AB, O). În cadrul grupei A s-au deosebit 2 subgrupe A1 (80% din indivizii grupei A, au Ag. A şi A1) şi A2 (20%, Ag. A şi A2). La 80% dintre indivizi saliva conţine ag. H,A,B, fiind denumiţi „secretori”, calitatea de secretor fiind condiţionată de om pereche de gene alele fie homozigote, fie heterozigote (Sese, SeSe). Varianta homozigotă sese caracterizează 20% de indivizi nesecretori.

Aglutininele sistemului ABO sunt anticorpi naturali şi anticorpii imuni anti A şi anti B, denumiţi aglutininele α şi β. Cei naturali apar în plasmă în absenţa aglutinogenului eritrocitar, titrul la naştere fiind 0. Sinteza lor începe între L­_2-8 după naştere, titrul creşte lent până la 8-10 ani, rămânând nemodificat până la senescenţă şi urmând ca apoi să scadă lent. Aceste aglutinine sunt γ globuline sintetizate de celulele imunocompetente şi aparţin claselor IgM şi IgG. Anticorpii imuni apar în plasmă după transfuzii de sânge incompatibil, au putere aglutinantă mai mare şi în prezenţa complementului au acţiune hemolitică, fiind denumiţi hemolizine.

Regulile transfuziei: regulile transfuziilor se bazează pe excluderea reciprocă a aglutininelor serului de perfuzat şi antigenele eritrocitare ale pacientului. Alte reguli:

• sângele transfuzabil să provină de la donatori perfect sănătoşi, să fie conservat pe anticoagulant, la 4⁰C în condiţii sterile;
• grupa sanguină a donatorului trebuie să fie compatibilă sub raport ABO şi Rh cu cea a primitorului. În acest scop se face determinarea cu serurile hemotest şi proba compatibilităţii directe pe lamă între sângele primitorului şi cel ce urmează a fi transfuzat;
• grupa „donator universal” şi „primitor universal” se utilizează numai pentru transfuziile mici (sub 0,5l). Pentru transfuziile mari se utilizează strict sânge izogrup;
• primitorul trebuie supravegheat cu atenţie în timpul transfuziei şi la primele semne clinice de incompatibilitate se întrerupe transfuzia.

Sistemul sanguin Rh: Puterea antigenică a sistemului Rh este mai mică decât a sistemului ABO. Antigenele sistemului Rh sunt independente de sistemul ABO, ele sunt prezente din L₁ de viaţă IU, genele ce codifică sinteza lor fiind situate pe cromozomul 1. Există peste 30 de Ag. aparţinând acestui sistem, dar cel mai important este Ag. D sau Rh, prezent pe hematiile a 85% dintre indivizi, denumiţi Rh pozitivi, restul de 15%, la care Ag. D este absent, fiind Rh negativi. Ag. din acest sistem sunt de natură lipoproteică. Absenţa tuturor Ag. din acest sistem de pe suprafaţa hematiilor este denumită „fenomen Rh nul” (asemănător fenotipului Bombay, în ceea ce priveşte posibilităţile de transfuzie). Anticorpii sistemului Rh sunt numai de tip imun, ei rezultând în urma izoimunizării după transfuzii, sarcini incompatibile sau în urma autoimunizării, la cei cu deficit imun. Cel mai important Ac este Ac anti D, ce aparţine IgG şi traversează bariera fetoplacentară, producând anemia hemolitică a nou-născutului sau eritroblastoza fetală, în cazul femeilor Rh-, aflate la o a doua sarcină cu făt Rh+. În acest caz, al doilea contact al hematiilor fătului cu sângele matern permite creşterea rapidă a Ac antiD, în cadrul RI secundar, Ac. ce vor produce hemoliza la făt, care poate fi fatală sau poate fi cauza unor tulburări neurologice foarte grave. Pentru a preveni imunizarea femeilor Rh- expuse eritrocitelor Rh+ se adm. Ac. anti D, la prima sarcină, postpartum şi antepartum la 28 sapt. de sarcină la a doua sarcină cu făt Rh+. Deoarece hematiile persoanelor Rh negative nu conţin factor Rh, sângele acestora poate fi transfuzat la persoanele Rh pozitive fără nici o teamă, căci lipsind factorul Rh, nu pot lua naştere nici anticorpii (aglutinina anti-Rh). Dar, în cazul unei transfuzii cu sânge de la o persoană Rh pozitivă, la o persoană Rh negativă, în corpul acestei persoane se vor sintetiza anticorpi anti-Rh, care, cu ocazia unei a doua transfuzii cu sânge Rh pozitiv, produc aglutinarea eritrocitelor donatorului, cu complicaţii grave.

