Encefalita West Nile

Encefalita cu virusul West Nile este o infecție virală produsă de virusul cu același nume, care este transmis în cele mai multe cazuri printr-un vector (înțepătura de țânțar). Conform datelor publicate de Organizația Mondială a Sănătății, România se află printre țările în care boala poate produce epidemii. Primul caz de encefalită cu virusul West Nile a fost identifict la o femeie din Uganda, în anul 1937. De atunci, una dintre cele mai mari epidemii a fost în Statele Unite al Americii, în anul 1999. În România, cele mai afectate județe sunt cele din sudul țării (Constanța, Galați, Tulcea), dar sunt raportate cazuri și din municipiul București.

Conform ECDC, pe anul 2018 (până în luna septembrie), România a raportat 216 cazuri cu 25 de decese, iar pentru săptămâna 28 septembrie – 4 octombrie 2018, România a raportat 19 cazuri, cu 6 decese.

În majoritatea cazurilor infecția este asimptomatică, persoanele vârstnice (peste 65 ani) și imunosupresate fiind cele mai susceptibile a dezvolta forma severe, cu afectare neurologică ireversibilă și chiar deces. 

Etiologie

Virusul West Nile face parte din genul Flavivirusurilor, rezervorul lui natural fiind reprezentat de păsări. Infecția la om se produce de obicei prin mușcătura de țânțar, care transmite virusul de la păsări la om. Într-un procent mai mic, infecța se poate produce și prin contactul cu animale bolnave (contact cu sânge), dar s-a descris și transmiterea în cazul transfuziilor de sânge, al transplantului de organe și chiar verticală (de la mamă la făt). De asemenea , deoarece virusul se excretă în laptele matern, se poate transmite prin alăptare. În afara omului, infecția poate fi transmisă și la alte mamifere, cum sunt caii.

Patogenie

Virusul West Nile poate produce afectare neurologică fatală la om. Acesta este un tip de flavivirus care are caracter neurotrop. După infecție, virusul se replică în celulele dendritice Langerhans, care migrează ulterior în ganglionii limfatici, splină și rinichi, clearance-ul complet a virusului din organism producându-se în 2-3 săptămâni. Deși nu se cunoaște complet mecanismul de penetrare a barierei hemato-encefalice, se pare că aceasta este facilitată de anumite citokine, cum este TNF- alfa. Virusul ajunge de cele mai multe ori pe cale hematogenă la țesutul cerebral, dar și la nivelul plexurilor coroide sau prin afectarea neuronilor nervului olfactiv. Se pare că ulterior virusul are capacitatea de a eluda sistemele de apărarea imunitară, dar mecanismele de producere a disfuncției neurologice nu sunt cunoscute.

Semne și simptome

În majoritatea cazurilor infecția este asimptomatică. La aproximativ 20% din cazuri, după o incubație cuprinsă între 3 și 14 zile, persoana infectată poate dezvolta simptome flu-like (febră, cefalee, rash, artralgii, febră, odinofagie) diaree sau vărsături. Aceste simptome se remit complet, uneori persistând o stare de astenie pe durata câtorva luni. La 1 din 150 de pacienți, infecția evoluează cu afectare neurologică (encefalită sau meningită), putând duce la sechele neurologice permanente sau chiar deces. În cazurile de afectare severă (boală neuroinvazivă), simptomele constau în : febră înaltă, cefalee, scăderea forței musculare, paralizii, convulsii, semne de meningism (redoare de ceafă, fotofobie), afectare de nervi cranieni, ataxie, dezorientare până la obnubilare, comă. Acești pacienți prezintă de obicei un episod febril inițial care precede semnele neurologice.

Diagnostic

Pe lângă simptomele neurologice, suspiciunea de encefalită West-Nile poate fi susținută de testele biologice de rutină (leucocitoză, dar în unele cazuri leucopenie, hiponatremie). Puncția lombară cu examinarea lichidului cefalo-rahidian este obligatorie și poate evidenția prezența de limfocite, dar și neutrofile, dar în unele cazuri chiar absența elementelor celulare, iar din punct de vedere biochimic proteinorahie mare, cu glicorahie normală. Tomografie computerizată cerebrală este de obicei normală, dar rezonanța magnetică poate arăta inflamația meningelui și a zonelor periventriculare. Deși puțin folosite în practica curentă, testele de viteză de conducere nervoasă arată reducerea amplitudinii conducerii motorii axonale (sugestivă pentru afectarea coranelor medulare anterioare).

Pentru confirmarea infecției, cele mai folosite teste sunt detectarea anticorpilor de tip IgM specifici în ser și lichidul cefalo-rahidian, prin tehnica ELISA. Diagnosticul prin RT-PCR este mai performant, dar se pozitivează doar la jumătate dintre pacienții infectați, din cauza încărcăturilor virale mici și clearance-ului viral rapid.

 Tratament

Nu există tratament antiviral disponibil pentru virusul West Nile. Pentru formele ușoare, tratamentul antipiretic și decongestionant poate favoriza ameliorarea simptomatologiei. Pentru formele cu afectare neurologică este obligatorie spitalizarea, uneori chiar în secția de terapie intensivă pentru monitorizarea continuă (unii pacienți necesitând suport ventilator).

Complicații

În cazul bolii neuroinvazive, mortalitatea ajunge la 10%, dar sechelele neurologice sunt mult mai frecvente, observându-se la peste jumătate dintre pacienți.

Profilaxie

Există un vaccin dezvoltat pentru prevenția infecției la cai. Pentru om nu există nici vaccin și nici tratament antiviral specific. Încercările limitării infecției au constat în reducerea numărului de țânțari. Pentru prevenție se recomandă folosirea de soluții anti țânțari și purtarea de îmbrăcăminte cât mai acoperitoare care să prevină înțepăturile.

 

Add comment


Security code
Refresh

Ultimele comentarii

  • Buna, De ceva timp ma cunfrunt cu batai mari ale inimii. Am aproape 2 luni de ...

    Read more...

     
  • Pentru femeile care alăptează și sunt suspecte de infecție HPV, ce riscuri pot ...

    Read more...

     
  • Buna am dureri la testicolul sting de la el ma doare si picioru. Scrotul este ...

    Read more...