• Hemoliza fiziologică: după 120 de zile de viaţă, eritrocitele îmbătrânite sunt „recunoscute”, înglobate şi fagocitate de celulele SRH. Modificările care duc la „recunoaşterea” lor sunt mecanice şi metabolice:
  • Tendinţa la sfericitate, scăderea deformabilităţii, creşterea fragilităţii mecanice şi osmotice („stress mecanic” la trecerea prin capilarele sinusiode splenice ce au diam de 6 µm).
  • scade conţinutul în ATP, ioni (K⁺, Ca²⁺), apă (deshidratare), lipide totale, colesterol, 2,3 DPG, grupări SH
  • scade utilizarea glu, scade activitatea enzimatică
  • creşte concentraţia de Na⁺
  • creşte conţinutul de acid sialic de pe versantul extern al membranei, purtator de sarcini negative, ce reprezintă un adevărat trigger pentru fagocitoză.

Hematiile bătrâne expun pe suprafaţa membranei factorul de senescenţă eritrocitară, un glicopeptid ce conţine acid sialic şi fosfatidil serină, un semnal pentru apoptoză şi recunoaştere pentru macrofage. Captarea se face printr-un sistem beta-galacto lectinic, propriu macrofagelor. Hemoliza fiziologică are loc în splină (pulpa roşie), ficat, MH, ganglionii limfatici, monocite circulante şi macrofage tisulare ce alcătuiesc SRH.  În urma fagocitozei rezultă:

• globina => degradată până la Aa
• hem => bilirubină
• Fe => reutilizat
• o mică cant. de Hb e înglobată într-o α₂ glicoproteină de orig. hepatică = haptoglobina.

Ruperea echilibrului între eritropoieză şi eritroliză duce la anemii hemolitice (cu icter consecutiv), ce pot avea 2 cauze:

• corpusculare, determinate de modificări structurale şi funcţionale ale hematiei, ale membranei eritrocitare, deficite enzimatice intraeritrocitare, hemoglobinopatii prin globine patologice (S,D,E).
• extracorpusculare, determinate de cauze exterioare hematiei, având cauză acţiunea hemolizantă a unor substanţe administrate ca medicamente sau pătrunse accidental în organism (veninuri), toxine vegetale (saponina), bacterii (hemolizinele streptococului β hemolitic) sau paraziţi cu efecte hemolizante, sau mecanisme imune bazate pe existenţa unor Ac antieritrocitari.

Indici eritrocitari

• Valoarea globulară (VG), VG<0,85 → hipocromie , > 1,15 → hipercromie
• Volumul eritrocitar mediu (VEM): Din VEM se pot deduce diametrul (D) şi grosimea medie a eritrocitului (G). Există anemii cu VEM crescut (macrocitare) şi cu VEM scăzut (microcitare).
• Indicele de sfericitate (IS): este micşorat în sferocitoză.
• Suprafaţa eritrocitară medie (SEM)
• Conţinutul eritrocitar mediu în Hb (CEM-Hb)

Viteza de sedimentare a hematiilor (VSH):

Constă în proprietatea hematiilor de a sedimenta, sub acţiunea forţei gravitaţionale, după recoltarea de sânge într-un tub. VSH este diferită de HT prin faptul că sedimentarea sângelui se face spontan, pe când la dozarea HT proba se pune la centrifugă.

Valoarea VSH se calculează după numărul de mm de plasmă separată la o oră şi la 2 ore.

Valori normale:

• la bărbaţi = 3-8 mm, la 1 oră; 5-15 mm la 2 ore
• la femei = 6-12 mm la 1 oră; 8-20 mm la 2 ore

Eritrocitele influenţează VSH-ul prin:

• numărul lor care, cu cât este mai mic, cu atât sedimentarea se încheie mai repede (VSH crescut)
• forma lor de disc biconcav, care este un element de stabilitate în suspensie. Modificări ale formei (ex. sferocitoza) accelerează VSH.

De asemenea VSH-ul este condiţionat de proteinele plasmatice. Scăderea albuminelor plasmatice (ele contribuie la încărcarea electronegativă a suprafeţelor hematiilor şi generează forţe de respingere electrostatică ce măresc stabilitatea în suspensie) în inaniţie, insuficienţa renală sau hepatică, precum şi creşterea globulinelor – în infecţii – duc la accelerarea VSH.

Leucocitele

Sunt celule nucleate, în număr de 6.000-10.000/mm³, şi au rol în fagocitoză şi în apărarea imună. Din punct de vedere morfologic se pot deosebi 2 subclase: granulocite (polimorfonucleare neutrofile, eozinofile şi bazofile) şi agranulocite (limfocite şi monocite). Exprimarea procentuală a subclaselor limfocitare se numeşte formula leucocitară. Proliferarea limfocitară este stimulată de IL-2.

Granulocite: prezintă nucleu lobat şi granule citoplasmatice (granule primare - lizozomale, secundare şi terţiare).

• Neutrofile
  • Număr: 3.000-6.000/mm³
  • Origine: MH
  • Localizare: sânge, ţesuturi
  • Rol: fagocitoză (sunt numite şi microfage)
  • Morfologie: 10-12 mm, raport nucleocitoplasmatic 1:1, nucleu segmentat, lobat (2-5 lobi, la neutrofilele tinere este nesegmentat), citoplasma prezintă granulaţii mici, numeroase, de 2 tipuri: primare – azurofile, conţin enzime lizozomale şi secundare – specifice, conţin proteine bazice.
  • Sunt celule mobile, pot traversa peretele vascular pentru a ajunge la locul unde au fost detectate particule străine (prin chemotactism); prezintă în citoschelet numeroase proteine contractile (actină, miozină, tubulină)
  • Durata de viaţă: circa 7-10 zile
• Eozinofile
  • Număr: 250-500/mm³
  • Localizare: sânge, ţesuturi (în contact direct cu mediul extern – aparat respirator, tract genitourinar, gastrointestinal)
  • Durata de viaţă: câteva săptămâni
  • Morfologie: 10-12 mm, raport nucleocitoplasmatic 1:1, nucleu în formă de „desagă”, citoplasma prezintă granulaţii eozinofile (conţin hidrolaze lizozomale, proteina bazică majoră)
  • Rol: fagocitoză, apărare antiparazitară.
• Bazofile:
  • Număr: 50-100/mm³
  • Din punct de vedere funcţional sunt asemănătoare mastocitelor, participând în procesele alergice prin eliberarea de histamină, heparină – VC, cresc permeabilitatea capilară, mediază reacţia anafilactică
  • Durată de viaţă: scurtă
  • Morfologie: 12-25 mm, raport nucleocitoplasmatic 1:1, nucleu în potcoavă
  • sau bilobat, citoplasmă cu granule bazoile, inegale, care pot acoperi nucleul – sunt granule specifice, ce conţin histamină, heparină.
  • Prezintă pe suprafaţă receptori pentru IgE

Agranulocite – durată de viaţă lungă (100-300 zile)

• Monocite:
  • Număr: 300-500/mm³
  • Localizare: sânge (atunci când trec în ţesuturi se transformă în macrofage)
  • Morfologie: celule mari, 20-30 mm, raport nucleocitoplasmatic 2:1, nucleu reniform, citoplasmă bazofilă cu granulaţii fine (lizozomale).
  • Atunci când trec în ţesuturi (diapedeză) îşi schimă morfologia, pot atinge dimensiuni de până la 200 mm şi devin macrofage. Macrofagele se găsesc în toate ţesuturile conjuctive (ficat – celule Kufper, splină – macrofage splenice, plămân – macrofage alveolare, SNC – microglii, os – osteoclaste, ganglionii limfatici) şi formează SRE (sistemul reticuloendotelial), SRH (sistemul reticulohistiocitar). 
  • Rol: fagocitoză, sunt celule prezentatoare de antigen (APC) – prezintă Ag împreună cu complexul MHC limfocitelor T helper, degradează hematiile îmbătrânite. 
• Limfocite:
  • Număr: 2000-3500/mm³
  • Localizare: sânge, organele limfoide.
  • Durată de viaţă: lungă, sunt celule intens recirculate.
  • Origine: MH, dar maturarea se face diferit – pentru LT în timus iar pentru LB în MH (bone marrow)
  • Din punct de vedere morfologic, se deosebesc limfocite mici (6-8mm), intermediare şi mari (12-18 mm) – LGL (large granular lymphocytes). Raportul nucleocitoplasmatic este 4:1. Nucleul este mare, rotund/indentat, fără nucleol, are aspect de „pată de cerneală” iar citoplasma este puţină, dispusă sub forma unui inel perinuclear, cu aspect de „cer senin”.
  • Populaţii limfocitare:
    • Limfocitele B (LB) – rol în răspunsul imun umoral (RIU); în urma contactului cu Ag şi cooperării cu LTH se transformă în plasmocit, care sintetizează anticorpi (Ig) 
    • Limfocitele T (LT) – rol în RIU şi RIC (răspuns imun celular). Există câteva subclase de LT: LTH (helper), LTC (citotoxice), LTS (supresoare), LTCS (contrasupresoare) – acestea au markeri de diferenţiere celulară caracteristici (CD).
    • Limfocite NK (natural killer) – eliberează perforine şi granzime ce penetrează membrana celulei ţintă şi o lizează. 
  • Rol: declanşarea şi desfăşurarea răspunsului imun

• Formula leucocitară reprezintă exprimarea procentuală a subclaselor de leucocite:
  • Neutrofile: 50-60%
  • Eozinofile: 3-5%
  • Bazofile: <1%
  • Monocite: 5-10%
  • Limfocite: 25-33%

Trombocitele (plachetele sangvine)

Caracteristici:

• Număr: 150.000-300.000/mm³
• Dimensiuni: 3-4 mm.
• Morfologie: este anucleat, iar citoplasma prezintă o zonă centrală, întunecată – granulomer şi una periferică, clară – hialomer. Granulomerul conţine vezicule de diferite mărimi (conţin FvW, PG, TXA₂, ATP, ADP, trombospondina, Ca), iar hialomerul este format dintr-un sistem canalicular deschis – care se continuă cu invaginaţii membranare şi un sistem tubular dens – care se continuă cu REN. Cele 2 sisteme comunică între ele.
• Pe membrana celulară există o serie de receptori de suprafaţă cu structură glicoproteică:
  • GP I_b/IX _­ – pentru FvW (factorul von Willebrand)
  • GP II­_b­/III­_a – pentru fibrinogen
  • GP I­_a­/II­_a – pentru colagen
  • R pentru fibronectină (GP I­_c/II­_a), ADP, PGE₁ şi PC = PCI₂
  • R pentru trombospondină (GP III­_b)
• Durata de viaţă: 7-10 zile.
• Origine: în MH, din megacariocitul trombocitogen.
• Funcţii:
  • Menţinerea integrităţii peretelui vascular
  • Funcţie de transport şi de fagocitoză a particulelor mici (pe care însă nu le poate digera)
  • Rol în hemostază şi în reacţia inflamatorie
• Factorii trombocitari:
  • FP₁ = accelerina (identic cu F_V plasmatic)
  • FP₂ = cu rol de accelerator al acţiunea trombinei
  • FP₃ = fosfolipide din memebrana trombocitului – participă la formarea complexului activator al protrombinei
  • FP₄ = antiheparina
  • FP₅ = serotonina
  • FP₆ = fibrinogenul plachetar, amplifică agregarea plachetară
  • FP₇ = trombostenina, cu rol în retracţia cheagului (proteină contractilă din familia actinelor)
  • FP₈ = antifibrinolizina plachetară cu rol de antiplasmină
  • FP₉ = factorul stabilizator al fibrinei
  • AT II şi III pentru controlul coagulării, ADP, PG, TX, β tromboglobulina – inhibă PGI₂ endotelială
  • Trombospondina: favorizează coeziunea între trombocite în procesul de agregare
  • Calmodulina